Pe 8 noiembrie, anul acesta, fostul președinte al Braziliei a părăsit Centrul de detenție din Curitiba, centru inaugurat de chiar… Luiz Inácio Lula da Silva, în 2007, o plăcuță comemorativă agățată pe zidul de la intrare amintind tuturor evenimentul cu pricina. Deocamdată, este vorba doar de o victorie provizorie, întrucât procesul nu s-a încheiat, curtea supremă urmând să judece recursul. Oricum, ceea ce s-a dorit s-a obținut deja: împiedicarea charismaticului politician de stânga de a candida din nou la cea mai înaltă demnitate în 2018.
La începutul toamnei, în septembrie, Baltasar Garzón Real, un controversat judecător spaniol[1], s-a întâlnit în spațiul concentraționar din orașul inegalabilului Garrincha cu celebrul „penal”, condamnat în primă instanță la 12 ani închisoare, în acțiunea cunoscută ca „Lava Jato”. Șueta celor doi a durat vreo nouăzeci de minute, iar impresiile ibericului au făcut înconjurul lumii, fiind publicate pe blogul Front de Gauche Pierre Bénite[2]. Vizitatorul observă că „președintele poartă un costum bleumarin, pare în formă din punct de vedere fizic, ochii îi strălucesc, privirea sa este la fel de vie și de scrutătoare ca și atunci când l-am întâlnit de două ori la palatul guvernamental din Brasilia, pe vremea când era președinte.
Ne privește pe toți, înainte de a se opri în fața noastră; mă prinde în brațe și persoana sa emană o energie remarcabilă pentru cineva care va împlini 74 de ani a doua zi după ce eu voi aniversa 64 de ani. Îmi mulțumește la ureche pentru că am venit. Îi răspund că, în calitate de jurist, e o obligație, iar ca membru al comisiei de susținere, o onoare. (…)
Vorbește imediat despre politică. Ne așezăm în jurul unei mese rotunde și polițistul ne lasă singuri. Lula ne oferă o cafea pe care a pregătit-o și pe care o menține caldă într-un termos.”
Bătrânul condamnat își strigă dintru început oful: „Nu voi ceda niciun deget de teren. Știu că fac dificilă treaba avocaților mei, dar eu știu minciuna care m-a aruncat aici și demnitatea mea este în joc. Onoarea mea ! Nu voi accepta minciunile! Vreau dreptate și eu am încredere în justiție ! Vreau pur și simplu achitarea!” Iar apoi, pe nerăsuflate, își atacă frontal dușmanul: „În spatele a tot ce se întâmplă este Departamentul de Stat al Statelor Unite. Statele Unite nu ne-au permis și nu ne vor permite ca America Latină să joace vreun rol. În fond, Statele Unite sunt în spatele a tot ceea ce se petrece în Brazilia. Resursele naturale (petroliere) sunt la originea acestui fapt. Nu accept nicio condamnare, sau măsură de reducere a detenției ! Vreau pur și simplu să fiu achitat !” Întrerup nițel lectura, stârnit de confesiune. În definitiv, nici în România lucrurile nu stau altcumva, Uniunea Sovietică Ailaltă ne-a luat sub scut și ne-a transformat în scutlâc american în ditamai marea slavă. Nu mai departe de zilele trecute, nu foarte multe, abia înscăunat în fotoliul de la Justiție, noul ministru Cătălin Predoiu s-a și trezit în birou cu vechilul Hans Klemm. Antipaticul și nocivul musafir i-a transmis, dincolo de întregul său suport (a se citi misiunea diplomatică și administrația de la Casa Albă), că legile justiției și codurile penale trebuie musai refăcute, ca și acțiunile concrete pentru combaterea criminalității de orice tip. Yankeul s-a dus apoi glonț la ministrul Nicolae Ciucă (militar de carieră), care, cum altfel?, l-a asigurat bătându-și călcâiele că va aloca în continuare 2 la sută din PIB întru apărare. A cui, nu se știe… De ce, oare, nu a poposit și pe la Agricultură ori pe la Cultură? Robii-mankurți de pe plaiurile mioritice au tăcut mâlc, niciun semn de revoltă, de indignare, de uluială, nimic ! Păi, bine, mă, concetățenilor, cum mama dracului să vină un țâști-bâști, un neica nimeni la el acasă, și să se pișe pe noi? S-a întâmplat vreodată ca ambasadorul nostru la Washington să dea buzna peste miniștrii de pe Potomac și să le scrie agenda oficială? Dumnezeule Mare, cât mai îndurăm batjocura tuturor fonfăiților și neobrăzaților aterizați la București ca în „Țara Nimănui” ? Din păcate, România împărtășește pe mai departe soarta suratelor ei latino-americane: Venezuela, Argentina, Brazilia, Chile, Haiti, Nicaragua, Bolivia[3]…, toate sfâșiate de frământările sociale provocate de prădătorii năvăliți din Nord…
Să mă întorc totuși la Curitiba, da Silva Lula nu și-a isprăvit tirada: „Este o conspirație fățișă între elitele lumii afacerilor, lumea politică, mass-media, toate astea cu elitele judiciare: a trebuit să pună capăt Partidului Muncitorilor (PM). Acordul dintre O Globo și Moro (n.m. Sérgio Moro este judecătorul care l-a condamnat în primă instanță, el fiind răsplătit cu portofoliul de la Justiție) a fost obscen. Toți se temeau de Moro. A ajuns să dețină puterea absolută.
Voi apăra instituțiile, așa cum am făcut-o dintotdeauna și asta va fi o lecție pentru poporul brazilian și întreaga lume.(…)
Nu-i iert și nu-i scuz pe cei care m-au condamnat fără probe, ei sunt în mare parte responsabili pentru ceea ce se întâmplă în Brazilia. Nu este vorba numai despre a lupta contra corupției, ci de a pune capăt unei opțiuni politice și persoanelor care o reprezintă. Pentru a atinge acest obiectiv, legăturile menționate mai devreme sunt evidente și autorii acestui complot uriaș sunt cunoscuți. În spatele acestui scandal se află poliția, justiția și minsterul public.
Tot ce s-a construit nu este decât aparența realității, Garzón, dacă aș crede și aș avea conștiința că există un milimetru de vină în ceea ce mă privește, nu aș mai fi aici cu voi. (…)
Demnitatea mea primează. Nu voi cere niciodată reducerea pedepsei sau un regim semi-liber, propus de procurori pe 27 septembrie și care includea purtarea brățării electronice și domiciliu supravegheat, pe care l-am refuzat pe 28 și nu-l voi accepta niciodată. Puțin îmi pasă dacă rămân în închisoare, pentru că fiecare zi care trece îmi arată nedreptatea căreia i-am căzut victimă.
Bolsonaro distruge țara. Bolsonaro este un incompetent și un pericol pentru Brazilia și pentru lume. Ar fi necesar ca opoziția să se unească și să fie conștientă de problemă pentru a evita daunele ireversibile pe care acest tip este pe punctul de a le produce. Dacă Biserica catolică nu se restaurează și nu reacționează, în 2030 nu va mai fi decât o relicvă în fața evangheliștilor. Mesajul său este pasiv și nu îi interesează pe cei defavorizați. (…)
Sunt nevinovat, Garzón, răspândește acest mesaj în toată lumea. Chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care l-aș face în viața mea, o voi dovedi !” Nu că tabloul zugrăvit de brazilian seamănă izbitor cu trista realitate românească? Să fie oare de vină lipsa de imaginație a „Marelui Licurici”, păpușar și acolo, și aici?
Spaniolul îi răspunde în același ton: „Domnule Președinte, știu și de aceea suntem aici. Să nu vă îndoiți că nu vom spune acest lucru. O vom face noi, grupurile de juriști din diferite țări, pentru că legea nu poate fi folosită ca un instrument pentru persecutarea oponenților politici sau a celor care trebuie neutralizați din aceleași motive sau din motive economice. Sunt de acord cu dumneavostră, nu trebuie să cedăm pentru reducerea pedepsei care v-a fost propusă, pentru că dacă o acceptați, ei ar avea o scuză perfectă pentru a încerca să minimalizeze susținerea pe care o aveți și cauza pentru care luptați. Nu puteți purta brățară electronică, ar fi umilitor. […] Trebuie să demonstrăm societății că un nevinovat este în închisoare și noi o vom face! ”
Iar epilogul merită să fie învățat pe de rost de fiecare purtător de robă de la noi și de aiurea: „Timpul s-a scurs. Adevărul este că plecăm mai puternici. Forța și magnetismul președintelui Lula m-au impresionat. Înțeleg tot ceea ce a făcut pentru Brazilia și că a permis celor peste 40 de milioane de brazilieni și brazilience să iasă din sărăcie. De altfel, nu înțeleg ce se petrece în aceste dosare și în altele care îl privesc, în special după dezvăluirile din The Intercept legate de complicitatea dintre procurori și judecători.
Când am pornit în această călătorie, îmi era teamă că voi întâlni un om învins. Îmi era teamă ca semnarea petițiilor să nu fie decât un exces de zel în susținerea noastră. Acum, plec mai convins de nevinovăția unui om pe care îl admir și care mă face să mă îndoiesc serios de acțiunile justiției, cel puțin în acest dosar. Îmi este dificil să înțeleg gradul de manipulare și de incoerență procedurală din jurul acestui dosar. O gândeam și înainte, dar această vizită mi-a confirmat-o.
Când ies din instituție, sunt în stare de șoc, cu durerea de a fi fost în prezența unei persoane victimă a enormei nedreptăți. Îmi amintesc atunci de fericirile lui Iisus din Predica de pe munte: «Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția Cerurilor».
Nu știu dacă el crede în aceste cuvinte, deși cred că da, după ce mi-a spus că este catolic, dar cred că este o cauză pentru care merită să luptăm. Și eliberarea lui Lula ar trebui să fie un strigăt unanim până la pierderea vocii.(…)
Proclam nevinovăția lui Lula, cer puterii judiciare să reflecteze și să se pronunțe asupra eliberării și nevinovăției președintelui. Numai cu acest preț puterea își va recăpăta credibilitatea. A lupta contra corupției nu poate fi asimilată cu anihilarea politică a unei persoane.”
Pe Dâmbovița, tema abuzurilor din justiția neaoșă a dispărut subit și ciudat din dezbaterea publică începând din 27 mai 2019, după încarcerarea dușmanului poporului haștagist, instigat pe față de prietenii României, ascunși sub costumele gri ale unor ambasadori. Anihilarea politică a vrăjmașului prin hotărâre judecătorească nu mai surprinde pe nimeni în țara suită prin vot în brațele iohanniste, al cărui program electoral s-a rezumat la… plăcuța suedeză.
––––––––––––––
[1] Baltasar Garzón Real a activat ca judecător la principala instanță penală din Spania – Audiencia Nacional -, fiindu-i repartizate cauze importante, având ca obiect infracțiuni de terorism, crimă organizată și spălarea banilor. De asemenea, în 1998 a emis un mandat internațional pe numele fostului președinte chilian, Augusto Pinochet, însă autoritățile britanice au refuzat extrădarea sud-americanului. În anul 2011 a fost suspendat din magistratură, iar în 2012 Curtea Supremă din Madrid l-a condamnat pentru interceptarea ilegală a convorbirilor purtate de suspecți în cazul „Gurtel”; totodată, i s-a interzis, pe o durată de 11 ani, să-și exercite profesia („descalificare din activitatea judiciară”). O vreme, a lucrat la Curtea Penală Internațională de la Haga (în calitate de consilier juridic), instituție care, împreună cu organizația franceză Jeune République și cu Amnesty International, i-a decernat, în 2010, Premiul René Cassin (ibericul deține și vreo 22 de diplome de doctor Honoris Causa – 16 din țări latino-americane, câte 2 din SUA și Marea Britanie și una din Belgia). Din 2012 a coordonat echipa angajată să-i asigure asistență juridică faimosului „defector” Julian Assange (fondatorul WikiLeaks). Este unul dintre susținătorii tezei „colonizării politice a sistemului judiciar spaniol”.
[2] Materialul se intitulează Le juge Garzón: «Ce que Lula m’a dit dans sa cellule».
[3] Culmea, în Bolivia, după ce Evo Morales a anulat recent, la 4 noiembrie, acordul încheiat cu o companie germană, înțelegerea vizând dezvoltarea unor depozite de litiu, David Atkins (corespondentul ziarului Washington Monthly la La Páz) a salutat măsura pe twitter: „Litiul din Bolivia aparține poporului bolivian, nu cabalelor corporative multinaționale”. Asta fiindcă la struguri n-a ajuns încă vulpea tărcată cu dungi și împopoțonată cu steluțe, ce vă imaginați? Altminteri, „potrivit rețelei de televiziune din America Latină, Telesur, Guvernul Morales a anunțat încă din iunie că e «hotărât să industrializeze Bolivia și a investit sume uriașe pentru a se asigura că litiul este prelucrat în țară pentru a-l exporta doar cu valoare adaugată, de pildă sub formă de baterii». (…) Decizia lui Morales pare să fi încurcat puternic jocuri de miliarde de dolari. Nu de alta, dar firma germană, potrivit lui Eoin Higgins de la CommonDreams.org, furnizează baterii celebrei firme Tesla. Să-l fi răsturnat corporațiile internaționale de la putere pe Morales? Adevărul nu-l vom afla, probabil, niciodată. Este, însă, o certitudine, că goana după materiile prime va avea efecte importante asupra viitoarei împărțiri a lumii între marile puteri. Potrivit Bloomberg News, cererea de litiu, de pildă, va fi de două ori mai mare până în 2025. Mineralul moale și foarte ușor este extras în principal din Australia, Chile și Argentina. Bolivia are rezerve de circa 9 milioane de tone, încă neexploatate. De acest lucru se va ocupa cel mai probabil firma germană ACI Systems, pentru că noul guvern pare dispus să continue înțelegerea anulată de Evo Morales” (a se vedea articolul lui Ovidiu Drugă, Goana după materii prime! „Mașinile electrice” au răsturnat deja primul guvern?, în Evenimentul zilei din 14 noiembrie 2019). Venezuela e și ea în colaps, Chile se pregătește, Argentina își linge rănile sorosiste, mai vreți exemple?