Plec din București în plină iarnă, deși au înflorit corcodușii. Natura și-a scos din cuferele de omăt horbotele imaculate și s-a gătit ca pentru ultimul bal hibernal. Dincolo de Valea Oltului, primăvara dansează sfios pe câmpurile scăldate în soare și pe crestele înzăpezite ale munților. Priveliștea îți taie răsuflarea, iar închipuirea desenează pe cerul de-un albastru renăscut povești năzdrăvane.
Ajung în Țara Moților, la Vața, și de acolo dau o fugă la Țebea, la unul dintre altarele românismului neprihănit. Gorunul lui Horea, retezat de vremelnicie, umple zarea legată în tricolorul roș-galben și albastru. Același copac, sădit de Avram Iancu, mă privește falnic din înalturi și parcă îmi poruncește să nu-mi uit vreodată Patria. Apoi îmi șoptește că niște neisprăviți l-au ars în decembrie 1989 pe frățiorul său mai mic plantat de Nicolae Ceaușescu; în schimb, locul a fost spurcat de însămânțătorul de vrajbă Traian Băsescu, în beția lui sulfuros-demagogică. Mă închin la rădăcina crucilor eroilor din cele două războaie și o iau înspre Casa memorială Crișan și mănăstirea cu același nume. E atâta liniște în jurul colibei din bârne de lemn, încât ai senzația că trăiești un alt început de lume, poate mai bună și mai dreaptă… Mirosul de lumânare aprinsă adie purificator peste colnicele între care lăcașul Domnului ne aduce aminte că suntem bieți muritori. Zăbovesc nițel și la Biserica Franciscană, lăcaș impunător, dar lăsat de izbeliște în anii ’70, când preotul s-a spânzurat aici, deși destui șușotesc că Securitatea l-ar fi ajutat să se sinucidă…
La Brad, la Muzeul Aurului, îmi răsfăț ochiul cu florile din adâncul pământului și mă abandonez vrăjit istorioarelor depănate de un primar destoinic și cu har, Florin Cazacu, un român pe care l-aș dori multiplicat în România decerebrată de acum. În fața nestematelor scoase din subteranele Zarandului și nu numai, un gând mă cuprinde sfredelitor: dacă munții noștri încă aur poartă, de ce noi continuăm să cerșim din poartă în poartă ? Dumnezeule, dacă Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu, dimpreună cu toți moții aceia vrednici și martiri, ar reînvia în vremurile acestea nemernice, sigur ar porni iarăși lupta împotriva cotropitorilor de azi. Dacă… Timpuri minore și umilitoare, cu ticăloși în fruntea trebilor dinlăuntru, mama lor de trădători de neam !