Dumnezeu a vărsat toate acuarelele de toamnă peste Rătezul ăsta ce se încăpățânează să nu-și dea duhul. Încolțit din toate părțile de balaurii pădurii și de vârcolacii uitării, satul s-a scuturat de sperietură și s-a întins ca un motan lenevos pe coama dealului, sub soarele de octombrie. Un bătrân de 81 de ani meșterește de zor la gardul dinspre drumul principal. Stau și-l privesc minute în șir cum potrivește ștacheții la milimetru, cu o meticulozitate nemțească (nu, nu vă gândiți la Klaus Iohannis !!)… Arunc un ochi prin curte, nimic nu-i lăsat de izbeliște, dimpotrivă, omul chiar sfințește locul ! Fără să vreau, mă întreb ce l-o mâna pe bărbatul acesta să-și primenească gardul, la ce i-o mai folosi ? Dincolo de orice răspuns, importantă este pilda octogenarului, pornit să sfideze implacabilul și să trăiască de parcă ar fi veșnic…
Aceasta este lecția minunată și rară pe care am primit-o la Rătez, în toamna ce se apropie de sfârșit.