• avocat
  • scriitor
  • publicist

Confesiunea unui bunic

Îmi strâng în brațe nepoțeii și zău dacă le-aș mai da drumul ! Încotro s-o ia, că lumea ce li se întinde în față mă sperie teribil și-mi displace visceral? Așa că îi țin strâns  la piept și le  zic întruna că-i iubesc la infinit. Când sunt cu amândoi, le cânt din tot sufletul meu reînflorit de dragostea ce le-o port:

Noi suntem campioni,

Mereu companioni

Acum, să afle toți,

Tataie și nepoți !

Prin țară colindăm,

Mult ne mai bucurăm,

 Acum, să afle toți,

Tataie și nepoți !

Și când cântăm  cu haz,

Pe câmpuri la Islaz,

Că suntem fericiți,

Voioși, nedespărțiți !

Doamne, fă o minune  și mai îndură-mă în preajma lor niscaiva ani, cât să-i văd ridicați vârtos în viață! Până atunci, repet  în fiecare seară un fel de rugăciune, aflată de la Părintele Constantin Necula:

„Pupă-l cât încă mai stă la pupat!

Ține-l în brațe cât încă mai stă. Veghează-i somnul cât încă doarme lângă tine. Spală-l cât încă se mai lasă spălat. Îmbracă-l cât încă nu se opune. Și pupă-l, pupă-l în plus, că pupatul de azi nu se mai pune mâine.

Profită acum. Asta e superpromoția care nu se mai întoarce.

Joacă-te cât încă te mai roagă pe tine. Fă-i de mâncare la ce oră vrea. Clătite. Orez cu lapte.

Macaroane cu brânză. Dacă poți, dacă e în puterea ta, nebunii nu există, ci doar bucurii pentru copil și părintele său. Răspunde-i la toate dece-urile obsesive.

Ascultă-l cât încă te mai căută pe tine. Observă-l, câtă nevoie are să fie văzut chiar acum.

Imediat poate fi prea târziu.

Momentele astea sunt averile noastre de la bătrânețe, sunt toată agoniseala după ce ei cresc și se desprind. Când brațele ne rămân goale, paturile reci și serile nederanjate.

Pupați-i pe creștet, pe obraz, pe mânuțe, țineți-i în brațe, citiți-le de o mie de ori cartea care le place, rămâneți cu ei până adorm. Și fiți prezenți la fiecare pupat, că așa ca acum, când sunt micuți și pufoși, n-o să-i mai pupați când cresc, nici la sărbătoare.”

 Și vă conjur și pe voi, bunici ai întregii planete, să procedați  aidoma, nu-i psalm care să-l întreacă în căldură, în răscolirea pe dinlăuntru ! O să vă dați seama grabnic că spaima de neant  dispare pe nesimțite. În definitiv, relația afectivă cu nepoții este a din urmă legătură intensă, fundmentală,  înaintea plecării dincolo… Ultimul dar al sorții noastre de chiriași vremelnici pe pământ, darul nepereche!  Că nu degeaba Tudor mi-a șoptit într-o seară cea mai duioasă și tulburătoare declarație de dragoste: „Tataie, când o să mori, o să te îngrop la mine în cameră ! Și o să-ți colorez o inimioară și o să ți-o pun acolo.”

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

29 februarie, 2024

Îmi strâng în brațe nepoțeii și zău dacă le-aș mai da drumul ! Încotro s-o ia, că lumea ce li se întinde în

15 februarie, 2024

Îmi strâng în brațe nepoțeii și zău dacă le-aș mai da drumul ! Încotro s-o ia, că lumea ce li se întinde în

1 februarie, 2024

Îmi strâng în brațe nepoțeii și zău dacă le-aș mai da drumul ! Încotro s-o ia, că lumea ce li se întinde în

Articole similare

Sebastian Papaiani, „o poezie a naturii”...
VIZUALIZARI
Cândva, în Grozăvești...
VIZUALIZARI
Momcilo Luburici, in memoriam
VIZUALIZARI
La moartea unicului Kaiser
VIZUALIZARI
Gândul meu de An Nou
VIZUALIZARI
Faceți loc să vină povestea !
VIZUALIZARI
Noaptea magică a celor trei „moși”
VIZUALIZARI
De Ignat, odată...
VIZUALIZARI