Colegul meu de bară, Dan Ioan Panțoiu, autorul romanului Mercenarul întunericului, apărut anul trecut la Editura RAO și lansat la târgul de carte din primăvară, scrie de la o vreme pe blogul „Nulla Moralitas”. Merită să-l citiți !
Uitare
Valea seacă,
pe firul căreia
merg,
continuă până
dincolo de munte.
Dincolo de munte
se-ntinde o câmpie
prin care n-ai voie
să mergi,
dacă nu cunoști
drumul înapoi.
Câmpia se găsește
de o parte
și de alta
a sufletului
și se numește
Uitare.
Lumea
Și când va fi să plec din lume iar,
N-am să regret și n-am să plâng:
I-am dat mereu atâtea-n dar,
Ca astăzi să trăiesc, nu-mi mai ajung.
A râs de-atâtea ori de mine,
Eu, mult prea rar de ea:
Am tot crezut că-mi va fi bine,
M-am înșelat, n-a fost așa.
Ah, lumea !
Prea puțin
a plâns cu mine,
Eu, mult, mult prea mult,
cu ea…