Timp fără capăt, orizont nelimitat
o veșnicie, iubito, pe suflet
mi-ai stat;
aveai chip și aveai trup,
niciodată de tine, niciodată
nu am putut să mă rup;
eram înfloriți, naivi și frumoși,
când ne plimbam, în veacul trecut,
pe sub teii umbroși;
și acum te mai simt, te mai văd prin somn
acum când mă aplec spre lut
și mă întomn;
dar poate că ai fost, poate că erai
și ne vom reîntâlni
pe o gură de rai.
DSC_0508