• avocat
  • scriitor
  • publicist

De vorbă cu Radu Paraschivescu - partea a patra

– Unde erai când  s-au răsucit  regimurile politice și ce iluzii ți-ai făcut în primele zile de libertate?

  Mă mutasem în Bucureşti de un an şi agonizam în biblioteca unui institut de cercetări care ţinea de ceea ce era pe atunci Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor. Aveam 29 de ani şi simţeam cum ruginesc într-un post şi într-un loc pe care nu mi le dorisem. Plecasem din Făget la rugămintea primei soţii, profesoară de engleză la Orăştie, în judeţul de lângă Timiş (a fost o căsătorie în care, la început, fiecare dintre soţi a fost musafirul celuilalt). Cum însă, repet, în oraşele mari nu existau posturi de profesor, am ieşit din învăţământ şi ne-am căutat altceva. În biblioteca aceea plină de reviste despre triaje, şine şi depouri m-a prins momentul decembrie 1989. Iluzii? Cele obişnuite: libertate, primatul valorii, distrugerea zăbalei ideologice etc. Acum, uitându-mă în urmă, cred că pot să-mi dresez dezamăgirile (există şi aşa ceva, fireşte) şi să spun că mi s-au împlinit câteva dorinţe: a căzut sârma ghimpată de la graniţe, a dispărut teama de a gândi, am putut să citesc, să scriu şi să public. Am sperat totuşi să nu alegem un comunist după ce am scăpat de comunism. Am mai sperat să avem o lege a lustraţiei care să ne ferească de „foşti”. Am tras nădejde că vom avea coloană vertebrală şi că vom şti să instituim cordoanele sanitare de care era nevoie ca să nu creştem strâmb din 1990 încoace. Am fost naiv, ca atâţia alţii. Şi am trăit oripilat mineriadele. Nici azi nu-mi vine să cred că au putut avea loc şi că individul care le-a provocat n-a dat socoteală.

– Știu că în ziua de 21 decembrie 1989 ai fost în Piața Palatului, mi-ai povestit odată. Ce a fost acolo, ce ai simțit atunci și cum îți amintești acum toată întâmplarea aceea care ne-a schimbat la toți viața ?

 Am ajuns pe 21 decembrie 1989 în Piaţa Palatului după un puseu de democraţie locală. Eduard Popa, directorul institutului care includea biblioteca unde mă angajasem la sfârşitul lui 1988, a intrat în birou şi ne-a spus: „Se face demonstraţie în Piaţa Palatului. Se înfierează huliganii de la Timişoara. Cine vrea poate să se ducă, treaba voastră.” Am rămas cu gura căscată. „Cine vrea poate să se ducă?” Asta nu cadra deloc cu rigorile manifestărilor comuniste sub Ceauşescu. În plus, sprâncenele domnului Popa se mişcaseră cu o umbră de ironie şi mefienţă la rostirea cuvintelor „huliganii de la Timişoara”. Mi s-a părut că văd acolo o invitaţie de-a ne vedea de ale noastre, nu de a merge în piaţă. Şi totuşi, m-am dus. De ce? Fiindcă „huliganii de la Timişoara” mă interesau direct şi personal. Pentru mine, Timişoara era deja, de ani buni, un loc cosmopolit şi tolerant, un tub de oxigen occidental. Pe lângă asta, vărul meu era în plin stagiu militar la Lugoj şi nu mai ştiam nimic de el. Îmi construisem tot felul de scenarii panicarde, mai ales că legăturile telefonice cu Banatul se tăiaseră. Nu se mai putea vorbi cu nimeni de acolo. Eram neliniştit şi furios.

Prin urmare, m-am dus în Piaţa Palatului rugându-mă să se întâmple ceva – habar n-am ce. N-am avut presimţiri, nu mi s-au arătat semne complicate, n-am avut străfulgerări anticipative. Pur şi simplu am simţit că trebuia să fiu acolo şi să trimit o undă de ură spre balconul CC-ului, unde avea să se producă „înfierarea”. Am ajuns şi am avut o nouă surpriză, după cea livrată de directorul Eduard Popa. După cum i-am auzit vorbind pe alţii, oameni vechi în ale mitingurilor, la asemenea adunări populare fiecare întreprindere avea pătrăţica ei în piaţă şi era dirijată acolo sub supraveghere. Disciplina era de fier. Or, acum nu ne-a căutat nimeni prin tabele, nu ne-a întrebat nimeni de unde suntem, nu ni s-a indicat unde să ne plasăm. Fiecare s-a dus unde a vrut. Acest exemplu de bun plac ar fi trebuit să-mi dea de gândit, dar nu mi-a dat. Eram fraged şi candid.

Când Ceauşescu a promis încă o sută de lei, în afara uralelor care s-au auzit din primele rânduri (unde erau grupaţi fidelii cu steaguri şi pancarte) s-a mai auzit ceva, mai tare decât lozincile scandate de cei din faţă. S-a auzit un vuiet îngrozitor, de cutremur combinat cu deplasarea unei divizii de tancuri. Zgomotele veneau din spate, din curtea Palatului Regal, şi erau dublate de nişte vibraţii de rău augur. N-am ştiut ce era vacarmul acela, dar regizorii manevrei (căci, m-am lămurit ulterior, manevră a fost) şi-au atins scopul: panica generală. Oamenii au rupt-o la fugă şi n-a lipsit mult să se calce în picioare. Am făcut şi eu ce au făcut ceilalţi din piaţă. Să ne înţelegem. Nu eroismul a fost prima manifestare din Piaţa Palatului în 21 decembrie 1989 la prânz, ci frica. Frica pură, teroarea de-a fi strivit, împuşcat, călcat de şenile.

Mai târziu mi-a ajuns la urechi varianta (plauzibilă) că s-a umblat la boxele ascunse în coroanele copacilor din curtea Palatului Regal şi că benzile înregistrate cu aplauze şi ovaţii, aflate acolo pentru orice eventualitate şi folosite când prestaţia live era anemică,  au fost înlocuite cu o coloană sonoră de film de război. Am motive să cred că aşa a fost, mai cu seamă că pe 27 decembrie am fost la un prieten pasionat de muzică şi posesor de sintetizator, care m-a făcut, preţ de două minute, să mă simt ca pe linia întâi a frontului. Dacă prietenul acela care era în pragul facultăţii avea o asemenea drăcovenie, îţi închipui de ce dotări dispunea Securitatea.

 

– Chiar suntem o țară tristă plină de humor ?

 

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

27 noiembrie, 2021

- Unde erai când s-au răsucit regimurile politice și ce iluzii ți-ai făcut în primele zile de libertate? -

11 iunie, 2021

- Unde erai când s-au răsucit regimurile politice și ce iluzii ți-ai făcut în primele zile de libertate? -

23 mai, 2021

- Unde erai când s-au răsucit regimurile politice și ce iluzii ți-ai făcut în primele zile de libertate? -

Articole similare

Florentin Țuca - Dovedește, taci sau marș la pușcărie!
VIZUALIZARI
Alexandru Athanasiu, poetul elegiac
VIZUALIZARI
Sorin Poclitaru - Cum să fiu viu?
VIZUALIZARI
Ioan Peia - Timp fără capăt...
VIZUALIZARI
Sorin Poclitaru - Balș... rezolvat
VIZUALIZARI
Constantin Romulus Preda
VIZUALIZARI
Ștefan Mitroi, poezii
VIZUALIZARI
Ștefan Mitroi - Despre fericire
VIZUALIZARI
Ștefan Mitroi - Pasărea timpului
VIZUALIZARI