Erai, toată, miere păcătoasă
Te-am văzut trecând pe strada mare,
Trupul tău, plutind, se răzvrătea,
În lumină lină, de-nserare,
Şi lumina, Doamne, înfrunzea!…
Erai, toată, miere păcătoasă,
Înger izgonit din ţara lui,
Te pierdeai, înaltă şi frumoasă,
Fără a da seamă nimănui.
Mi-era dor şi sete. Nu mai ştiu
De ce rămăsesem fără glas,
Asuprit de-un gând trandafiriu,
Că doar el, de pază, mi-a rămas.
Te priveam, cu rana rezemată
De-al tău chip, indiferent şi pur,
Parcă izvorai din altădată,
Cu un crâng de raze împrejur.
Mă dureau cuvintele tăcute,
Nu-ndrăzneam, iubito, să te strig,
Cineva-mi şoptea: ai grijă, du-te,
Să nu pierzi şi ultimul câştig…
Te-am văzut trecând pe strada mare,
Trupul tău, plutind, se răzvrătea,
În lumină lină, de-nserare,
Şi lumina, Doamne, înfrunzea!…
Te cerşeam, cu mâinile flămânde
Se făcea că nu erai acasă,
Ţi-am bătut în poartă şi-am oftat,
Geamul mic avea perdeaua trasă,
Mă privea, tăcut şi-ngândurat.
Se-nnoptase, dar era lumină,
Cât să-ncapă-n ea un pui de crâng,
Roua rătăcită prin grădină,
Dorul meu subţire şi nătâng.
Aşteptam un semn, ca altădată,
Aşteptam să ieşi, desculţă-n prag,
În tandreţe dalbă îmbrăcată
Şi-n mireasmă tânără, de fag…
Te cerşeam, cu mâinile flămânde,
Eram stâlp de lacrimă, în drum.
Nu ştiam, iubito, până unde
Se va-ntinde ceasul de acum.
Se făcea că nu erai acasă,
Se făcea că nici n-aş fi venit,
Vechiul geam avea perdeaua trasă,
Mă privea, în sine ghemuit…