La 16 iulie 1945, în deșertul din New Mexico, a explodat prima bombă atomică. Robert Oppenheimer, care făcuse parte din vastul și nimicitorul proiect, a găsit de cuviință să citeze un text sacru, hindus:
„Dacă dogoarea a o mie de sori ar izbucni dintr-odată pe cer,
ar fi precum slava Atotputernicului (…).
Acum am venit să fiu Moartea, distrugător al lumilor”.1
În schimb, Albert Einstein a fost laconic, om de știință, ce vreți ?: „Oh, well !”
Peste o lună, la 6 și, respectiv, 9 august, Little Boy și Fat Man se prăvăleau asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, provocând un adevărat cataclism, urmările se văd și azi acolo…
După tragedie, John Foster Dulles (admirator al lui Hitler în anii ´30), declara trufaș, dând glas excepționalismului american: „Dacă noi, ca națiune manifest creștină, ne simțim liberi din punct de vedere moral să folosim energia atomică în felul acesta, oamenii de pretutindeni vor accepta acest verdict”.
Pe cei 200.000 de japonezi uciși în vara anului 1945 și pe ceilalți, rămași cu sechele nevindecabile, nu i-a mai întrebat nimeni ce cred ei despre bomba atomică. Ce rost avea, de vreme ce americanii decretaseră că morala lor o îngăduie ? Așa că omenirea întreagă s-a supus sinistrului verdict...
Astăzi se împlinec 71 de ani de atunci, de la începutul erei atomice, dar viața noastră nu e deloc mai bună, dimpotrivă. Experimentul acela înfricoșător, de o cruzime fără seamăn, a sporit însă puterea hegemonică a SUA și a împărțit lumea în două: una, restrânsă, deținătoare a bombei atomice și cealaltă, deținătoare doar a armamentului clasic. Noua ordine mondială își are originea, așadar, în terifianta bombardare a Japoniei, în august 1945. Băiețelul și Grăsanul ne-au umplut de spaime și de nedreptate, de otrava picurată din cele două ciuperci devastatoare înflorite pe cerul nipon într-o vară de coșmar…
1Toate citatele sunt din cartea lui Ian Buruma, Anul zero, 1945, o istorie