O colegă din Constanța îmi dă o filadă cu epigrame. Caut, curios, numele autorului. Îl găsesc pe copertă: Ionuț – Daniel Țucă. Nu-mi spune nimic. Mă lămuresc după ce Petre Brumă ne face cunoștință în prefață. Epigramistul este…procuror! La Fetești. Să mai zică lumea că procurorii n-au simțul humorului ! Deviza lui ? „Decât un dosar năucitor, mai bine o epigramă nimicitoare”. Altminteri, Ionuț-Daniel Țucă „este un misionar conchistador cu valențe de tămăduitor”, dar neiertător când trebuie să-i satirizeze, „cu biciul ironiei”, pe „contravenienții la normalitate”. Răsfoiesc cărticica și mă opresc asupra câtorva poante în versuri.
Cântecul șomerului autohton
„- Acolo este țara mea !”
Ca dor de ea să nu m-apuce,
Din sânu-i cald eu nu m-aș duce.
(Un loc de muncă de-aș avea.)
Schimb de generații
– Nu te-amăgi, urmaș al meu,
(Bătrânul LEU spre noul zise),
Căci nu-i a bună, pare-mi-se:
Cândva tot greu am fost și eu…
Metroului bucureștean
Renumele pe care-l ai
Nu te-ar scuti de critici tari:
Oi fi tu trenul fără cai,
Dar porți, în schimb, destui „măgari”.
„Polul” politic de centru-dreapta
Cum forțele din spectrul amintit
Nu se-nțeleg, mă tem de un efect:
Realizarea „polului” dorit
Să nu „înghețe”-n stadiul de proiect.
Parlamentarilor români
Va merge totul ca pe roate
Cum noi le-am dat al nostru vot,
Vor da și dânșii-n schimb, cum pot
…. din coate.
Hoțul profesionist
Cursuri nu prea a urmat,
N-are, deci, calificare;
Văd totuși c-a fost în stare
De un furt… calificat.
„Cum nu vii, tu, Țepeș Doamne !…” (gândurile unui deținut)
„- Ideea poate n-ar fi rea,
Ca Țepeș, în a lui mânie,
Să pună foc la pușcărie;
(Dar după ce-om ieși din ea…)”.
Erori judiciare
Relevă cazuistica bogată –
Îngrijorarea menținând-o vie –
Cum că dreptatea, de juriști curtată,
Nicicând nu s-a născut din stângăcie.
Coșbuciana 1
„Lup flămând cu trei cojoace”,
Veșnic crud și insolent,
De te-aș prinde, știu ce-aș face:
Te-aș trimite-n Parlament !
Bodyguard-ul (succintă caracterizare)
Scut de fier, supusă „umbră”,
Ochi sticloși, ca de lăcustă,
Bicepși aspri, mină sumbră,
Spate lat și… minte-ngustă.
Românii și renumita lor inteligență
Pe-alături de-ale bunăstării trepte,
Am consacrat un paradox anost:
Se poate și cu-atâtea minți deștepte,
Din ce în ce, s-o ducem tot mai prost.
Paradox domestic
Mi s-a-ntâmplat – și nu o dată –
Când mai făceam câte-o trăznaie,
Să încasez, chiar de la tată,
O „mamă” bună de bătaie.
Se poate trăi „din scris”
„- Acelora care au zis
Cum că nu poți trăi din scris,
Eu le imput enorma gafă !”
Semnează: o dactilografă.
– Habar n-am, nu am pledat niciodată în fața lui, însă am văzut că hotărârile sale de condamnare sunt foarte aspre. Dar, deși nu mai cred de mult în minuni, să sperăm că nu va fi atât de rău… Trăim vremuri în care e periculos să îți faci iluzii, darămite să le mai transmiți și altora !