• avocat
  • scriitor
  • publicist

Sfatul meu către un tânăr îndrăgostit

      Deunăzi, un tinerel, pe care îl știu de câțiva ani, mi-a mărturisit că s-a îndrăgostit. I-am privit ochii, aveau altă strălucire. Și vocea i se schimbase, și atitudinea, totul ! Parcă era altcineva. O întruchipare masculină a extazului. După ce mi s-a confesat, m-a întrebat, cu sfiiciunea vârstei, ce aș face eu în locul lui. Am șovăit, iar la sfârșit l-am trimis, din Precauție, la Marin Sorescu:

M-am îmbrăcat c-o armură
Făcută din pietrele ce-au rămas
După ce a trecut apa.

Mi-am pus o pereche de ochelari
În ceafă,
Ca să pot vedea numai
Cu mintea
De pe urmă.

Mi-am protejat
Mâinile, picioarele, gândurile,
Nelăsînd niciun loc liber
Care să poată fi atins de mângâieri,
Ori de alte otrăvuri.

Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o
Cu o carcasă de broască ţestoasă
Ce a trăit 800 de ani.

Când totul a fost gata
I-am răspuns tandru:
– Și eu te iubesc.

     „Dar poezia aceasta, mi-a zis el, e scrisă de un bărbat care poartă cicatricele iubirii, or trupul meu e încă neprihănit și neacoperit cu vreo platoșă. Eu vreau să iubesc fără opreliști, cum altuia nu i s-a mai întâmplat până azi, implor zeii dragostei să-mi otrăvească fiecare celulă cu desfătări, cu banchete carnale! Să-mi înflorească sufletul ca o orhidee revărsată din soare!” Ochii i se înflăcăraseră de-a dreptul, pârjoleau. Și, ca să mă convingă, a citat dintr-un poet drag mie: „Dragostea este o nebunie asumată. Dacă nu te scoate din ţâţâni, te strofoci degeaba. E musai nevoie şi de o picătură de ţicneală divină. Sufletului i-e foame de carne, de real.”[1]

    L-am lăsat să-și savureze euforia clipei. Pășeam greu, abia trăgeam după mine… carcasa de broască țestoasă. Veche nu de 800 de ani, ci de aproape 60.

––––––––––

[1] Emil Brumaru

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

24 ianuarie, 2026

Deunăzi, un tinerel, pe care îl știu de câțiva ani, mi-a mărturisit că s-a îndrăgostit. I-am privit oc

19 ianuarie, 2026

Deunăzi, un tinerel, pe care îl știu de câțiva ani, mi-a mărturisit că s-a îndrăgostit. I-am privit oc

17 ianuarie, 2026

Deunăzi, un tinerel, pe care îl știu de câțiva ani, mi-a mărturisit că s-a îndrăgostit. I-am privit oc

Articole similare

O fotografie de demult...
VIZUALIZARI
Și dacă viața de apoi există?
VIZUALIZARI
Pe malul Dunării, între ani... (2)
VIZUALIZARI
Gheorghiță Zărafu și comoara lui
VIZUALIZARI
Pe malul Dunării, între ani... (1)
VIZUALIZARI
          Căutătorul de cuvinte
VIZUALIZARI
La început de an
VIZUALIZARI
Gânduri de tată și bunic
VIZUALIZARI
Îngerul și istoria  omului
VIZUALIZARI
La mare, în decembrie
VIZUALIZARI