Este medic psihiatru. Scormonitor prin mințile oamenilor, adică. Dar și poetă. Scormonitor și prin propriul său suflet, carevasăzică. În prefața de la volumul de versuri Fă o lume pentru mine1, criticul Alex Ștefănescu observă că poezia autoarei are o „stranie originalitate”, dar și o „expresivitate violentă”. „Poemele ei sunt idei trăite.Trăite cu o intensitate care mi-aduce aminte de Emily Dickinson din literatura străină și de Magda Isanos din literatura română. (…)
În tot ceea ce scrie, Simona Trifu are o nostalgie a măreției. Ea se scutură de meschinăria vieții de fiecare zi ca de atingerea unui șarpe. Viețuitoarea pe care ar putea să și-o înscrie pe blazonul ei de poetă este vulturul. (…)
Mă bucur că există o poetă ca Simona Trifu, chiar dacă am aflat de puțină vreme de existența ei. Mă bucur că a făcut o lume și pentru mine”.
Pentru noi toți, adaug eu, și redau câteva strigăte lirice ale poetei, gânduri neregăsite în volumul cu pricina.
Plâns de căprioare
Lacrimi de mi-ai pune pe tălpi, plâns de căprioare deocheate…
În iarba ‘naltă cerul mă deapănă… Nu mă uita în taina disperării… Mă ia de mă du într-o doară. În miez de păcat fiori mă sfârtecă… O, Doamne, dă-mi sânge proaspăt în mine, mă mângâie-n durere de vară… Orbecăi în catacombe nefaste. Mă scoate-n lumina soarelui mut… Și mai botează-mă o dată în grâu secerat…
Plutind în zare
În zare plutind inorog pustiit
Și vraja durerii orbindu-l în jale,
Cad clopetele frânte-n asfințit,
Când lumea ta mi-apare-n cale.
Dă-mi, grabnic, iubire și pâine
Și orizontu-l pune-mi-l în șoapte
Cu norii printre nori în taine,
Adu-mi Zenit-ul mai aproape.
Mă pierde-n munți
Nu mă trăda-ntru amăgire
Mă ia, mă du, mă pierde-n munți
Acolo unde TU, trăire,
în veci vei fi dispus să-nfrunți
a prea nemărginirii soartă,
din care eu, în plânset te-am chemat,
să mă admiri pe mine moartă,
în măreția zilei de Sabat.
1Editura business ADVISER, 2016