Leru-i ler !
Sate-nzăpezite cad din cer
Ninge cu pridvoare albe, leru-i ler !
Înflori-vor până dimineață
În ferestre mari grădini de gheață
Și-n grădini, ca niște licurici,
Lacrimi de părinți și de bunici.
Turle de biserici trec pe drum
Trase, leru-i ler, de cai de fum.
Chiar mai adineauri am văzut
Cum venea de sus un clopot mut,
Troienit va fi pământul tot
De clopotnițe de ger și de omăt.
Leru-i ler, în case pe velinți
Ninge cu bunici și cu părinți,
Geamurile de la drum sunt ninse
De gutui și candele aprinse.
Ni-i aduce iarna înapoi
Pe toți cei plecați de lângă noi.
Nu știu niciodată să fi nins
Ca în noaptea asta înadins
Din icoane cu-amintirea lor,
E pământul nămețit de dor !
Ieri înspre amiază se zvonise
Că va viscoli cu porți închise,
Dar a nins pe înserat ușor
Doar cu porți de lemn fără zăvor
Iar prin sat cu nechezat de cai
După care parcă un buhai
A țipat în depărtări stingher
Ce urgie dulce, leru-i ler !
Chiar tu însuți să te ningi în zori
Așteptând la prag colindători
Și-apoi să-și trimiți înlăcrimat
Sufletul în cer la colindat !