E ultima zi din 2024. O pâclă groasă și rece a îmbrăcat satul. Stăm „sub vale”, la Marcel în grădină, și ațâțăm focul. Așa, ca de sfârșit de an, să ardem duhurile rele. Pământul clisos începe să se dezghețe, cât să-i ofere lui Tudor prilejul de a construi poduri și șosele pe răzorul despuiat. Lemnele trosnesc scânteind și flăcările suie, tot suie către cerul dezmorțit. Deodată, soarele năvălește netemător, înveselind tabloul câmpenesc. Atârnăm de doi araci un ceainic și fierbem țuică de piersică. Suntem vreo opt guri pofticioase în jurul vasului din care ies aburi parfumați. Turnăm lichidul în ceșcuțe și sorbim lacom, pfu, ce gust dumnezeiesc are ! Mai punem un rând și ne lăsăm purtați de vraja clipei. Aranjăm grătarul deasupra spuzei vâlvorite și întindem pe barele încinse bucăți de cârnați și de ceafă de porc. A, și buchete mici de slană, adusă de Radu din Banatul natal. Oho, cum se mai desfac în dogoarea jarului, cum mai picură grăsimea, ehe, dezmăț, fraților ! Carnea sfârâie și miroase nesăbuit de aromit, nerăbdarea ne răscolește mugurii din cerul gurii. Florentina dezvelește din ștergar un cococi cald, abia scos din cuptor, ăsta da răsfăț culinar ! „Tizu’ ” ia tacticos fleicile rumenite, le așază pe un copac de dud și le taie în felii subțiri. Rupem din pâinea pufoasă și înfulecăm cu murături proaspete dumicații fripți, ce să-ți dorești altceva?! Se bat turcii la gurile noastre, credeți-mă ! Dăm pe gât un pahar cu vin și lumea pare să se fi strâns toată în postața de pământ de aici, de „sub sat”. Ne urăm la mulți ani și ignorăm timpul ce se grăbește zănatic. Chiar, unde o goni, nemernicul?









