– Înebunesc când trebuie să recunoaștem cu atâta resemnare statutul nostru de colonie economică ! Păi la ce ne mai folosește  patriotismul, Alex,  la ce ne mai e trebuincioasă   istoria românilor, cultura lor ? Ție nu-ți vine să urli ? Recent un personaj misterios, Călin Georgescu, director executiv  al Instituției ONU pentru Indicele  Global al Sustenabilității – Dumnezeule, ce titulatură  barbară ! – a declarat la postul național de televiziune că „lichelele și lacheii de serviciu și-au văzut visul cu ochii: cozile de topor au devenit topoare, după 1989 și au vândut pe mărgele de plastic întreaga țară. România a fost vândută de cei care au preluat puterea în 1989 și apoi și-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani. Au vândut-o cu bună știință, România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea, deține peste 60% din activele țării, peste 50% din profit și ceea ce este cel mai grav: stăpânește pârghiile strategice, de condus, ale țării: industria de petrol gaze, distribuția de energie…nu ne mai aparține.

Industria ca atare, marile întreprinderi au fost distruse. Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României. Cel mai grav e că a fost vândut pământul. Și a fost vândut de cei care sunt astăzi la putere, pe vremea când erau miniștri ai agriculturii. Pădurile, apele, se vând. Totul este de vânzare. Mai puțin sufletul românesc și eu pe asta mă bazez. Sufletul românesc va triumfa.

În 26 de ani, România a pierdut, și pot spune asta cu certitudine, peste 1 trilion de euro. Toate pierderile României, de la Ștefan cel Mare încoace, sunt mai mici decât ce s-a pierdut în acești 26 de ani”.

Statutul de colonie economică este definit internațional, nu este o părere de politician sau ziarist de la noi. El se sprijină pe niște criterii și pe niște cifre. De exemplu, să ai capital național sub 20%. Noi avem 8%. Să ai structură bancară națională; la noi toată structura bancară este externă. Să ai o balanță echilibrată între calitatea de piață de desfacere și capacitatea de a desface pe alte piețe; du-te în piața de fructe și legume și te lămurești. Am aflat și eu lucrurile astea de la economiști. Tot ei mi-au spus că această situație poate fi ameliorată prin măsuri fiscale și economice care nu încalcă legislația UE. Pentru asta îți trebuie însă voință politică. O vezi pe undeva? Asta ar însemna o politică patriotică, nu o înșiruire de lozinci. Finanțarea culturii române este un alt gest patriotic lipsit de emfază. Avem absolută nevoie de întărirea instituției Academiei Române, ca reper științific, rațional, de la care să pornească orice limbaj oficial prezent în legi. Nu putem vehicula abuziv la infinit termeni ca națiune, popor, stat, societate, solidaritate, minorități, discriminări, drepturi, obligații fără definirea lor. Numai în România un președinte poate denunța o „lovitură de stat” (2012) fără consecințe juridice. Cum adică? În România a avut loc o lovitură de stat (ulterior, Traian Băsescu s-a corectat: „tentativă”), iar autorii umblă liber prin țară, candidează și fac în continuare legi? Mie îmi vine să urlu, urlu în emisiuni de televiziune, dar tocmai atunci sunt anunțat că urmează „un moment de publicitate”. Te întrebi de ce nu mă mai uit la televizor și nu știu cum îi cheamă pe politicieni și cine candidează? Cu foarte mici excepții, televiziunile produc ficțiune și sunt nefrecventabile pentru un intelectual rațional.  

 

– America a votat de curând cu Donald Trump și toată lumea se întreabă de ce. E o surpriză ? Ce înseamnă alegerea aceasta pentru România ?

Cred că răspunsul la întrebarea de ce l-au ales americanii pe Donald Trump se găsește în trecutul apropiat al Americii. În primul rând, nu trebuie uitat că atacurile teroriste au modificat modul de viață al americanilor, că statul a devenit mai restrictiv (cetățeanul a pierdut din drepturi), că au descoperit un inamic  aflat deja, nepermis de statutul de Mare Putere, chiar în interior și că  libertatea de mișcare s-a redus, mai ales în statele din centrul Federației. M-am uitat pe statisticile alegerilor: l-a votat masiv  populația din centrul Federației, care nu mai circulă decât în statul respectiv. Ca imagine vagă, specifică oricărei națiuni despre istoria și condiția sa, ideologia Globalizării, care a înlocuit ideologia comunistă cu o nouă ideologie universalistă, este un eșec mai ales pentru clasa medie și submedie. Criza din 2009 – 2012 a dezvăluit mai întâi falsitatea imaginii insistent proiectate după război că economia se conduce după legi, când în realitate funcționează după convenții, apoi, cum îmi spunea Sorin Ovidiu Vîntu prin 2001, a adus la lumină un mare defect al sistemului economiei de piață globalistă: lăcomia. Raportul FBI din 2009 semnala că peste 8000 de miliarde de dolari erau plasate în bănci elvețiene, în majoritate de către politicieni, oameni de afaceri, conducători și agenți bancari și speculatori pe bursă. A plasa secret acolo fonduri a creat aparența de furt. Sentimentul general a fost că banii electronici au fost inventați pentru asta, la care se adaugă sistemul aberant al ipotecării (de două-trei ori pe o casă). S-au trezit ca o populație de dependenți și de controlați de către  statul lor, care a luat tot felul de forme diversioniste. Secundar, a renăscut sentimentul  izolaționismului – existent în trecut, înainte de război și revenit în anii ’60 –, care este de fapt o întrebare despre eficiența și costurile implicării americane în securitatea mondială. În al treilea plan, cel care se duce și mai profund, adică la corpul social care a votat masiv Trump, ideologia și practica Globalizării par a fi o soluție de expansiune a marilor corporații, cu puține avantaje pentru cetățenii americani de rând. Pentru un al patrulea argument îți voi reaminti cele trei principii ale Globalizării, enunțate de Clubul de la Roma la începutul anilor ’90, pe care tocmai ți le-am zis.  După cum observi, este o doctrină a colonizării economice pe care o trăim și noi în România în care sistemul democratic, așa cum am spus deja, este garanția nesentimentală și pragmatică pentru o piață de desfacere pe care națiunea și statul respectiv nu pot intra în competiție. Alegerea lui Trump, dincolo de avantaje și dezavantaje strategice estimate, impune României o condiție esențială, pe care trebuia să o îndeplinim de mult, pentru care măcar ar fi trebuit să facem ceva, și anume necesitatea de a ne dezvolta singuri un sistem democratic organic și o economie cât de cât sănătoasă. Trump a cerut asta tuturor statelor care se sprijină pe ajutor american, întorcând mesajul: nu vă ajutăm ca să faceți ceva, ci faceți ceva și atunci vă ajutăm!  Noi ne aflăm încă într-o iluzie, iluzia „vin americanii !”, deși Statele Unite sunt abia pe locul 7, undeva lângă Luxemburg, în investiții pe piața românească, iar implicarea militară este provizorie, nu stabilă. Realitatea imediată a acestei situații este tocmai faptul că ea depinde de viziunea unui om, Donald Trump, despre relația țării sale cu Rusia. O Românie solidară național, democratică și dezvoltată economic, chiar mediu, ar fi avut un alt statut strategic: capacitatea de a produce pierderi atât de mari unui inamic, chiar în cazul unei victorii previzibile, încât să nu merite atacul.  Am convingerea că Trump nu va cere altceva României.  În ce mă privește, am optat pentru Trump, asumându-mi riscul oricărei surprize, întrucât am ținut minte că Hillary Clinton, aflată în vizită oficială în România ca primă doamnă, s-a pronunțat deja în privința noastră: a refuzat să intre într-o biserică ortodoxă, deși era în programul oficial.

– Spre ce se îndreaptă omenirea, la ce să ne așteptăm ?

Ideologia bipolară a fost înlocuită cu ideologia Globalizării, care este, o subliniez, tot ideologie universalistă, ca și comunismul. Criza generală a lumii, sprijinită pe consum și pe omul controlat instituțional intern și extern, pe principiul cretin „dacă ești liber și ai ce mânca, nu contează cine ești”, va conduce, după violențe regionale și globale la o revenire în spațiul normativ necesar de tip ONU, absent astăzi. Reamintesc că ONU înseamnă Organizația Națiunilor Unite, a națiunilor! Fără asta va fi ca în titlul unei cărți a profesorului Buzatu: „România în Imperiul Haosului”. Vom ieși cu pierderi, dar poate vom reveni la a avea un ideal național, ceea ce nu mai avem acum. 

 

– Ce ne spune trecutul istoric despre viitorul României, Alex ? Ai găsit,  tot săpând atâtea situri arheologice, vreun semn prevestitor al lucrurilor ce vor fi ?

Singura speranță este asumarea naționalismului rațional, civic, de către tânăra generație. Nu avem nevoie de antisemitism, antioccidentalism sau de conformism irațional în raport cu elementele noastre istorice, geografice și identitare. Conceptul de națiune civică este definit foarte clar în Tratele Uniunii Europene. Mi-e teamă că atunci când se va trezi tineretul român la întrebarea „Care este identitatea mea?”, ori va fi prea târziu, ori va fi adevărata revoluție. Aștept momentul în care un om politic român va negocia cu UE ceea ce trebuia să facă de la început: licitațiile să fie naționale, nu internaționale, ajutând astfel dezvoltarea infrastructurii bancare și economice românești, nu circuitul actual în care ni se împrumută bani, aceștia se duc la firmele străine câștigătoare de licitații, banii se întorc în Occident, iar noi plătim încă o dată împrumutul.

– De ce se spune despre presă ca este „idiotul util” al societății ?

Presa, iar prin asta înțeleg în primul rând corpul jurnaliștilor tineri, este străbătută de lipsa reperelor culturale. Din toată societatea românească lipsește discernământul domenial și valoric: ce este informație veridică și ce este fantezie, ce este știință și ce este speculație liberă – de aici îngurgitarea cu satisfacții palatale a junk-food-lui lui Boia și Djuvara -, ce înseamnă, de exemplu, o informație istorică și o părere despre o situație istorică? Atâta timp cât jurnaliștii își iau părerile din tomberoane de tip Wikipedia, în loc să citească o carte profesionistă de istorie, vor crede în tâmpeniile lui Djuvara despre cumanii „negricioși la față, ca țăranii de pe moșia tatei”, care în realitate erau blonzi, și cum făcea baie Elena Ceaușescu în sânge de copil. În pasul următor, națiunea și statul sunt ficțiuni. Vorba lui Caragiale: „Hai gogomani la jubileu !”. 

– Ce îți displace la România de azi, unde și când și-a ratat ea traseul ? Ne mai poate salva cineva, ceva ?

Exemplul Poloniei! Polonia a spus ferm Uniunii Europene: „Unu: noi nu ne integrăm în Uniunea Europeană, noi suntem parteneri egali ai procesului de constituire a ei; Doi: noi nu ne forțăm să îndeplinim criterii, noi negociem criteriile”. Polonia a trecut la economia de piață prin stabilirea precisă a dimensiunii privatizării, prin necedarea integrală a unei părți din avuția națională către investitorul străin și prin sistemul 51/49% control național. Noi suntem mici copii pe lângă naționalismul polonez de stat și în privința adeziunii populare la religia națională. Prin 1998, am aflat de la un înalt demnitar NATO că în 1990 Pentagonul a prezentat administrației americane un proiect de lărgire. Acesta conținea o singură soluție: primirea imediată a celor două state est-europene majore, Polonia și România, urmând ca procesul de integrare să continue în spatele acestui front politico-militar. A căzut pentru că în România a avut grijă cineva să producă incidentele de la Târgu-Mureș, semnarea Tratatului cu URSS și mineriadele. Eu am senzația că procurorii încă nu înțeleg dimensiunea istorică a Dosarelor revoluției și mineriadelor

– Cum te prezinți celorlalți – istoric sau scriitor ?

Sunt scriitor și istoric. Am făcut performanță în ambele domenii, dar pentru a fi perceput corect trebuie înțeleasă diferența între literatură și știință. 

– Există o carte pe care ți-ai fi  dorit cu tot dinadinsul să o scrii ?

Da. Am început documentarea pentru ea: „Mulțime contra personalitate.  Comentarii asupra Procesului lui Socrate”. Subiectul central este democrația.

– Recent, Bob Dylan a cucerit Premiul Nobel pentru literatură. Umilirea scriitorilor mi se pare fără  precedent și semnul acesta mă sperie. Cum găsești întâmplarea asta? Poate ne Iecuim și noi, românii, de obsesia premiului cu pricina.

Hai, că s-au făcut complet de râs!  Am fost surprins doar pentru că mă așteptam să i-l dea lui Ozzy Osbourne! Înainte se spunea că toți scriitorii tânjesc la Premiul Nobel. Acum, după politizarea premiului (Soljenițân și încă vreo doi-trei, inclusiv o poetă minoră din Africa de Sud), pe care o vezi și în premiile cinematografice, după repartizarea geografică a premiilor către niște necunoscuți modești și după cazul de batjocură la adresa literaturii, prin acordarea premiului măscăriciului Dario Fo, cred că orice scriitor serios își dorește să nu fie compromis prin așezarea lângă un lăutar. Este o batjocură la adresa literaturii și un simptom al degradării culturale a lumii, care refuză valori și oferă același junk-food, ca și la cantinele de hamburgeri din gări. Pentru literatura universală, gestul acordării Premiului Nobel pentru literatură lui Bob Dylan echivalează cu dinamitarea și distrugerea de către talibani a statuii lui Budha din Afganistan.

– Să rămânem aici. Ce ne-a lipsit și nouă să  câștigăm înalta distincție,  în condițiile în care Herta Müller a avut în spate Germania, iar nu România ? Mă  gândeam ca la anul ai noștri să-i propună juriului scandinav  pe Adrian Copilul Minune și, eventual, trupa Paraziții, ce zici ?