Ce frumos miroase în căsuţa noastră!…
A gutui şi-a pace, şi a bucurie,
Blând, eternitatea bate la fereastră –
Poate se vrea-n gazdă dânsa, cine ştie?…

O lumină caldă, leneş se desface
Către-afara lumii, semn că-i casa plină,
În cenuşa vetrei un dovleac se coace
Ca un soare darnic smuls dintr-o grădină;

Mama se învârte-n jurul serii scunde,
Pregăteşte patul puiului de om,
Care, pe sub perne, vesel, se ascunde,
Ca o vrăbiuţă într-un ram de pom;

Unde-ncepe basmul şi-unde se sfârşeşte?
A uitat să spună cel povestitor,
Un copil, de-o vreme, parcă nu mai creşte,
Semn c-a şters din minte timpul viitor!

Trec pe lângă-o casă luminată-n geamuri,
Lampă este luna – sclipăt lung de săbii,
Şi, ori mi se pare, ori, prin albe ramuri,
Un copil se-ascunde într-un cub de vrăbii?