A venit vîjjjul cel mare
– Namilă cu blană sur –
Şi, cu dinţii lui de sare,
Roade casele-mprejur;

Hîţîne cumplit fereastra,
Parc-ar da s-o ia la fugă,
Pe pervaz, pînă şi glastra
Se chirceşte-n gînd, a rugă;

Zgribulit, pe-un ram de-as’vară,
A-nlemnit un huhurez;
Bezna-n suflet se trecoară
Ca un vierme într-un miez,

Nu-i ţipenie de-a vieţii
Rătăcind afar’ din case,
Doar un cîine-n gura pieţii,
Umblă lelea după oase;

Urlă lung expresu-n gară,
Simţi avan cum te cutremuri !…
Zău c-ai vrea s-o tunzi afară
Din aşa grozave vremuri;

Ba mai face ca toţi dracii
Şi salvarea : zvon de orgă,
Cară-ntruna cardiacii
La spital. Mai clar : la morgă !

Poliţaii zboară iute
Pe DN, numărul 5,
Că-s acolo, vreo trei sute,
Făcuţi vraf, ca într-un clinci;

Mulţi, scăpaţi din prăpădenii
(C-au fost norocoşi la astră)
Caută-n asfalt vedenii :
Unde-s banii dumnea/noastră!

Dar cum nicăieri nu-s probe
Cum c-ar fi şi ce nu este,
A rămas ca ăi în robe
Să ne-ndruge o poveste;

Căci nimic nu se dezminte –
Toate-s vechi şi toate-s noi,
Şi tot mergem înainte
Răsucindu-ne-napoi !

Şi-i aşa, o apăsare,
Pe sub cerul gri-murdar
Că şi sfinţii, în stihare,
Se-nconvoaie prin altar;

Ce mai, lumea-i în pieire
Şi surpare spre abis,
În străfund de cimitire
Morţii, toţi, s-au sinucis !

Încă mişcă o stafie
Agăţată-n bălării,
Şi se zbate, parcă-i vie,
S-o zbughească pe pustii;

Dar pustia-i în dihonii
Şi în straşnică zaveră,
Fiindcă, hăt, prin patagonii
S-a produs o calimeră;

Vai, ce vuiet de isterici
Ce li se stricară clampa,
Din motiv că-n cele-americi,
Unor inşi nu le-a mers trampa!

Mare e acum sictirul,
Cică nu-i, cum vezi matale,
Nu-i cuşer a fi Satirul
Şăfu’ clicii mondiale;

Că era mai bună dama,
Deh, suavă ca sibila,
Asculta mai bine gama
Celor ce ne mint cu sila !

Mei, mei, mei, ce vru Prea-Naltul?!…
Greu e foarte de-nţeles,
Cum de se alese altul
Care nu era… „ALES”?!

Pfui, e-n clocot firmamentul,
O plînsoare epocală,
Unii-şi facăr testamentul,
Alţii cîntă cu pohvală;

Numai eu stau, în incintă,
Pe divanul vieţii mele,
Şi, întins ca o plăcintă,
Cuget vag la cîte cele;

O mişelnică poveste
Pare lumea, măi fîrtate,
Da’-n istorii, faptul este
Scris cu vorbe diplomate,

Deşi totu-i o-nscenare,
Tot un chix şi tot un drac…
A venit vîjjjul cel mare
Să ne facă pe toţi vrac !