Plec spre Crivaia cu noaptea în cap. Întunericul s-a amestecat cu ceața și zorii se ivesc cu sforțări în câmpia încă adormită. Contururile copacilor și ale caselor se arată tremurânde și vagi, parcă ar fi, parcă n-ar fi… Abia după Craiova lumina biruie, făcând ca toamna să danseze languros pe pajiștile aurii. Trec de Cazane și ocolesc pe la Băile Herculane, curios să le revăd, ultima oară am fost aici prin 1987. Reîntâlnirea e dezolantă, ruina a înghițit stațiunea celebră cândva. Reintru mâhnit și revoltat deopotrivă în șoseaua principală și îmi continui drumul, nu înainte de a vizita cascada Bigăr.
