Soarele dogorește năucitor, deși e încă devreme. Sunt iarăși în „Catanga”, după aproape o jumătate de secol ! Îi am alături pe prietenii mei de suflet, Marcel și Radu. Vreau să le arăt unde am locuit începând din 1971, când mama s-a mutat din Cernavodă la Turnu Măgurele. Ajungem în dreptul blocului F1 și am senzația că m-au înhățat nălucirile… Atmosfera aduce șocant cu cea din cartierele periferice ale Asiei sau Africii subdezvoltate… Oameni și copii izgoniți din soarta bună lâncezesc pe bănci, printre rufele întinse la uscat pe sârmele ivite oriîncotro îți arunci ochii… Mă uit la ferestrele și ușile cutiilor de beton, oho, le-a biruit timpul, biete relicve istorice rămase din epoca industrializării forțate a României… Aici, la etajul trei, la prima scară, am viețuit și eu cândva… „Bună dimineața, domnu’ procuror, ce mai faceți?” aud ca prin vis vocea unei femei necunoscute ieșită la taifas cu o vecină. Bâigui ceva și trec mai departe prin rezervația asta naturală, păstrată întru pomenirea unor vremuri batjocorite azi cu sminteală… Mergem pe aleea centrală și aceleași chipuri ponosite, descompuse de prezentul bicisnic… Niște ființe abandonate de un stat cinic și falimentar, niște epave ale post-decembrismului netrebnic… Doamne, ce șanse are un prunc azvârlit de ursitoare în asemenea deșerturi urbane? Zău că mă sperie răspunsul și tare mi-aș dori să-i văd pe toți corporatiștii haștagiști transferați temporar, în interes de serviciu, în acest loc al pierzaniei ! A, și pe guvernanții noștri, desigur ! Ușor-ușor, iată-ne și în fața blocului W, altă adresă provizorie de domiciliu a mea, până în 1975… Emoțiile mă copleșesc, îmi reglez anevoie respirația, și nu-i de la vipia de afară! Buruienile au crescut alandala pretutindeni, iar gunoaiele s-au ridicat în mormane oriunde, pe trotuar, pe peluzele îngălbenite prematur, în parcări… Altădată, mă întâlneam la fiecare pas cu colegi și amici trăitori în arealul cutreierat acum povârnit de emoție… Ehe, și compoziția socio-profesională a lor era altcumva, că nu degeaba s-au împlinit ca oameni în lumea largă… „Haideți la școala mea !” le zic companionilor, sperând să o găsim deschisă, ce dacă e vacanța mare ? Norocul îmi surâde ! Din biroul secretarei apare o femeie între două vârste, mirată să ne vadă. Mă prezint, și gazda, de-o politețe reconfortantă, ne poartă prin fiecare clasă, pe fiecare etaj… Pfu, câte amintiri au dat năvală să mă înghită ! Le stăpânesc cu greu și mă simt aidoma elevului din 1973, chemat să spele geamurile și pardoseala, fiindcă la 15 septembrie suna întâiul clopoțel în noul lăcaș de învățământ și totul trebuia să lucească de curățenie! Din fericire, în contrast flagrant cu imaginile deprimante tocmai strânse din periplul matinal, Școala generală nr.4 este altceva ! Pe pereți, fel de fel de citate doldora de tâlcuri și sfaturi înțelepte[1], ca și picturi de-o candoare întremătoare, ce mai, parcă am fi în lumea poveștilor tinereții fără bătrânețe și-a vieții fără de moarte… Ca-ntotdeauna, omul sfințește locul și slavă Domnului că mai sunt astfel de dascăli pe pământul românesc ! La despărțire, surpriză, directorul Emanuel Silimon, preot la bază, ne iese în cale, zâmbitor și afabil. Schimbăm câteva vorbe și mă invită să scriu niscaiva gânduri în cartea de onoare. Îmi compun întregu-mi zbucium sufletesc într-o pagină, mă semnez și ne luăm la revedere.
La întoarcere, mă întreb ce s-ar fi ales de mine dacă mă îngropam în „Catanga”, devenită azi aidoma bantustanelor de aiurea… Îi mulțumesc Celui de Sus că m-a inspirat să zbor altundeva și mă rog sorții să-i ajute pe toți nevolnicii planetei, părăsiți în mizerie și uitare !
[1] „La noi în școală ne acceptăm așa cum suntem. Spunem te rog și mulțumesc, ne cerem scuze când greșim și încercăm mereu ceva nou. Ne jucăm împreună. Avem încredere unii în ceilalți, ne bucurăm împreună zi de zi”, „Se știe că un profesor bun e cel care face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare – (a+b)2 = a2 + 2 ab + b2” (Grigore Moisil), „Dacă nu pricepem ceva, mai bine să zicem că nu ne pricepem decât să-i dăm o explicație falsă” (Mihai Eminescu), „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi, drept vorbind, acesta-i adevărul. Şi eu eram vesel ca vremea cea mai bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburea sa. Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice” (Ion Creangă), „De la viaţă să nu aştepţi nimic, dimpotrivă, tu trebuie să-i dai totul. Numai aşa vei fi scutit de deziluzii şi te poţi bucura de tine, de lupta, de independenţa şi de puterea ta creatoare” (Lucian Blaga), „Cărţile sunt ca oglinzile: în ele vezi doar ceea ce ai deja în interiorul tău”, „Fiecare copil este o floare diferită, iar împreună formează o grădină minunată”, „Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea” (Nelson Mandela), „România, te iubim !”, „În viață, cele mai frumoase lucruri sunt oamenii pe care îi iubim, locurile pe care le-am văzut și amintirile țesute împreună”, „Învață să trăiești,
0 Ore la televizor,
1 Oră de sport
2 Litri de apă
3 Cești de ceai
4 Pauze scurte
5 Mese ușoare
6 am. Ora de trezire
7 Minute de râsete
8 Ore de somn
9 Gânduri bune
10 pm. Ora de culcare”…
