Deși au trecut peste șapte ani de la introducerea în legislația noastră penală a instituției camerei preliminare, aplicarea dispozițiilor art.342-348 din Codul de procedură penală conduce, adesea, la soluții bizare. Una dintre acestea se referă la finalizarea procedurii respective în cazul în care se constată ba neregularitatea rechizitoriului, ba nelegalitatea administrării unor mijloace de probă, ba a amândurora.
Ei bine, într-o astfel de situație, după pronunțarea soluțiilor respective, judecătării de cameră preliminară consideră procedura încheiată și trimit cauza la instanța de fond pentru începerea judecății, fără a aștepta și a verifica aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse. Se ajunge în acest fel la situația contrară legii ca judecătorul fondului să exercite, de fapt, funcția de judecător de cameră preliminară. Spre exemplificare, invoc încheierea nr.35/C din 27 septembrie 2018 a completului de doi judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, consecința fiind excluderea din materialul probator a tuturor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităților de supraveghere tehnică. Prin urmare, „în conformitate cu Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, s-a dispus îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă și a suporților care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică mai sus-menţionate, precum și eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă și eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din Rechizitoriul nr. 532/P/2014 din data de 18.12.2017 și din Ordonanţa nr. 532/P/2014 din data de 21.03.2018 de remediere a neregularităţilor actului de sesizare (excludere fizică).
S-a dispus ca măsura să fie dusă la îndeplinire de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, căruia i s-a trimis dosarul de urmărire penală, urmând a fi restituit instanţei de judecată.
Ulterior, Parchetul a formulat contestaţie în executare împotriva încheierii nr.35/C din 27.09.2018, admisă prin încheierea din 17.10.2018.
Astfel, prin această din urmă încheiere a fost lămurit dispozitivul încheierii mai sus-menţionate, în sensul că acesta priveşte eliminarea referirilor la mijloacele de probă excluse, în temeiul art. 102 alin. 2-4 C.pr.pen. şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din Rechizitoriul nr. 532/P/2014 din data de 18.12.2017 și din Ordonanţa nr. 532/P/2014 din data de 21.03.2018 de remediere a neregularităţilor actului de sesizare (excludere fizică).”
Cu toate acestea, dosarul a fost înaintat instanței de judecată fără să se aștepte aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse în camera preliminară. La primul termen de judecată, apărarea a învederat – cu intenția de a semnala existența problemei de drept -, împrejurarea menționată, iar completul de trei judecători, cu opinie majoritară, a admis excepția de nelegală sesizare a instanței, a scos cauza de pe rol și a trimis-o la completul de doi judecători de cameră preliminară în vederea finalizării procedurii de cameră preliminară și a dispunerii începerii judecății. În motivarea acestei încheieri – nr. 3506/1/2017 din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală – se arată că „procedura camerei preliminare nu poate fi considerată ca fiind finalizată, întrucât eventuala nerespectare de către Parchet a obligaţiei de eliminare din rechizitoriu a referirilor la probele excluse dar şi eventualele obiecţiuni ale părţilor privind îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei obligaţii, nu pot fi cenzurate de instanţă, deoarece, aşa cum au arătat şi inculpaţii în excepţia formulată, s-ar ajunge la o suprapunere a funcţiilor judiciare.
Practic, instanţa ar fi pusă în situaţia, pe de o parte, să constate că organul de urmărire penală şi-a îndeplinit (sau nu şi-a îndeplinit obligaţia impusă) și să constate regularitatea sesizării în vederea începerii judecății deşi acestea sunt atribute exclusive ale camerei preliminare.(…)
Este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară să constate în mod expres că procurorul a regularizat neregulile constatate, indiferent că acestea s-ar referi la descrierea stării de fapt, la încadrări juridice sau doar la probele pe care înţelege să le folosească (aşa cum este cazul în speţă) şi abia după aceea să indice în mod expres începerea sau nu a judecății în cauză.”
Contrar opiniei majoritare, în opinia separată s-a reținut că „formularea unei așa-zise excepţii vizând nelegalitatea sesizării instanţei, cu precizarea singulară în argumentare că «rezultă indiscutabil faptul că procedura camerei preliminare nu s-a epuizat», are darul în cazul tratării sale ca fiind întemeiată, a naşterii unei căi efective de atac împotriva Încheierii nr. 31/C din 27 septembrie 2018 a Înaltei Curți – Completul de 2 judecători de cameră preliminară, hotărâre definitivă, ceea ce este de nepermis. Optica este întărită şi de susţinerile substanţiale, concrete, «de fond», ce ar deriva (subsidiar) din construcţia juridică promovată – «în acest sens, judecătorii de cameră preliminară, în contestaţie, după ce au constatat nulitatea absolută a unor probe şi au dispus excluderea acestora şi modificarea rechizitoriului şi a unei ordonanţe, ar fi trebuit să dea un termen înăuntrul căruia să aștepte modificarea rechizitoriului şi să supună părților şi procurorului modificările respective». Or, tocmai că respectivul complet de 2 judecători de cameră preliminară a clarificat, cu deplină corectitudine, spunem noi, că «trimiterea cauzei la parchet are o natură administrativă, fiind dispusă exclusiv pentru aducerea la îndeplinire a măsurii de excludere fizică a probelor declarate nule».
Nu trebuie omis principiul de interes general potrivit căruia ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicție, indiferent de formă, se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată. De altfel, apare greu de acceptat în a găsi formula juridică prin care Completul de 2 judecători de cameră preliminară şi-ar putea retracta propria hotărâre judecătorească definitivă, viziunea generală asupra speței şi chiar asupra coordonatelor de natură «administrativă» ale acesteia. În plus, inclusiv justiţiabililor cauzei, plasați într-un adevărat purgatoriu juridic, le este greu a înţelege spaţiul funcţiei judiciare în care s-ar regăsi în caz de admitere a excepţiei, și cu atât mai mult a disemina un astfel de context.
Nu în ultimul rând, este de reţinut că la data de 05 octombrie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție a transmis, prin fax, adresa nr.532/P/2014 de la aceeasi dată, prin care a solicitat instanţei – completul de 2 judecători – să se pronunţe cu privire la nelămuririle apărute în executarea încheierii nr. 35/C din 27 septembrie 2018, pronunţată de Completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie, referitor la modalitatea de eliminare a unor pasaje referitoare la probe declarate nule din conținutul rechizitoriului și a ordonanţei de înlăturare a neregularităţilor actului de sesizare. Parchetul a solicitat pronunțarea unei soluții din partea instanței, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii dispusă prin încheierea din 27.09.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul cu nr. 3506/1/2017/a.1.1, cu privire la nelămuririle apărute în executarea hotărârii amintite, arătând că în jurisprudența și doctrina referitoare la procedura de cameră preliminară nu au fost identificate soluţii unitare sau care să lămurească fără echivoc modalitatea de eliminare a unor pasaje referitoare la probe declarate nule, din conţinutul rechizitoriilor sau a altor acte procesuale. Cu privire la modalitatea concretă de punere în executare a celor dispuse de instanța de judecată, parchetul a susţinut că, după trimiterea dosarului la Direcţia Naţională Anticorupţie, se pune problema dacă eliminarea referirilor la mijloacele de probă şi a redărilor acestor mijloace de probă din conţinutul Rechizitoriului nr. 532/P/2014 din data de 18.12.2017 şi din Ordonanţa nr. 532/P/2014 din data de 21.03.2018 de remediere a neregularităţilor actului de sesizare, să se realizeze prin intervenţia fizică directă asupra actelor procesuale enumerate şi existente la dosar (prin ştergerea efectivă a pasajelor ce fac trimitere la mijloacele de probă în raport de care s-a dispus eliminarea) sau prin întocmirea unor noi acte (rechizitoriu sau ordonanţă), cu aceleași date şi caracteristici, dar din conţinutul cărora să fie eliminate cele solicitate de instanţă, prin procedura de tehnoredactare.(…)
Or, criticile concrete, punctuale, ale inculpaților din cuprinsul excepției de față, de nelegalitate a sesizării instanței, indiferent de amploarea sau forma juridică propusă de aceştia, nu au cum să se detașeze substanțial de noțiunea de «ivire a vreunei nelămuriri cu privire la hotărâre» din cuprinsul art. 598 alin.(1) lit.c) teza I C. pr.pen., chestiuni eventual soluționabile, pentru egalitate de tratament și viziune, tot în cadrul unei contestații la executare.
Calificarea completului de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie ca fiind drept contestaţie la executare o primă cerere, cu conţinutul menţionat, din partea Parchetului, denotă optica respectivului complet de certă dezînvestire de soluţionarea «pe fond» a cauzei în cameră preliminară, implicit intervenirea finalizării respectivei proceduri a camerei preliminare.”
Reînvestit, completul de doi judecători de cameră preliminară, prin încheierea nr.3506/1/2017/a.1.1 din 11 decembrie 2018, a constatat finalizată procedura camerei preliminare și inadmisibilitatea sesizării completului de doi judecători de cameră preliminară, așa încât a trimis cauza instanței de fond pentru începerea judecății.
Desigur, din punct de vedere juridic, soluția ultimă este riguroasă, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează vreo cale de atac în astfel de situații, numai că, procedând astfel, instanța de fond s-a văzut obligată să exercite o funcție pe care nu o avea, și anume cea de cameră preliminară. De altfel, recent, situația repetându-se, un judecător de fond de la Curtea de Apel București, în încheierea nr.4765/2/2015 din 2 iunie 2021, a precizat că, „prin urmare, excluderea tuturor acestor procese-verbale şi a părţii din declaraţia menționată prin încheierea din data de 31.07.2020 se va face de către procuror. În opinia instanţei, dispozițiile date de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie ca instanță de control judiciar sunt clare, în sensul că procurorul realizează această excludere.
Având în vedere că s-a dispus începerea judecății şi că există la dosar procese-verbale înaintate de parchet către judecătorul de la Curtea de Apel București, dar și către Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și rechizitoriul în care se fac referiri la aceste probe excluse, s-a arătat de asemenea clar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că eliminarea referirilor la mijloacele de probă nule și eliminarea redării conţinutului acestora din procesele-verbale menționate și din rechizitoriu se va face prin intervenție directă asupra actelor procesuale, inclusiv procesele-verbale și rechizitoriul, și nu prin întocmirea unor acte noi, evident, singurul care poate face aceste modificări este procurorul.
În aceste condiţii, Curtea apreciază că se impune trimiterea dosarului de urmărire penală pe cale administrativă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, pentru ca procurorul să procedeze în sensul celor arătate în cele ce preced, să aibă în vedere toate probele care au fost excluse și, de asemenea, mențiunile și referirile la aceste probe excluse din actele procesuale.
Având în vedere că este un aspect ce ține de camera preliminară şi aceste referiri Ia probele excluse nici măcar nu ar trebui să mai apară în dosarul instanței de fond (subl.m.), dispune păstrarea procesului-verbal, precum și a înscrisurilor depuse de inculpații B.S. și B.A.F. în care se face referire la procesul-verbal al procurorului, într-un dosar separat până când procurorul va pune în executare dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție date în dosarul de cameră preliminară în contestație, urmând ca ulterior toate acestea să fie păstrate la sediul instanței până la finalizarea cauzei, dar separat de dosarul de fond.”
*
* *
Recent, într-o altă speță, instanța de control judiciar de la Curtea de Apel București, Secția I, a respins ca nefondată contestația contestatorului – inculpat prin încheierea din 15.03.2021, deși a reținut următoarele: „Astfel, relativ la obiectul material al cauzei, Curtea apreciază corecte argumentele apărării, în sensul că obiectul real al infracțiunii de luare de mită îl poate constitui suma de 10.000 de euro, iar nu cutia în care a fost înmânată aceasta. Cutia respectivă nu poate fi considerată obiect material al infracțiunii, ci mijlocul prin care suma de bani ar fi fost înmânată, după cum putea fi remisă într-o sacoşă sau într-un plic, niciunul dintre aceste obiecte neputând fi considerate a fi obiect material al infracțiunii (subl.n.).
În consecinţă, este întemeiată susținerea apărării, în sensul că în mod artificial contravaloarea acestei cutii a fost adăugată valorii sumei de bani, presupus remisă cu titlu de mită, pentru a atrage competența materială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în realitate nefiind incidente dispoziţiile art 13 al. 1 lit. a din OUG 43/2002”.
După începerea judecății, la termenul din 10.06.2021 apărarea a solicitat, în prealabil aducerii la cunoștința inculpatului a acuzației, ca instanța de judecată să oblige procurorul de caz să procedeze la refacerea rechizitoriului în acord cu modificările operate prin încheierea nr.110/CP din 15.03.2021 a judecătorilor de cameră preliminară de la Curtea de Apel București. O astfel de operațiune nu poate fi efectuată decât de către procuror, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, prin încheierea de cameră preliminară nr.374 din 14.04.2021 (dosar nr.4765/2/2019/a1), în care se precizează: „Dispune, în temeiul art. 102 alin.(2) – (4) din Codul de procedură penală şi a) Deciziei CCR 22/2018, ca excluderea fizică, prin eliminarea referirilor la mijloacele de probă nule și eliminarea redării conţinutului acestora din cuprinsul actelor procesuale, inclusiv din rechizitoriul nr. 20/P/2019 din data de 21.08.2019 şi din referatele din datele de 21.10.2020 şi 09.04.2021 să se realizeze de către procuror, prin intervenţie directă asupra actelor procesuale și nu prin întocmirea unor acte noi”.
Prin aceeași încheiere, instanța a mai amendat actul de sesizare în privința unui criteriu de competență după calitatea persoanei, de asemenea important în privința descrierii infracțiunii, sub aspectul atribuțiilor de serviciu ale subiectului activ.
În caz contrar, judecata s-ar face în alte limite decât cele stabilite în procedura camerei preliminare.
Efectuarea acestor modificări ale acuzației are ca temei dispozițiile imperative ale art.371 Cpp, precum și ale Directivei nr. 2012/13/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, care prevede că „statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate primesc informaţii cu privire la fapta penală de a cărei comitere aceasta sunt suspectate sau acuzate. Informaţiile respective se furnizează cu promptitudine şi cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor şi exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
Statele membre se asigură că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanţă, se oferă informaţii detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, precum şi forma de participare a persoanei acuzate.
Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu promptitudine cu privire la orice modificare a informaţiilor oferite în conformitate cu prezentul articol, acolo unde este necesar pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.”
La această excepție, prin încheierea din iunie 2021 „deliberând, instanța respinge cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului” și cu asta, basta, judecata poate începe! Nicio motivare, nimic…
Drept consecință, prezentarea acuzației s-a făcut conform rechizitoriului, deși judecătorii de cameră preliminară, în contestație, au stabilit un cuantum diferit al mitei, prin excluderea sumei de 35 lei, precum și lipsa unor atribuții de serviciu specifice infracțiunilor de corupție.
Într-o astfel de situație, judecătorii de cameră preliminară de la Curtea de Apel București erau obligați să ceară procurorului înlăturarea din descrierea faptei aflate în rechizitoriu și în celelalte acte de urmărire penală a mențiunii referitoare la cuantumul mitei de 10.007,5 euro și la atribuțiile de serviciu ale inculpatului.
*
Concluzionând, apreciez că în cadrul procedurii de cameră preliminară, după ce se hotărăște ba regularizarea rechizitoriului, ba excluderea unor mijloace de probă, ba a amândurora, precum și a referirilor la acestea din cuprinsul actelor de urmărire penală, judecătorul trebuie să acorde un termen înlăuntrul căruia procurorul să remedieze neregularitățile și să înlăture fizic actele nelegale, demersuri ce vor fi apoi puse în dezbaterea contradictorie a părților și doar după aceea va finaliza procedura, astfel încât dosarul să ajungă la instanța de fond cu toate modificările dispuse. Altminteri, se ivesc situații asemenea celor pomenite mai sus, când procedura de cameră preliminară este finalizată, practic, de un judecător care nu mai poate, legal, să exercite funcția de cameră preliminară și fără filtrul organului judiciar care a luat măsurile de remediere, și/sau de excludere a probelor.