• avocat
  • scriitor
  • publicist

Fotbalul trăit, Mircea Radu Iacoban

     Poate prilejui fotbalul un spectaculos banchet literar-filosofic? Greu de crezut, dar… iată că se poate! Ne-o dovedește Marian Nazat, autorul tomului de peste 500 de pagini „Rusia 2018 – de la Petru cel Mare la… Deschamps” (Ed. „Rao”, 2019). Am scris în acest  colț de pagină despre alt op al lui Nazat („Basmul fotbalului”); și acea carte, apărută în 2018, își propunea să așeze sportul-rege într-o puțin obișnuită relație cu istoria, dar și cu artele frumoase, căutându-i virtuți care să-l îndreptățească, fie și prin ricoșeu, la un locșor în elitistul templu  al culturii. Există personaje care  literalmente trăiesc fotbalul; printre ele, fără îndoială, Marian Nazat, numai că în afara clasamentelor, rezultatelor, formațiilor știute pe de rost, poate naviga dezinvolt la altitudinea unui nivel cultural apt să-i îngăduie, prin citarea unor condeie celebre, dar și cu pertinente interpretări  personale, colorate excursuri în istorie (nu numai a Rusiei) și neașteptate relaționări ale fotbalului-fenomen cu trăirile veacului. În subsolul paginilor unei  cărți despre  fotbal întâlnim ades citate nume ca Garcia Marquez, Henri Troyat, V. Grossman, Kazantzakis, Tolstoi (Alexei), Nijinski, Ion Aurel Pop, Montefiori, Bulgakov, Zinoviev (Al.), Philip Roth, Dostoievski etc. etc., organic introduse în contexte care, la prima vedere, cu greu  le-ar  îngădui  prezența. Nu știu dacă Marian Nazat s-a aflat,  în vara lui 2018, pe vreunul dintre stadioanele Campionatul Mondial, dar poți crede că a respirat acolo, în Rusia, aerul tare al marilor dispute în preajma lui Cavani, Ronaldo, Modrič, Dybala, Hazard, Neymar, Akinfeev, Messi, Özil și toată cimotia lor de idoli ai gazonului. Cronica meciului, așa cum o face Nazat, zici că-i neîndoielnic intens trăită sufletește la „locul  faptei”, fiind încadrată și-ntr-o  sugestivă  ramă de sorginte intelectuală, foarte rar  cutezată (și mai  rar  izbutită)  de meseriașii  presei sportive. Nicio legătură cu personajul ce l-am imaginat  într-una din satirele mele cinematografice, „Totul pentru fotbal” – comentatorul cocoșat sub teancul de  dicționare și enciclopedii din care extrăgea pe loc („stimați ascultători, citez din memorie”…)  maxime și cugetări menite doar să epateze. La Nazat, totul pare firesc, „de acolo”, organic, necesar – adică, născut iar nu  făcut. Este, cred, una dintre cele mai bine scrise cronici ale Mondialului din 2018: poate oferi buchetul de date exacte căutat de microbiști și statisticieni, evocă pasional faze fierbinți, urmărește destine, divaghează cu miez, comentează cu implicare, nu evită întrebările dificile (Messi, care „are sindromul genialității”, suferă în același timp de Sindromul  Asperger ce afectează dezvoltarea intelectuală – numai că aceeași maladie au avut-o și  Einstein și Mozart…) Nici chestiunile de natură politică nu-s ocolite, de pildă, relația patriotism-naționalism: ar fi „incorect politic să mai apelezi la astfel de noțiuni, riști să fii  catalogat ca antieuropean și  antiglobalist. Nefrecventabil. Câteva subiecte au devenit deja tabu în dezbaterile publice, iar cele două vocabule sunt bine zăvorâte în beciurile noului limbaj oficial.” Și fiindcă, în autograful cu care mi-a fost oferit volumul „Rusia 2918” scrie „o carte prin care am reparat omisiunea pomenirii lui Simatoc în «Basmul fotbalului»…”, trebuie cu satisfacție să  consemnez faptul că, citând articolul nostru din „Monitorul de Suceava”, Marian Nazat acordă două pagini fenomenului (și fenomenalului) Simatoc, fotbalistul despre care, în România, nu știa mai  nimeni fiindcă mai  întâi au interzis rușii  să i se pomenească numele (fiind „fugit” din Basarabia în România), apoi l-au  interzis ai noștri (era „fugit” din România). Simatoc (îl chema, de fapt, Șmotoc) a jucat de opt ori în echipa națională a României, a fost campion al Ungariei cu „Vasas” Budapesta, campion al  Spaniei cu „Barcelona”, vicecampion al Italiei cu „Internazionale” Cu mult înainte de Hagi și Gică Popescu, Simatoc jucase la „Barcelona” și la „Internazionale”! Nazat conchide: „O lecție  de viață pentru tinerii porniți să cucerească lumea călare pe o minge de fotbal, însă mă  îndoiesc că  trecutul îi mai preocupă pe puberii furioși de azi”. Rezon! Tot o concluzie este înserată pe textul de pe coperta IV-a: „Prin volumul abia încheiat,  eu am făptuit cu vorbele, și de aceea solicit, în ultimul cuvânt, o  judecată de chibiți, nu de critici literari gomoși și mizantropi.” Cum nu mă pot include în nici una dintre categoriile mai sus enumerate, sper ca recenzia de față să fie tratată drept simplu semn al satisfacției cu care un iubitor al  fotbalului și un slujitor al literaturii întâmpină o carte de excepție. Sper s-o citească și  fotbaliștii, deși am unele (mari) îndoieli… (apărut în „Monitorul de Suceava”)

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

22 februarie, 2024

Poate prilejui fotbalul un spectaculos banchet literar-filosofic? Greu de crezut, dar... iată că se poate! Ne-

8 februarie, 2024

Poate prilejui fotbalul un spectaculos banchet literar-filosofic? Greu de crezut, dar... iată că se poate! Ne-

10 decembrie, 2023

Poate prilejui fotbalul un spectaculos banchet literar-filosofic? Greu de crezut, dar... iată că se poate! Ne-

Articole similare

Mircea Canţăr: „Jocuri de societate”
VIZUALIZARI
Lăsați copiii în pace ! (II)
VIZUALIZARI
Lăsați copiii în pace ! (I)
VIZUALIZARI
Nicolae Adam, Tu
VIZUALIZARI
Freddy Gârbaci, Houellebecq epuizat
VIZUALIZARI
Sorin Poclitaru - Mi-aduc aminte
VIZUALIZARI
„O carte pe an pentru fiecare elev”
VIZUALIZARI