Mircea Canțăr, „Minciuni transformate în adevăr” (Cuvântul Libertății)

În același context, Mircea Canțăr publica, în Cuvântul Libertății, articolul „Minciuni transformate în adevăr”: „Ultima carte a prolificului scriitor Marian Nazat, Spovedania unui avocat (Editura RAO, 2025), este, pentru suculenţa naraţiunii ei o seducţie perfect şi lucid supravegheată, o seducţie construită cu instinct de termită care macină ziduri. Nu ştiu, deşi i-am citit toate cărţile, dacă Marian Nazat se autodepăşeşte, propunându-şi aşa ceva, dar oricum nu abdică de la probitatea meseriei de procuror, care l-a consacrat (s-a vorbit mult de ea), şi apoi de avocat cu bună reputaţie, în dorinţa de a face lumină, de pildă, în «cazul Liviu Dragnea», al cărui apărător a fost, şi, dacă a fost lumină, de a aduce şi mai multă lumină, printr-o înviorare negativă, dar înviorare, cu o dicţie pe alocuri sarcastică. Marian Nazat scrie incitant, ca să folosesc un eufemism, probează o cultură vastă, face chiar risipă, nu în exces, ci ca autor de febre morale,  îndeamnându-ne și pe noi să ne băgăm un termometru la subţioară. Am desprins din Spovedania unui avocat naraţiunea autorului asupra «cazului Liviu Dragnea», pe care îl stăpâneşte ca nimeni altul, întrucât a fost apărătorul «fostului coleg de clasă», amândoi teleormăneni, plecaţi fiecare pe un alt drum în viaţă. Forţa de seducţie a întregii naraţiuni e firul său epic bine condus, autorul, fixat pe amănunte, ştiind să facă abil şi saltul, să probeze de sus, detaşat, cu o argumentaţie juridică infailibilă, totul. Că a existat o tensiune imensă  ştim cu toţii, dar aceasta a emanat vapori în care s-au topit multe valori, moralitate şi libertate, şi pe lângă acestea, destin, ratare şi realizare. Şi iarăşi, lipsă de măsură. Undeva, autorul scrie despre «Klaus cel fals şi răzbunător», care proclamase orgasmic victoria dreptei recurente sub sloganul «Muie PSD» (eram în mai 2019), amintindu-i  de o afirmaţie a lui Lev Tolstoi: «înfumurarea micşorează capacitatea intelectuală». Potăile pesediste, amuşinând mirosul de sânge, s-au întors la carmangeria din Kiseleff, unde mulţi dintre pupincuriştii încarceratului îşi vor arăta bărbăţia la catafalcul proaspăt dispărutului, angajându-se să reformeze partidul. Executarea lui Liviu Dragnea, în opinia autorului, un avocat de reală ţinută, precizăm asta, a fost comandată, şi proverbul chinezesc – «Acolo unde există voinţa de a condamna există şi probe» – s-a dovedit de actualitate. «România lucrului bine făcut» şi-a atins apogeul. Marian Nazat, care a făcut mari rechizitorii ca procuror și a făcut mari pledoarii ca avocat – timpul vindecă întotdeauna -, consideră că «demonizarea» lui Liviu Dragnea a constituit cea mai amplă şi perfidă acţiune de manipulare din perioada post-decembristă, la care formaţiunea sa politică, aflată la putere, sub diverse titulaturi, n-a mişcat un deget pentru a-şi salva conducătorul din cleştele unei justiţii contestabile, ca să utilizăm un termen, spune autorul, corect politic. Dacă n-ar fi dorit asta «ciuma roşie», cum a fost botezată de către haştagişti, Liviu Dragnea nu ajungea în închisoare, cu isteria cunoscută din incinta ICCJ, la fiecare termen de judecată. O hotărâre judecătorească nu trebuie să fie meritată sau nu, ci legală şi temeinică. O paranteză: la terminarea studiilor (Facultatea de Transporturi – secţia Autovehicule Rutiere), Liviu Dragnea a fost repartizat ca inginer la IUG Craiova şi n-a uitat pesemne ce însemna fotbalul, încât, ca ministru al Dezvoltării Regionale, a aprobat construirea actualului stadion. În aprilie 2016 a fost condamnat cu suspendare în dosarul «Referendumul» şi nu a mai putut accede în funcţia de prim-ministru, iar în 2019 a fost condamnat definitiv, cu executare, la 3 ani şi 6 luni în dosarul «angajărilor fictive» la DGASPC Teleorman. Nu mai descriem speţa. Liviu Dragnea a fost condamnat prin nesocotirea legii şi asta rezultă din decizia CCR din 3 iulie 2019, care stipula că toate completurile de 3 judecători, fără a fi specializaţi în astfel de cazuri, erau constituite ilegal. Una peste alta, vorba lui I.D. Sârbu, «suntem un popor bătrân, pervers, laş, dar deosebit de şiret şi de rezistent la rele». Undeva Marian Nazat scrie: «Cazul Dragnea mă nelinişteşte continuu şi îmi dau seama că la fel s-au întâmplat cândva lucrurile şi în America Latină, transformată şi ea într-o anexă a Americii», iar paralela e plină de tâlc: România, Guatemala Europei. Cu trimitere la romanul Vremuri grele (Humanitas, 2021) al lui Mario Vargas Llosa, o lectură formidabilă. Intrând în detalii, trebuie remarcat ochiul proaspăt exersat în care e percepută lumea cu contururile clare ale lucrurilor, dar cu umbrele lor reale. «Cronica unei execuţii publice», aşa cum este prezentată, este copleşitoare, şi stropul de venin pe care îl foloseşte autorul, întotdeauna cum trebuie, deloc în exces, te ţine treaz la lectură”.