Un personaj din Ispita libertății mărturisește că noaptea aude foșnetul închipuirilor ce-i trec prin minte. Minunată imagine ! Și câte plăsmuiri se îngrămădesc acum în gârliciul minții mele…
*
„Ce haioasă e tinerețea, pe dinafară sclipește și pe dinăuntru nu simte nimic !” exclamă Jean Paul Sartre.
Uneori, sclipiciul ăsta ne face să strălucim și la maturitate, deși înlăuntrul nostru simțim enorm.
*
Deloc surprinzător pentru el, Nietszche e de părere că „Abstinența sexuală dă o deosebită vigoare spiritului”. Nu cred. Dacă ar fi adevărat, am avea o puzderie de oameni de spirit. Dar eu nu-i văd, deși mulți n-au mai cunoscut deliciul vieții sexuale din adolescență. D-ale filozofilor…
În China, Jiang Quin, soția lui Mao Zedong, consideră însă că „Sexul este tentant într-o primă perioadă a vieții, dar apoi ceea ce contează cu adevărat și pe termen lung este prietenia”. Mă uit în jur, la oamenii care au putere, sunt mai toți tineri. Să nu-i mai tenteze sexul ? Ori le au pe amândouă, și asiatica s-a înșelat din nou ?
Culmea, Simone de Beauvoir observă că „Numai ambiția și iubirea de putere îi domină pe bătrâni – pe Pétain în mod deosebit -, căci aceasta este singura plăcere pe care și-o pot satisface”. Gerontocrația a apus între timp, în schimb s-a întărit juventocrația și să te ferească Ăl´ de Sus de iubirea de putere a tinerilor !
*
Nevasta unui poet, remarcă un personaj de romanul 26661, era într-atât de seducătoare încât frumusețea o scutea să aibă memorie bună, așa încât își înșela soțul cu cine se nimerea, pierduse rândul și chipul amorezilor de ocazie…
*
Femeia din Europa Centrală, descoperă Virgil Gheorghiu, este „un pic fantastă și în același timp de un realism brutal. Universul său, toaletele sale sunt în stil baroc – ceea ce e în firea lucrurilor, deoarece Europa Centrală este patria barocului”.
În contrast, misterul femeii apusene „constă tocmai în absența totală a oricărui mister. E misterul Occidentului”. O prefer pe prima… nici nu stau pe gânduri ! Aidoma nomadului Panait Istrati, care, bolnav fiind, s-a refugiat la mănăstirea Neamț și „s-a consolat în felul său. Înainte de a muri, s-a căsătorit cu o foarte frumoasă femeie tânără. Medicii erau în culmea disperării. Îl închideau, singur, în camera lui, ca să se odihnească, dar în timpul nopții el ieșea pe fereastră și se ducea s-o întâlnească pe tânăra și frumoasa lui soție, traversând localitatea în pijama și în picioarele goale”.
Ce emoționantă dovadă de iubire, ce superbă nebunie să pleci, în miez de noapte, desculț și-n pijama spre ființa destinată să-ți fie pereche ! Ori este de vină vraja Orientului ?
*
„Nimic mai dezolant decât iarna trandafirilor. Iarna, trandafirii n-au nicio floare, numai spini”, notează Virgil Gheorghiu. Și oamenii sunt la fel, când numai spini, când și floare… Suferință și iubire… Câte ierni n-am prins și eu…
*
La finalul poveștii Douăzeci și patru de ore din viața unui femei2, naratorul se înclină adânc și îi sărută mâna septuagenarei ce i se destăinuise, o „mână veștedă, care tremura ușor ca frunzișul toamnei”…
*
Cu câtă disperare își strigă neputința Gustave Flaubert, înamorat, probabil: „Ca în dragoste, când ai dori să ai mai multe mâini cu care să poți atinge, mai multe buze cu care să poți săruta, mai mulți ochi pentru a vedea, mai mult suflet pentru a iubi”. Iubind, omul visează să-și multiplice fiecare părticică a trupului și să dilate timpul, să-și șteargă marginile… Și tot francezul se tânguiește: „Oh, aș da toate femeile de pe pământ pentru mumia Cleopatrei !” Unde mai pui că nasul egiptencei a declanșat și războaie… Fiindcă prea multe mâini își doreau s-o atingă, și ce mâini înarmate !
*
– Te iubesc pentru că ești frumoasă, sau ești frumoasă pentru că te iubesc, răspunde-mi ? îl încercă femeia pe bărbatul ei.
– Te iubesc pentru că ești frumoasă și ești frumoasă pentru că mă iubești ! ieși el din încercuire, mângâind-o cu privirea.
Am auzit cumva dialogul acesta, ori chiar l-am trăit ? Sau e doar un foșnet nocturn al vieții ?
*
„Și inima omului trebuie să se destindă și să se-nfășoare în sine… Să nu fii mereu ostaș…”, scrie Rilke. E un îndemn la poezie, la contemplație, la iubire…Acum îmi arunc uniforma soldățească și o iau din loc, parcă aș zbura, așa înfășurat în mine însumi !
Mă strigă zorile,
Deschid un ochi,
Celălalt te visează.
S-a luminat, zgomotul vulgar al străzii a strivit orice fior noptatic, ziua nu e niciodată cuibar de mistere…
––––––––––––
1Roberto Bolaño
2Ștefan Zweig