Mi-ar fi plăcut, femeie, să te nărui
În patul meu cu o saltea de pene,
Mi-ar fi plăcut, cu fast, să mi te dărui
Să-ți murmur lângă tâmplă cantilene;
Mi-ar fi plăcut să-mi sari ca o gazelă
Peste cearceafuri proaspăt apretate,
Să îți descoperi trupul de franzelă
Și să te mestec lent, pe săturate;
Mi-ar fi plăcut să gângurești agale,
Precum o mâță blândă, care mușcă,
Să mi te sorb din cele trei pocale
Ce-mi stau pe noptieră, goale-pușcă;
Mi-ar fi plăcut să vii, cotropitoare,
Să mă pătrunzi ca glonțul unei durde,
Apoi să mi te-afunzi prin capilare
Și trupu-ți cald prin sânge să îmi zburde;
Mi-ar fi plăcut să simt cum mă urzică
Sărutul tău cu mult piper pe buze,
Să vezi cum sternul, larg, mi se despică
Precum tranșeea-i spartă de-archebuze;
Mi-ar fi plăcut, femeie, să te nărui,
În carnea mea, c-o patimă letală,
Să te ascund lăuntru, ca să-mi stărui
Adânc, în piept, cu boală grea, fatală,
Mi-ar fi plăcut, o, cât de mult, acestea
Pe câte le-nșirai în acoladă,
Dar e cam… pe-nserate și povestea
Se-ncheie, draga mea Șeherezadă!