Nitam-nisam, mă pomenesc invitat ca publicist (nicidecum ca avocat, cum apare în comunicatul oficial), la o întâlnire cu Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și consilierul de stat pentru politică externă, securitate și afaceri strategice Iulian Chifu (să fie cartea o problemă de securitate națională, o afacere strategică? Ptiu, drace, întortocheate sunt căile… executivului !). Nu singur, firește, ci împreună cu o delegație de editori, bibliotecari și personalități culturale. Scopul  vizitei este acela de a convinge Guvernul României să scoată din impas, prin acordarea de fonduri bănești, producția de carte, aflată într-o  criză fără precedent. De asemenea, se dorește facilitarea accesului la cărțile autorilor români de către elevi, îndeosebi al celor din mediul rural, de unde și denumirea proiectului: „O carte pe an pentru fiecare copil”. Nici nu se urnesc bine discuțiile, că telefonul mobil al profesorului  Nicolae Manolescu sună strident și  un lătrat asurzitor de dulăi umple sonor istorica  sală din Piața Victoria. Zâmbim înțelegător și continuăm dezbaterile. Parcă aș vrea să zic ceva. Apăs pe butonul microfonului și îmi mărturisesc scepticismul cu privire la finalizarea remarcabilei inițiative. Nu de alta, dar  finitudinea nu ne e caracteristică  nouă, românilor, iar întâmplările guvernamentale  postdecembriste glăsuiesc de la sine despre asta.  Deh, Meșterul Manole rămâne de-a pururi tartorul plaiurilor mioritice… Apoi, nu știu cât va mai dura mandatul  prezentului Cabinet și de aceea  mă tem că ne-am  strâns din nou degeaba. Constat și eu că există o criză, dar nu a cărții,  cum susținea un antevorbitor,  ci una a cititorilor de carte. Motiv să propun derularea unei  campanii naționale de promovare a cărții, intitulată „Ai carte, ai parte” sau „O minte fără  carte e ca o pasăre fără aripi”. Căci, după  ce s-au aruncat bani cu nemiluita și aiurea pentru campaniile guvernamentale anti-COVID, de-un penibil scandalos, prin care eram dădăciți  cum și de câte ori pe zi să ne spălăm pe mâini,  de parcă am fi fost oligofreni, e nevoie de o campanie inteligentă pentru însămânțarea dragostei de carte la nivel național.  Și da,  uneori îmi pare rău că regulile din cazarmă nu se aplică  și în civilie, fiindcă sunt sigur că proiectul  acesta s-ar fi împlinit pe dată. Păi, ordinul se execută, nu se discută,  nu ? Mă tem însă că, așa cum se petrec dintotdeauna lucrurile pe aici, „câinii latră, caravana trece”, fiindcă astfel am tălmăcit semnul, unul de rău augur, al țiuitului slobozit în debutul întâlnirii din smartphone-ul distinsului invitat.

 Îi simt ușor iritați pe amfitrioni la auzul vorbelor mele, însă le-am zis exact ce credeam că trebuie să audă, iar nu ce și-ar  fi dorit. La naiba cu atâta ipocrizie, în definitiv, de vreo patru decenii, meseria m-a obligat să port discuții doar în contradictoriu, fie ca procuror, fie ca avocat. Ce mai, meteahnă  profesională… Poate că o astfel de atitudine, cam neprotocolară,  le-a determinat pe gazde să mă omită din galeria de fotografii  din materialul de mai jos… Altminteri, mă rog la toți zeii pământeni, cu portofoliu ori ba, să le aducă în dar copiilor  noștri câte o carte scrisă în dulcele și aromatul grai valah ! Un grai nepereche !

https://gov.ro/ro/stiri/premierul-nicolae-ionel-ciuca-impreuna-cu-editori-bibliotecari-i-personalitati-culturale-ne-dorim-sa-aducem-cartea-mai-aproape-de-generatia-tanara&page=2