Trecu vremea, precum fumul se perindă peste Glina,
Și, d’odată, traghedie!… s-a pornit avan, din China,
Ia, un monstru ce se-abate ca taifunul, peste lume!…
Fiară mică și perfidă, care face-n bojoci spume,
Un pervers, lua-l-ar gaia, mititel… nici atâtica,
E mai mic decât un greier, și mai și decât furnica,
Dar mai răsărit, se pare, înc-o țâră cât atomul,
Ia, așa un zvâc, cumetre, dar care pălește omul
Cât ai zice „doamne fere”, mi ți-l pune-n izoletă,
Îi compune necrologul și-i dă brânci de pe planetă,
E periculos, nenică, e cam sisi lighioana,
Are mutra ca un ghimpe și țăpuși îi punge blana,
Se ascunde colo-n micro…universul cel infam,
Unde stau virușii ciotcă, fix ca-n sânul lu Avram,
Doar cu scula ce îi zice miroscop poți să-l ochești
Și-ar fi bine, ca, de dracu’, dinspre el să te ferești,
Că te-ncalică, frățâne, și te-ncinge ca pe jar,
E din neam de guturaie, dară însă mai barbar,
Ți se-nfige-n mădulare și, deși-i made-n Wuhan,
Par că-ți vâjâie prin vintre ciulinii din Bărăgan!
Pffuii, e jale mare, oame, și n-alege nimeric,
Pe oricine-l nimerește fie mare, fie mic,
După chinezoi, căzură sub maceta lui, în serii:
Talienii, și franțujii, nemțălăii, engliterii,
Spaniolii și-alte nații, mai așa, mai către noi,
Care am rămas la urmă, că suntem un neam de soi,
Risipiți peste coclauri, meleoane de juveți,
Fie neaoși la pigmenturi, ori den ceia mai bruneți,
A întins-o, bre, poporul, toți, în grup, ca la paradă,
Hăt, prin ocțidentu-n care câinii au covrigi în coadă,
Toată fala românimii, a spălat putina-n grabă,
Că pe-aici, la Romanika, nika nu mai e de treabă,
Toţi, de-a valma, albi la tâmple, mai maturi sau chiar şi juni,
Fac mătănii la şparanghel şi se-nchină la căpşuni,
Cărăuși sau spălat funduri de purii cu scutecele,
La cerșit sau la șmangleală, fricky-fricky, și-alte cele,
Doar că ce părea, tăticu, paradisul planetar,
Brusc ajunse – vai, ce vremuri! – să devină un coșmar,
Bicoz se stârni, năpraznic, în întreaga omenire
A dihonie spurcată, de i-a scos pre toți den hire,
Mare spăimântare mare se iți în lume iată,
De ziceai că, fără veste, a venit potopul, tată,
Și-a pornit, de-a vălmășagul, o mulțime de norod,
Ca în vremile din biblii, să o tundă în exod,
Stau la granițe gealații să îi vâre-n carantină,
Dar intrară-n ei covizii, ca briceagu-n gelatină,
Tot puhoiul, toată gloată, a dat buzna fără frică,
De ziceai că-i bătălie, din istorii, băi nenică,
Doar că gaborii cu stele, puse una peste alta,
S-au fleoștit, ca la Rovine, cavalerii cei den Malta,
Au trecut prin ei puleții, transhumați din mama dreacu,
Cam cum trece-un cârd de gâște, gâgâind, piste tot lacu’,
Și-au adus în portofele, NU morman de euroi,
Ci, acolo, ca să fie, câte un covid sau doi,
Că, dacă fu țeara noastră mai săracă dintre toate,
Fi-vom, de amu, în lume, cei mai înstăriți, nepoate,
Iară noi, cu pept de-aramă, vom ajunge campeoni,
Căci schimba-vom leii noștri, nu în roni, ci în coRONI !
Deci să mulțumim, se cere, alor noștri apatrizi,
Că de-acum servi-vom, vere, doar friptură de covizi!