• avocat
  • scriitor
  • publicist

La Sucidava

 Ajung pentru  prima oară aici, la Celeiu,  lângă Corabia, deși distanța de la Islaz sau Turnu Măgurele  e de doar câțiva kilometri… Zidurile  fostei cetăți romane Sucidava – a cărei atestare arheologică datează  din vremea împăratului Aurelian (270-275) – se întind ca o caracatiță  pe malul Dunării. Acolo unde Constantin cel Mare ridicase, în anul 328, un pod lung de  2400 de metri spre Moesia, însă „podul de piatră s-a dărâmat,/ A venit apa și l-a luat”,  vorba cântecului învățat în copilărie… De jur-împrejur, macii înfloriți  colorează  în roșu tabloul acesta neverosimil, cu deschidere spre zarea cea largă… E o liniște ca la început de lume aici, la Sucidava, în vechea  capitală a tribului dacic al sucilor.

La ieșire, zăbovesc nițel în „poiana popii”, la un taifas cu Popa Șapcă, vocea tunătoare a Proclamației de la Islaz… Preotul a îmbătrânit și dă din mână  a lehamite când îl provoc la o  discuție despre  România de azi. Îmi face semn că  are treabă, așa că pleacă în bordeiul de peste drum. Parcă s-a gârbovit, iar  ochii nu-i mai strălucesc ca odinioară. Doamne, câtă deznădejde cară cu el  prin biata noastră istorie…

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

14 septembrie, 2026

Ajung pentru prima oară aici, la Celeiu, lângă Corabia, deși distanța de la Islaz sau Turnu Măgurele e de

10 septembrie, 2026

Ajung pentru prima oară aici, la Celeiu, lângă Corabia, deși distanța de la Islaz sau Turnu Măgurele e de

7 septembrie, 2026

Ajung pentru prima oară aici, la Celeiu, lângă Corabia, deși distanța de la Islaz sau Turnu Măgurele e de

Articole similare

Un interviu de primăvară
VIZUALIZARI
Vourvourou, într-un târziu... (2)
VIZUALIZARI
Vourvourou, într-un târziu... (1)
VIZUALIZARI
„Catanga”, după câteva decenii
VIZUALIZARI
Francisc din… Dealul Arsenalului
VIZUALIZARI
Fulgurații văratice
VIZUALIZARI
Cernavodă, a doua copilărie (2)
VIZUALIZARI
Cernavodă, a doua copilărie (1)
VIZUALIZARI
Din bătătura copilăriei…
VIZUALIZARI
Cătănie, cătănie...
VIZUALIZARI