GHID PENTRU TINERII AVOCAȚI PLEDANȚI (în materie penală)
Obligatoriu a se purta, la fiecare termen, un dosar cartonat în mai multe volume, pentru impresie.
Vocea la bară să fie constant agresivă, să ofere certitudinea că instanța este făcută praf în fața unor asemenea argumente zdrobitoare.
Întrebările puse chiar fără legatură cu dosarul, inutile, să fie cât mai multe. Insistent a se solicita ca întrebările să fie consemnate, chiar dacă se resping.
Dacă dosarul se află în camera preliminară, a se introduce de-a valma cât mai multe cereri, excepții, orice.
La dezbateri a se vorbi torențial, orice, avându-se în vedere că, în afară de client, nu ascultă nimeni. Dacă ești întrerupt sau ți se ia cuvântul, sub nicio formă nu te oprești, continui și mai convingător lăsând să se înțeleagă că nu ai spus încă totul, că la mijloc este vorba de o gravă eroare judiciară și că, oricum, se va ajunge la CEDO, unde statul va plăti. Se va depune pe loc, sigur, cu permisiunea instanței, hotărârile CEDO: Vasilescu vs. România, Popescu vs. România, Panaitescu vs. România. A se formula critici vehemente la adresa Parchetului: că nu există probe, că toți martorii au fost influențați, că există un interes politic la mijloc.
La solicitarea de probe, a se cere orice, dacă există expertiză, o contraexpertiză, martori cât mai mulți, iar acte, în caracterizarea inculpatului, să fie aduse de peste tot: de la unchi, mătuși, veri, asociația de locatari, atunci când a participat la vopsirea cu var a copacilor din jurul blocului.
O recomandare majoră pentru începători: în cazurile în care instanțele au pronunțat pedepse definitive în cuantum mai mare de 10 ani, a nu se mai răspunde clientului la telefon, ideal ar fi schimbarea telefonului. În cazul unei achitări totale, clientul să fie sunat imediat (oricum nu va mai răspunde la telefon), pentru încasarea onorariului de succes.
un tânăr avocat în plină ascensiune profesională, Mihai Andrei Dinu
MIC ÎNDRUMAR PENTRU TINERII JUDECĂTORI (în cauzele penale)
Sunteți puternici, arătați-o ! Sala este a voastră. Aveți dreptul absolut de a întrerupe, evacua, amenda, aresta.
Feriți-vă de avocați ! Sunt purtători ai virusului dării de mită și ai traficului de influență.
Creați prin orice mijloace certitudinea că ați citit toate dosarele. Chipul să nu reflecte plictiseala, indiferența, enervarea.
A nu se căsca în timpul ședinței, nici măcar cu mâna la gură.
La intrarea procurorului DNA, toate celelalte cauze să le strigați, după.
Fără teamă, respingeți sau admiteți tot ce vi se cere, dar să nu pronunțați altă soluție decât cea propusă de parchet.
Nu vă îngrijorați, dacă nu ați citit dosarul, îl puteți face după pronunțare.
În cauzele DNA, Ia deliberare, după caz, să participe și procurorul de ședință DNA.
Sub nicio formă, deliberarea să nu fie continuată în lift.
La instanțele superioare, dosarele sunt însoțite de interese majore. Atenție la ele !
Achitarea în cauzele DNA, considerați-o abrogată.
Atenție ! Interesele politice de nivel național sau local, interesele de grup, personale, pecuniare sau de orice natură NU FAC PARTE DIN CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSELOR expres prevăzute în art. 74 cod penal.
Atenție la doctorate ! Nici vorbă să vă înscrieți acum ! JUDECĂTORI! Legea să vă fie călăuză, legea și numai legea! A nu se uita că și LEGEA este făcută de oameni în mijlocul cărora veți trăi BINE !
Mult succes !
*
* *
Cum scăpăm de DNA ? O soluție ar fi cea propusă de chiar Mihai Dinu: „Senatorii și deputații României, înalții funcționari publici să-și cumpere vilele, casele de vacanță, mașinile, terenurile, biletele de odihnă în locuri exotice, să și le cumpere, deci, numai din salariul fix de bugetar. Că nu le-ar fi luat mult timp.
Exact 679 ani, 17 luni și 9 săptămâni.
Până atunci, dispare și DNA-ul, cu sediul său cu tot”.
Până atunci, scapă cine poate !