Marcel Cone, fratele meu de aduceri aminte, îmi trimite niște fotografii proaspete de pe Valea Dunării. Ca în copilăria noastră, părelnică azi, ninge acum acolo, cu fulgi pufoși și dănțuitori. S-au înveștmântat în straiele dalbe pădurile de salcie și de plop, totul e un basm în lumea de dincolo de timpuri. Și peste noi s-a așternut omătul, nici el etern, nimic nu-i veșnic în iernile vifornice, nimic ! Iar viața ce este, dacă nu o succesiune de anotimpuri ? Alb, roz, verde și galben, culorile sorocite să ne însoțească de la naștere și până la moartea cea neagră… Oho, și ce zăpezi s-au pornit peste Teleormanul strămoșilor mei !
