Așa, pe neanunțate, ne-am trezit cu un nou articol în Codul de procedură penală, și anume 2502. Ei bine, potrivit acestui text, „în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător”.

Fără doar și poate, norma în discuție este de un formalism strigător la cer, fiindcă în practică ea nu va produce efectul scontat. Astfel, în privința dosarelor vechi de câțiva ani, aflate pe rolul instanțelor de judecată, verificarea înseamnă doar pierdere de vreme. Căci ridicarea măsurii asigurătorii, după un interval de timp foarte mare presupune chiar  dezlegarea fondului cauzei, adică antepronunțarea. Iar de aici la recuzarea onorabilului nu mai e decât un pas, cu consecința repartizării pricinii la un alt complet și a reluării cercetării judecătorești de la început. Lucrurile nu diferă  nici în situația dosarelor recente, judecătorul riscând să-și piardă aparența de imparțialitate prin constatarea legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii. Și viceversa, desigur, dacă motivarea de menținere  a sechestrului îndreptățește inculpații să ceară înlăturarea pretoriului suspectat de parțialitate. Vasăzică, un pretext ideal și legal pentru un judecător de a se abține atunci când i se năzare. Ori de a fi recuzat.

Pe de altă parte, din perspectiva apărării, lucrurile  sunt extrem  de delicate, întrucât pledoaria sa se concentrează pe o analogie (știu, nepermisă!) cu măsurile preventive, ceea ce o expune ridicolului. Altfel spus, ești nevoit să susții că trecerea timpului ar fi un motiv pentru disponibilizarea bunurilor, deși nu-i deloc riguros juridic. Sau că există o disproporție între măsură și scopul urmărit de legiuitor, bla-bla-bla… O improvizație stânjenitoare, asupra căreia legiuitorul nu s-a aplecat, în amatorismul lui scandalos.

Așadar, în goana caraghioasă pentru alinierea la exigențele comunitare, creăm în  continuare  forme juridice fără fond…