De vreo două luni dosarul înghețase subit, deși în primele săptămâni se lucrase în toi, ca întotdeauna când se încearcă luarea unei măsuri preventive.Niciun telefon, niciun semn de la parchet, nimic, o liniște suspectă se lăsase deodată în jurul pricinii penale în care asiguram asistență juridică. Dar iată că la sfârșitul lunii am primit citația inevitabilă, nu și motivele pentru care trebuia să ne prezentăm, așa că însăilam fel de fel de scenarii. În ziua și ora stabilite ne-am înfățișat la organul de urmărire penală.
– Bună ziua, domnule procuror ! l-am salutat pe bărbatul tânăr din birou.
– Bună ziua, domnilor ! V-am chemat ca să institui măsura asigurătorie și ca să vă aduc la cunoștință modificarea, prin ordonanță, a descrierii faptei, ne-a explicat el, afabil și neutru, scopul întâlnirii.
Vasăzică, se pregătește să finalizeze ancheta, îmi spun în gând. Cum îmi pregătisem și o cerere scrisă, i-o întind celui din fața mea.
– Vă rog să ne aprobați remiterea unei copii de pe actele noi efectuate în cauză, le-am indicat deja! îmi precizez sec solicitarea.
– Nicio problemă, vi le voi da imediat, mi se răspunde cu același ton amical. Ba nu, e nevoie de ceva timp din pricina formalităților contabile, a calculării prețului documentelor… Cel mai bine e să veniți mâine, o să vă sunăm noi, conchide amfitrionul.
– E perfect, îl asigur. O întrebare, totuși: când intenționați să prelungiți controlul judiciar, că în curând expiră măsura? Nu de alta, dar să nu fiu prins în alt demers. Sau emiteți rechizitoriul între timp?
– O, e prematur, încă nu știu, mai sunt atâtea de făcut, n-am cum să vă zic acum, se justifică zâmbind fals anchetatorul.
Părăsim încăperea. Mda, cunosc bine semnificația unui astfel de zâmbet…
A doua zi, la prânz, mi se pune la dispoziție, contra cost, întregul dosar în format electronic, adică douăzeci de volume cu mii de pagini… Oho, cu paisprezece mai multe decât aveam, așadar s-a robotit cu motoarele turate la maxim! Mă pregătesc nerăbdător să le printez și să le citesc, stârnit și de modificarea acuzației, apoi voi hotârî dacă cer administrarea de probe ori dacă redactez vreo plângere împotriva actelor efectuate. Nu-mi duc gândul la capăt că un ziarist mă anunță că dosarul a ajuns la instanță și ar dori să afle și punctul de vedere al apărării. Rămân mut, o dezamăgire în plus… Chiar că nu pricep rostul scenetei de prost-gust de ieri, de ce trimiterea asta pe furiș a cauzei la instanță ! Căci, în ziua ultimei discuții, rechizitoriul era deja redactat… Zău că nu înțeleg lipsa de onestitate a unor procurori în asemenea împrejurări, la ce bun ieftina șmecherie ? Fiindcă nu-i nicio abatere de la lege, dimpotrivă, să-i aduci la cunoștință inculpatului că se va emite rechizitoriul și că, astfel, va fi deferit judecății.
Aceasta este povestea, una ce se petrece adesea în spațiul judiciar neaoș după apariția noilor coduri penale. Anterior, legislația în materie prevedea obligatoriu momentul procedural al prezentării materialului de urmărire penală, ocazie cu care apărarea lua cunoștință de toate actele prin semnarea unui proces-verbal, dacă nu formula obiecțiuni, plângeri și cereri de probe noi, desigur. Exista, deci, garanția că acuzarea n-a ascuns față de apărare nicio probă, așa cum ne învață principiul egalității de arme.
Astăzi, instituția prezentării materialului de urmărire penală a dispărut, legiuitorul considerând că-s suficiente garanțiile celelalte – obținerea de copii de pe acte și participarea avocatului la fiecare activitate de urmărire penală. Numai că transparența și loialitatea sunt reflexe neînsușite de fiecare procuror și de aici întâmplările de genul celei relatate la început. Deoarece te poți trezi cu mii de pagini de care n-ai habar, cu testări poligraf sau cu felurite ordonanțe de disjungere, de continuare a urmăririi penale apte să schimbe situația juridică a inculpatului, fără ca nenorocitul să fie în măsură să se apere. Și dacă mai are și ghinionul unui „onorabil” atașat trup și suflet „câmpului tactic”, dreptul la un proces echitabil apare ca o himeră caraghioasă.
De aceea, propun revenirea grabnică la instituția prezentării materialului de urmărire penală în forma vechiului Cod de procedură penală. Nu de alta, dar unde-i lege nu-i tocmeală și procurorul, oricâtă rea-credință ar vădi, ar fi împiedicat să siluiască dreptul la apărare.