Martorul stă în picioare și răspunde la întrebări. Mă uit peste datele sale de stare civilă. Este tânăr, s-a născut în 1984, adică e de-o seamă cu fiu-meu. A absolvit Istoria și lucrează în domeniu. Deodată, aud un strigăt și zgomote ciudate în jur. Ridic alarmat privirea și îl zăresc pe bărbatul din fața mea cum se prăbușește pe spate și se izbește cu capul de pardoseala rece de marmură. Aidoma unui copac tăiat. Țeapăn și inert, niciun gest de împotrivire. Ne ridicăm cu toții, în sală s-a lăsat o liniște apăsătoare și vinovată, aproape sufocantă. Sărim să-i acordăm primul ajutor. Martorul zace nemișcat, are o culoare care mă sperie. Îmi trec prin minte gânduri sumbre… Într-un târziu deschide ochii și clipește speriat de moarte. Răsuflăm ușurați. Îl întreb dacă știe unde se află. Habar n-are. Nu e în stare să lege două cuvinte. Îl așezăm pe un scaun și chemăm ambulanța. După investigațiile primare, pacientul pleacă spre spital, legat fedeleș de scaunul cu rotile.
Din nefericire, scena nu-i singulară. În urmă cu câteva luni, o fostă colegă și-a pierdut conștiența în vreme ce era audiată ca martor. Și atunci m-am aflat la câțiva pași de locul blestemat, împroșcat cu sânge, mi-e cu neputință să uit scena aceea de coșmar. Mai înaintea ei, un bătrânel s-a scurs pe dușumea și destui ne făceam semnul crucii…
Cât încă nu este târziu, președinții instanțelor de judecată ar trebui să dispună ca pe durata audierii, inculpați și martorii să șadă pe scaun. Așa cum se întâmplă, de pildă, la Înalta Curte de Casație și Justiție în ședințele a două completuri. Ar fi nu numai un gest de normalitate, de civilizație, ci și unul preventiv, care să-l pună la adăpost pe judecător de o eventuală răspundere, penală sau civilă, în cazul decesului persoanei interogate. Altminteri, nicăieri, în lumea spre care tindem măcar declarativ, justițiabilii nu rămân în picioare în fața pretoriului. Cei din Occident au observat, probabil, că în momentele de puternică emoție, omul se rătăcește cu firea și clachează fizic și psihic. Chiar este nevoie să se petreacă o tragedie pentru ca abia apoi să se intervină prin măsuri într-atât de firești ? Asta nu va însemna o atingere adusă prestigiului judecătorului, nici pomeneală ! Solemnitatea ședinței nu presupune și umilirea celor de dincolo de sacrosanctul pupitru, mai ales că audierile pot dura cogeamitea…