   Martorul stă în picioare È™i răspunde la întrebări. Mă uit peste datele sale de stare civilă. Este tânăr, s-a născut în 1984, adică e de-o seamă cu fiu-meu. A absolvit Istoria È™i lucrează în domeniu. Deodată, aud un strigăt È™i zgomote ciudate în jur. Ridic alarmat privirea È™i îl zăresc pe bărbatul din faÈ›a mea cum se prăbuÈ™eÈ™te pe spate È™i se izbeÈ™te cu capul de pardoseala rece de marmură. Aidoma unui copac tăiat. Èšeapăn și inert, niciun gest de împotrivire. Ne ridicăm cu toÈ›ii, în sală s-a lăsat o liniÈ™te apăsătoare È™i vinovată, aproape sufocantă. Sărim să-i  acordăm primul ajutor. Martorul zace nemiÈ™cat, are o culoare care mă sperie. ÃŽmi trec prin minte gânduri sumbre… ÃŽntr-un târziu deschide ochii  și clipeÈ™te speriat de moarte. Răsuflăm uÈ™uraÈ›i. ÃŽl întreb dacă È™tie unde se află. Habar n-are. Nu e în stare să lege două cuvinte. ÃŽl aÈ™ezăm pe un scaun È™i chemăm ambulanÈ›a. După investigaÈ›iile primare, pacientul pleacă spre spital, legat fedeleÈ™ de scaunul cu rotile.
Din nefericire, scena nu-i singulară. În urmă cu câteva luni, o fostă colegă și-a pierdut conștiența în vreme  ce era audiată ca martor. Și atunci  m-am aflat la câțiva pași de locul blestemat, împroșcat cu sânge, mi-e cu neputință să  uit scena aceea de coșmar. Mai înaintea ei, un bătrânel s-a scurs pe dușumea și destui ne făceam semnul crucii…
Cât încă nu este  târziu, președinții instanțelor  de judecată ar trebui să  dispună  ca pe durata audierii, inculpați și martorii să  șadă pe scaun. Așa cum se întâmplă, de pildă,  la Înalta Curte de Casație și Justiție în ședințele a două completuri. Ar fi nu numai un gest de  normalitate, de civilizație, ci și unul preventiv, care  să-l pună la adăpost pe judecător de o eventuală  răspundere, penală sau civilă, în cazul decesului persoanei interogate. Altminteri,  nicăieri, în lumea spre care tindem măcar declarativ, justițiabilii nu rămân  în picioare în fața pretoriului. Cei din Occident  au observat, probabil, că în momentele  de puternică emoție, omul se rătăcește cu firea și clachează fizic și psihic. Chiar este nevoie să se petreacă o tragedie pentru ca abia apoi să se intervină prin măsuri într-atât de firești ? Asta nu va însemna o atingere adusă prestigiului judecătorului, nici pomeneală ! Solemnitatea ședinței nu presupune și umilirea celor de dincolo de sacrosanctul pupitru, mai ales că audierile pot dura cogeamitea…