Deunăzi, mi-a picat sub ochi o altfel de plângere îndreptată împotriva unei soluții de clasare. „Persoana vătămată degeaba”, cum se și autointitulează cu trist umor colegul meu avocat, se plânge cu șfichiuitoare și inteligentă ironie de pasivitatea organelor. Demersul său judiciar ar trebui să fie o lecție usturătoare pentru „adrisant”, deși am justificate îndoieli. Altminteri, uneori, în apărarea drepturilor fundamentale, nu-ți mai rămâne altceva decât bășcălia, haz-necazul…
*
„Domnule Prim-Procuror,
Subsemnatul, (…), cu domiciliul procesual ales la (…), în temeiul art. 339 din Codul de procedură penală, formulez prezenta
PLÂNGERE
împotriva ordonanței de clasare din (…), dată în dosarul nr. (…) aflat în instrumentarea acestei unități de parchet. Se susține, în motivarea soluției de clasare, că «nu este suficientă proferarea unor amenințări și lovirea geamului autoturismului – fără spargerea acestuia – în contextul unui conflict spontan în trafic, ci este necesar ca aceste acțiuni ilicite ale sus-numitului să tulbure ordinea și liniștea publică (…) producându-se o stare de pericol efectiv care se cere probată prin reacția publicului față de asemenea manifestări. (…) În prezenta cauză, pentru ca liniștea publică să fie tulburată, era necesar ca de față la conflictul dintre (…) și persoana vătămată (…) să mai fi fost martore și alte persoane», ceea ce, potrivit autorului ordonanței, nu este cazul.
Sunt de acord cu această afirmație, mai ales în contextul în care nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală în acest dosar, pe baza căruia să se poată stabili adevărul.
Dacă cineva s-ar fi deranjat să facă o minimă anchetă, ar fi observat că:
– la săvârșirea faptelor au asistat mai multe persoane, formându-se coloană de mașini în spatele meu; conducătorii auto respectivi, observând ceea ce se întâmpla, și-au manifestat indignarea; bineînțeles că nimeni nu s-a deranjat să ceară imaginile surprinse de camerele de luat vederi aflate pe domeniul public;
– faptele săvârșite de X maimuțoiul au fost și înregistrate audio deoarece au avut loc chiar în timpul apelului meu la serviciul de urgență 112, inclusiv pumnii cărați în geam ca un animal; bineînțeles, nimeni nu s-a deranjat să ceară înregistrarea.
De altfel, nici nu cred că maimuțoiul a fost audiat, deoarece inspectorul de la (…), după ce m-a asigurat că va face el anchetă, m-a întrebat dacă îi pot oferi un loc de muncă după pensionare. Pentru că nu am putut, probabil că nici el nu a putut să facă acte de urmărire. Nimic mai firesc. Faptele au avut loc în ianuarie 2016 și au trebuit să treacă 6 (ȘASE) ani de zile pentru ca ele să fie clasate, invocându-se, între altele, prescripția răspunderii penale, împlinită în termenul general.
Dacă eu mi-aș trata dosarele în ritmul în care domniile voastre înțelegeți să soluționați plângerile persoanelor vătămate, aș trăi la limita de jos a sărăciei și aș avea serioase probleme de conștiință.
Nu este cazul în speță, unde recurența salariului frumos pe care îl primiți de la stat, inclusiv din banii mei, vă pune la adăpost de astfel de pericole.
Mult succes în continuare, sunteți la înălțime!
Cu nesfârșită apreciere,
Z.Y.
persoană vătămată degeaba”