Părinții îmbatrânind devin copii
Iar noi copiii devenim părinți
Ne supărăm că nu rămân cuminți
Frumoși puternici, tineri, buni și vii

Că au și ei dureri și că se strâng
Că-s amărâți și nimeni nu-i mai vrea
Că îmbătrânind privirea lor e grea
Și oasele îi dor și că mai plâng
Părinții noștri deseori uitați
Și pentru care timp nu mai avem
Își iau cuminți pastila și se tem
Că până și de boală-s vinovați
Sunt mai ușori acum, s-au micșorat
Pe trupul slab stau hainele de miri
Și-obrajii lor au riduri și-amintiri
Și nimeni nu-i întreabă ce-au mâncat
Puțini ce mai veghem la capul lor
Ca să-i iubim suntem prea ocupați
Parcă ni-i jenă c-avem mame, tați
Ne este rușine nouă că li-i dor

Se sting ca lumânările tăcuți
Și prea târziu mai vrem a-i mângâia
Părinții noștri mor
Spre-a învia.