O dată pe an, la ceasul împreunării primăverii cu vara, pământul sângerează din belșug, de parcă ar fi deflorat. Și sângele țâșnit din adâncurile misterioase ia chipul macilor, pâlcuri întregi cotropind tandru lanuri de grâu, orz, ovăz… Laolaltă cu ochiul boului și cu fel de fel de buruieni albastre și mov, ori galbene… Rămân fără suflare între atâtea flori sălbatice și așa, abandonat lor vremelnic, mă simt cea mai norocoasă ființă din Univers!
