Un corp din biblioteca mea este plin cu 173 de volume ale colecției „Biblioteca pentru toți”, o adevărată comoară literară. Omul care a gândit  o asemenea grozăvie se numește  Ana-Maria Vulpescu, iar instituția care a făcut-o posibilă, Jurnalul Național. Cei doi eroi ai magnificei aventuri culturale s-au aflat față în față în urmă cu opt ani, iar interviul realizat  nu s-a prăfuit deloc, dimpotrivă…

                                                            *

Jurnalul Național: Povestește-ne puțin despre începuturile colecției „Biblioteca pentru Toți”. Povestea ta despre coordonarea acestui proiect. Cum a fost prima zi de primăvară a acestui proiect de literatură româneasca? Amintiri din 2009…

Ana-Maria Vulpescu: Prima carte din colecția „Biblioteca pentru Toţi” a „Jurnalului Naţional” a apărut pe 18 martie 2009. Nu aveam cum să bănuiesc atunci că romanul Cel mai iubit dintre pământeni era episodul pilot a ceea ce avea să devină cea mai iubită colecţie de carte de după 1989. Povestea a început cu cel puţin câteva luni înainte. Şi a început cu asocierea a două branduri: „Jurnalul Naţional” şi „Biblioteca pentru Toţi”. Un ziar pentru toţi şi o colecţie pentru toţi s-au întâlnit în beneficiul şi spre bucuria a milioane de cititori. „Jurnalul” mai publicase cărţi, nu era o premieră absolută, dar momentul lansării colecţiei a rămas o dată esenţială în istoria ziarului. Cel puţin la fel de importantă ca aceea a lansării ediţiilor de colecţie.

Jurnalul Național: Ce înseamnă colecția „Biblioteca pentru Toţi” pentru sufletul tău?

Ana-Maria Vulpescu: Ceea ce înseamnă și pentru mintea mea. Au existat, în toți acești ani, două tipuri diferite de memorie, care au înregistrat, în paralel, întâmplări şi amintiri: una este cea riguroasă, a termenelor limită, a calendarelor stricte care se regăsesc în lista de la sfârşitul fiecărui volum, iar cealaltă este a istoriei fiecărui titlu, oamenii cu care am interacționat, cărţile, autorii, pictorii, poveștile lor, sute de personaje şi detalii de tablouri. Reunite, ele înseamnă satisfacția responsabilă a unui proiect rotund, a unui drum dus până la capăt. Poate şi dintr-o oarecare superstiţie n-am publicat „Meşterul Manole”, manifestul absolut al ne-terminării româneşti. Destul trăim din încremeniri în proiect, destul deschidem şantiere pe care trebuie să le deconteze cei de după noi.

Ce mai înseamnă? Împlinirea unei datorii pe care secolul nostru o are față de un fenomen remarcabil al culturii române. Să nu uităm că Biblioteca pentru toți, începută în 1895 de scriitorul și folcloristul Dumitru Stăncescu, a traversat eroic un veac agitat, trecând prin edituri cu rezonanțe astăzi uitate, dar cu un parfum cultural magic – Alcalay, Șaraga, Socec – apoi, după război, la ESPLA sau Minerva, și, indiferent de ordinea în care au fost enumerate volumele, colecția s-a impregnat în memoria culturală a națiunii române. Încercăm să continuăm această splendidă tradiție, într-un spirit contemporan, dar cu atenția și respectul datorate unui proiect cultural care, prin chiar definiția lui, accentuează valențele sociale și formatoare ale culturii.

Jurnalul Național: Top 10 titluri din colecția BPT pentru Ana-Maria Vulpescu.

Ana-Maria Vulpescu: Îmi este imposibil să aleg zece titluri din 153. Încerc însă să răspund acestui exerciţiu şi propun zece autori din colecţie: I.L. Caragiale, Augustin Buzura, Marin Preda, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Geo Bogza, Camil Petrescu, Panait Istrati, Tudor Arghezi, Fănuş Neagu, D.R. Popescu.

Jurnalul Național: Dacă ar fi să alegi trei cărți din colecția „Biblioteca pentru Toți”, care ar descrie cel mai bine tema iubirii ce ai alege si de ce? Un roman, o poezie, o nuvelă…

Ana-Maria Vulpescu: Un roman, romanele… Patul lui Procust, Adela şi Maitreyi. O poezie, Poemul Invectivă al lui Geo Bogza şi poemele din O viziune a sentimentelor, de Nichita Stănescu. O nuvelă, Întâlnire târzie a lui Nicolae Velea.

Jurnalul Național: O epocă a marilor clasici… Creangă, Caragiale, Slavici, Eminescu… O epocă de la care am primit „Luceafărul” și „Pe aceeași ulicioară”…, „O scrisoare pierduta” și „Bubico”, „Amintiri din copilărie” și „Ursul păcălit de vulpe”, „Mara” și „Păcală în satul lui” și atâtea altele. Ce comoară de preț lasă colecția BPT pentru posteritate, pentru literatura română în general, pentru noi, toți românii?

Ana-Maria Vulpescu: Nu știu dacă lasă o comoară, asta se va putea vedea într-un timp care nu e neapărat previzibil, dar lasă cu siguranţă ceva durabil. „Biblioteca pentru Toţi” demonstrează că există o literatură română de valoare, într-o cultură naţională care nu e deloc minoră. Mai demonstrează că România n-a fost niciodată, aşa cum s-a spus, o Siberie a spiritului. Nu vreau să fac un bilanţ, pentru că intenţia mea este de a continua să publicăm autori români, şi asta cât de curând, dar cred că cele peste 150 de volume esenţiale din literatura română ar trebui să existe pe rafturile oricărei biblioteci. Şi poate că e cazul, din când în când, să renunțăm la modestie: cred că „Biblioteca pentru toţi” a suplinit, în tot acest timp, ceea ce instituţiile de resort nu au putut sau nu au mai vrut să facă: editarea cărţilor fundamentale ale literaturii române.

Jurnalul Național: Care este cea mai frumoasă parte pentru tine din tot ceea ce înseamnă colecția „Biblioteca pentru toți”? Poveștile cele mai interesante, oamenii frumoși cu care ai lucrat și poveștile lor interesante…

Ana-Maria Vulpescu: Sunt multe momente care s-ar putea constitui, la un moment dat, într-o istorie a „Bibliotecii pentru Toţi”. De pildă, când i-am văzut pe Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu, Fănuş Neagu, Nicolae Breban, Ana Blandiana sau Constantin Ţoiu, ţinând în mână primul exemplar din tirajul cărții lor. Fiecare apariţie a unui autor contemporan a reprezentat un eveniment. Şi vom continua pe acest drum. Când au apărut Creanga de aur şi Ostrovul lupilor, reunite în primul volum al lui Mihail Sadoveanu, dintre cele opt din colecţie, sau apariţia primului volum de Tudor Arghezi, ambii scriitori având foarte puţine ediţii după 1989. Un alt moment important al colecţiei îl reprezintă reeditarea, după decenii, a trei titluri fundamentale din Geo Bogza. Articolul lui Radu Cosaşu din „Dilema”, după apariţia Ţărilor de piatră, de pământ şi de foc, a fost un semn pozitiv, dintre acelea care te ajută să continui. Momente cu adevărat emoţionante au fost cele două prefeţe şi cele două interviuri ale lui Mircea Iorgulescu, la teatrul lui I.L. Caragiale şi la Augustin Buzura, Fețele tăcerii. Le aşteptam şi nu ştiam dacă autorul lor mai este sau nu în viaţă şi, chiar cred, aşa cum îmi scria într-un mesaj, că ne-uitarea „Jurnalului” a însemnat foarte mult pentru el. M-am bucurat şi când am primit răspunsurile la întrebările pe care i le-am adresat lui Fănuş Neagu, neştiind dacă între drumurile de la Elias spre casă și înapoi va putea răspunde, acesta fiind, de altfel, ultimul său interviu. Secvenţe frumoase au fost şi acelea când căutam prin arhiva foto unică a lui Ion Cucu şi descopeream alăturări de oameni care astăzi nu-şi mai vorbesc, despărţiţi de politică și poate de orgoliu sau Dumnezeu ştie de ce, mari scriitori în ipostaze inedite sau la vârste necunoscute publicului zilelor noastre. Am răsfoit cu interes și curiozitate profesională, dar și cu emoţie, fiecare ediţie princeps, manuscris sau fiecare scrisoare inedită. Iar pentru istoria literară cred că sunt foarte importante atât introducerea unor pasaje cenzurate în unele opere, cât şi ediţiile definitive, revăzute de autori, ale unor titluri de referinţă, precum Feţele tăcerii, Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, Galeria cu viță sălbatică, Cele patru anotimpuri şi Proiecte de trecut. O altă contribuţie pe care o consider importantă este prefaţa lui Sorin Alexandrescu la volumul alcătuit din Şarpele şi Domnişoara Christina, text care a marcat revenirea sa la Eliade şi la critica literară.

Portretele de dincolo de istoria literară ale unor scriitori de care m-am apropiat şi mai mult prin intermediul familiilor acestora – cel al lui Marin Preda, văzut prin ochii fiului lui, Alexandru Preda, cel al lui Nicolae Velea, conturat de către soţia acestuia, Lala Velea, Mircea Eliade, de Sorin Alexandrescu, Ion Băieşu, de Radu Băieşu, Adrian Păunescu, de Ana-Maria Păunescu, Tudor Arghezi, de Mitzura Arghezi, Alexandru Talex, de Corina Dima – au avut un impact foarte puternic asupra mea, pentru că fac parte dintre acele senzaţii unice care ies din logica timpului.

De asemenea, m-am bucurat de fiecare dată când, după numeroase cercetări, aveam sentimentul că am găsit un tablou potrivit pentru coperta unei anumite cărți, când oameni speciali pentru mine, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, apreciau și așteptau apariția fiecărui volum, faptul că am învins un tipar de gândire colectivă, acela că o colecţie de literatură care însoțește un ziar e superficial editată în raport cu o colecţie distribuită exclusiv în librării. Dimpotrivă. A fost foarte importantă fiecare reacție de la cititori, fiecare mesaj de solicitare, de mulţumire sau de nemulţumire și am ţinut cont, atât cât am putut, de opiniile şi de preferinţele acestora. Cireşarii, de pildă, a fost un titlu aproape „impus” în colecție de către cititori. Într-un registru al feedbackurilor vizuale și mai puţin virtuale, mi-au rămas întipărite imaginea unui licean citind Fănuș Neagu, Îngerul a strigat, pe o bancă, în Parcul Kiseleff, chiar în ziua apariţiei cărţii, şi aceea a unui grup de studenţi la Litere, aflaţi într-o pauză de curs sau seminar, cumpărând de la chioșcul de lângă facultate toate exemplarele din Sonetele lui V. Voiculescu.

Jurnalul Național: Care au fost momentele cele mai dificile pe care le-ai întâlnit în coordonarea acestei colecții?

Ana-Maria Vulpescu: Nu mi s-a părut nimic dificil, nici măcar negocierea de multe ori tensionată a unor drepturi de autor sau numeroasele livrări în miez de noapte. Nici inevitabilele dificultăţi de ordin economic. Câtă vreme pui pasiune în ceea ce faci, nimic nu e insurmontabil.

Jurnalul Național: Dacă ar fi să identifici cu un tablou colecția „Biblioteca pentru toți”, ce ai alege și de ce?

Ana-Maria Vulpescu: Din raţiuni subiective, Candidă, de Radu Rodideal. E coperta de la volumul cu numărul 100, Mircea Eliade, Domnişoara Christina. Şarpele. Pentru că atunci am realizat care este anvergura pe care a căpătat-o proiectul. Ţin să le mulţumesc doamnei Roxana Theodorescu, directoarea Muzeului Naţional de Artă, cu care am avut o excelentă colaborare, şi Valentinei Iancu, curator la același muzeu, pentru promptitudine și altruism, dar și Muzeelor de Artă din țară care au făcut parte din colecție. Mulțumesc, de asemenea, tuturor pictorilor, în primul rând maeștrilor Mirel Zamfirescu și Sorin Ilfoveanu, și familiilor maeștrilor Ștefan Câlția și Sabin Bălașa.

Jurnalul Național: Un interviu sau un material pe care ai fi vrut să-l faci în aceasta colecție și nu a fost să fie…

Ana-Maria Vulpescu: Aş fi vrut ca Mircea Iorgulescu să trăiască şi să ne ofere o nouă traducere a Spovedaniei pentru învinși a lui Panait Istrati, versiune la care a lucrat până în ultima zi a vieţii și ca timpul să îi mai fi lăsat lui Mircea Ghiţulescu răgazul să îşi vadă publicată prefaţa la volumul de teatru al lui Camil Petrescu. Şi aş fi vrut ca despre Fănuş Neagu şi Adrian Păunescu să vorbim doar la timpul prezent, nu la timpul posterităţii.

Mai sunt, desigur, mulți autori și texte de valoare pe care vreau să le publicăm: Ion Barbu, Lucian Blaga, Ion Pillat, F. Aderca, Geo Dumitrescu, nu am terminat seriile Marin Preda, Marin Sorescu, Mircea Eliade, Tudor Arghezi, G. Călinescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu. Sunt necesare și operele literaturii medievale, una a poeţilor de început, Heliade-Rădulescu – în primul rând, o ediţie Hasdeu, una Odobescu, una Cantemir, una Iorga, ar trebui redescoperite memoriile lui G. Sion, proza lui Agârbiceanu, Galaction, E. Lovinescu. Poate un volum sau două consacrate avangardei literare românești. Şi literatura contemporană ne oferă o listă substanţială de opere şi autori: Radu Cosașu, Teodor Mazilu, Ioan Alexandru, Grigore Vieru, George Bălăiţă, Ileana Vulpescu, alte titluri din Augustin Buzura, D.R. Popescu, Fănuș Neagu, Constantin Ţoiu, Nicolae Breban, Ion Băieşu, Ana Blandiana. Vreau să îi integrăm în colecție pe scriitorii optzecişti, mă gândesc în primul rând la Mircea Nedelciu. De altfel, îmi doresc ca seria de literatură română a „Bibliotecii pentru Toți” să meargă mai departe și să poată fi găsită la chioșcurile de difuzare a presei ca o colecție de sine stătătoare.

Jurnalul Național: Nu o să te rog să mulțumești oamenilor cu care ai lucrat, pentru că ne-am simți ca la Oscar, dar o să te rog să le transmiți un gând tuturor celor cărora au făcut ca această colecție să existe…

Ana-Maria Vulpescu: Mulțumesc editurilor implicate în acest proiect. În ordinea intrării în colecţie, editurile Litera, Art şi Curtea Veche. Directorilor acestora, domnului Dan Vidraşcu, domnului Dan Iacob şi doamnei Irene Arsene, redactorilor, tehnoredactorilor, graficienilor, tuturor celor care au lucrat cu timp şi fără timp, astfel încât cărţile să apară neîntrerupt vreme de 153 de săptămâni. Mulţumesc, de asemenea, Muzeului Național al Literaturii Romane pentru arhiva foto pe care ne-a pus-o la dispozitie şi Departamentului de Carte Rară şi Manuscrise, din cadrul Academiei Române. Le  mulţumesc tuturor prefaţatorilor, care n-au fost nici de stânga, nici de dreapta, ci din „partidul unic” al literaturii române. Vreau să aduc mulţumiri speciale revistei „România Literară”, care a semnalat, săptămână de săptămână, apariţiile noastre, Uniunii Scriitorilor şi profesorului Nicolae Manolescu pentru sprijinul constant şi în egală măsură „Fundaţiei Naţionale pentru Ştiintă şi Artă” şi academicianului Eugen Simion, pentru excelenta colaborare pe care sper să o desfăşurăm şi pe mai departe. Nu în ultimul rând, îi mulţumesc lui Marius Tucă, pentru încredere şi susţinere. Dacă am uitat pe cineva, îmi îndrept greşeala cu ocazia volumului cu numărul 200.