Strigă Iancu de la Țebea

 

Strigă Iancu de la Țebea la luptă porniți
Moților sosit-a vremea să fiți auziți!

Munții noștri aur poartă, noi săraci trăim
Și ne paște-amara soartă de nu ne trezim.
Mihai Vodă se întreabă unde rătăcim,
C-am lăsat o țară-ntreagă pradă la străini.

Iancule, strânge-ne iară cum am fost să fim,
Pentru neam și pentru țară gata să murim!

Sus pe creste Iancu-așteaptă fiii munților
Și uniți iară să-i vadă, sub steag tricolor.

Hai să dăm mână cu mână câți suntem români
Și pe glia cea străbună noi să fim stăpâni.

 

Nu lăsa, române, neamul tău să piară!

 

Sarmizegetusa freamătă de-o vreme,
Că s-adună iară nori peste Ardeal,
Buciumele sună pe toți să ne cheme,
S-a-ntors în cetate dacul Decebal.

Nu lăsa, române, neamul tău să piară,
Luptă cu credință pentru ce-ai mai sfânt,
Vatra strămoșească-i vatră milenară,
Nimeni nu mai smulge-o palmă de pământ!

Avem sânge iute, dacii ni-s străbunii,
Așa-n cartea lumii scris-a Dumnezeu.
N-aplecăm urechea orice-ar zice unii,
Luptăm toți ca unu atunci când ni-i greu.

Decebal înalță munții Orăștiei,
Glasul lui de tunet de barbari temut.
În Ardeal lăsat-am semnul veșniciei,
Sarmizegetusa-i pavăză și scut.

Se ridică dacii să ne dovedească
Cum se moare-n luptă pentru ce-i al tău.
Brațul sus române pentru țara noastră,
Că ne stă alături bunul Dumnezeu !