Mă grăbesc să ajung la un parchet din Ploiești  situat pe  strada Buna Vestire ! Spiritul șugubăț al lui nenea Iancu e încă viu aici și face ravagii, altminteri s-ar fi găsit o altă adresă pentru temuta instituție. Cum  să primești mandate de aducere și ordonanțe  de reținere tocmai din… Buna Vestire? Bună să fie o astfel de vestire, bună să fie vestirea că ești așteptat să se pună în mișcare împotriva ta acțiunea penală și  nu numai ?

                                                  *

Se discută cu aplomb despre  pârele penale, se propun fel de fel de modificări ale legislației în materie, dar nimeni  nu a prezentat istoria tenebros-comică a sinistrului fenomen. Fiindcă turnătoria n-a apărut din senin în spațiul judiciar autohton, nici pomeneală. Ea există din moși-strămoși pe meleagurile noastre, iar influența sovietică i-a dat o strălucire aparte. Adepții postcomuniști ai scârbavnicului instrument juridic au pervertit-o peste măsură și de aici fărădelegile  anilor din urmă.

Așa că, vorba lui Alexandr Alexandrovici Zinoviev,  „denunțul și-a păstrat însă o enormă semnificație epistemologică. Este singurul domeniu cultural în care se poate dobândi  un anumit grad de competență  fără niciun fel de pregătire sau îndemânare literară. Pentru a scrie denunțul nu e nevoie să fii  membru al Uniunii Scriitorilor Sovietici. Și, așa cum se cânta într-o binecunoscută operă, toate vârstele sunt susceptibile de  denunțuri. (…)  Toate erau la fel, ca monedele de aceeași valoare sau ca ploșnițele. Era ca și cum,  în loc de a fi produsul suprem al istoriei omenirii,  denunțul ar fi fost sădit în genele noastre de la bun început. Și atunci am  realizat că denunțul este cea mai profundă,  cuprinzătoare și  sinceră forma a exprimării individuale.”[1]  Lucrurile n-au  diferit prea mult în România  ce-și  pusese la cap icoana „Tătucului” gruzin și asta o știm din desecretizarea atâtor documente scoase din beciurile  acelor vremuri. De la vlădică până la opincă, s-a trăit într-o  frăție a turnătoriei și,  zău, dacă mai  interesează motivele ce i-au împins pe iscălitorii abjectelor hârtii să-și  mutileze voluntar omenia.

Turnătoria, în lumea subțire a intelighenției,  a atins însă o perfecțiune a perversității inimaginabilă și iarăși îl iau de martor pe disidentul sovietic, care ne lămurește definitiv: „În delegație fuseseră 50 de persoane, însă au fost făcute 60 de rapoarte. Unii distinși savanți de renume, dorind să-și demonstreze devotamentul, scriseseră câte două. Fiecare raport avea 50 de pagini bătute la mașină. Și ce nu comunicau  savanții îndrăgitelor organe! De exemplu, ce l-ar putea face pe un profesor din Apus să treacă de partea noastră publicându-i cărțile în Uniunea Sovietică sau că ar trebui invitat la Moscova  directorul unui laborator secret, urmând ca apoi să fie șantajat   cu  ajutorul unei fete demne de încredere, și așa mai departe.”[2]

Și de parcă n-ar fi de ajuns, „ce să mai spun despre denunțurile lui Marx contra revoluționarilor ruși! Fără să mai vorbesc de Lenin, care i-a dat pe mâna poliției țariste pe  revoluționarii care-l concurau. Se zvonește că Stalin însuși a fost agent al poliției secrete țariste. Există totuși o îndoială: ar fi putut Stalin să fie doar un agent oarecare? Imposibil ! Șef  al poliției secrete e cu totul altceva! Însă, chiar dacă zvonul e adevărat, nu poate  însemna decât un singur lucru: Revoluția din  Octombrie n-a fost numai un proces natural, ci și inevitabil. Dacă țarismul n-a crezut în denunțurile lui Stalin însuși, atunci cu adevărat că zilele-i erau numărate. Când Entuziastul mi-a spus că «și Stalin a fost informator», ochii îi străluceau straniu.”[3]

Cu un asemenea trecut, de ce să ne  mai mirăm azi că  denunțul a devenit la noi brand de țară, valută forte, religie, politică, țel social, slogan al luptei anticorupție  și program național? Căci proiectul civic s-a redus la trei cuvinte: cetățeanul și denunțul ! De unde și cimilitura neoașă:  „Dau un regat pentru un denunț !”

                                                                      *

Iar când delațiunile sunt scrise chiar în birourile din… Buna Vestire, râsul-plânsul românesc  n-are egal în  univers…

––––––––––––––

[1] Homo Sovieticus

[2] Ibidem

[3] Ibidem