Gabriel Osmonde notează că „tipul feminin cel mai răspândit în zilele noastre în  Occident și care tinde să devină exclusiv ar putea fi descris astfel: un corp androgin, fără sâni și șolduri, o slăbiciune congenitală sau dobândită prin regimuri de slăbire, picioare subțiri, osoase, adesea sucite și cu genunchii în X, torace plat, relief fesier cvasiinexistent. La această constituție corporală trebuie adăugat un chip tern, cu trăsături scofâlcite. Această tipologie dominantă șterge caracteristicile individuale și, în mare parte, vârsta: femeile de douăzeci și cinci, treizeci și cinci sau patruzeci și cinci de ani se confundă în aceeași siluetă asexuată care ar putea fi definită pertinent ca «adolescentină» sau «de puștoaică». Puține urme de feminitate supraviețuiesc  acestei mutații biologice. Abil și voit diformă și murdară sau, dimpotrivă, în haine cu o croială copilărească, mulată, «Iudică». La fel, nicio feminitate în gesturi, mers, vorbire. Postura «simpatică» prevalează, îmbinând sclifoseala susurată a copiilor răsfățati și vulgaritatea limbajului adolescenților. Atitudinea implică alternanța între zeflemeaua zgomotoasă, exagerat de destinsă și accesele de retragere posomorâtă, de grosolănie încruntată. O țigară nervoasă suptă de niște buze incolore completează acest model feminin dominant.

Atractivitatea ei fizică și mai cu seamă carnală este nulă. Ba chiar ar trebui să presupunem respingerea pe care ar trebui, logic, s-o provoace la bărbat această  ființă atât de puțin feminină.

Totuși, «femeia-copil» și varianta ei «femeia-adolescentă» sunt omniprezente, sigure pe puterea lor de seducție, eliberate de orice complex legat de corpul lor descărnat. Își găsesc ușor  un soț, un concubin și-i înșală cu alți bărbați doritori să aibă raporturi sexuale cu ele. Femeile adolescente aduc pe lume copii și, dacă e vorba de o fată, pe la paisprezece ani copilul începe adesea să reproducă parametrii biologici și psihici ai mamei.

Femeia pe care am definit-o ca «femeie slabă cu sânii mici» domnește ca stăpână în urzeala relațională a societăților moderne.”[1]

Toate astea îmi vin în minte în timp ce privesc un grup de adolescenți, în care fetele sunt exact cum le descrie romancierul provenit din Rusia. Grupul de imberbi nu seamănă deloc cu cel din  tinerețea mea, când fetele erau mult mai feminine, mai gracile, mai timide. Noua stăpână  cu sânii mici nu-mi place, este prea agresivă, explicită și previzibilă, purtătoare de sex incert.

Cum s-a ajuns aici ? Scriitorul stabilit în Franța are mai multe variante: „Ipoteza I: responsabilul ar fi bărbatul, masculul de azi, a cărui degenerare fizică nu mai trebuie demonstrată (testele recente au confirmat slăbirea semnificativă a instinctului carnal la bărbat și, la nivel fiziologic, scăderea accelerată a cantității și calității spermei). Acest mascul impotent, destabilizat de combativitatea actuală a femeilor, este înclinat să caute  o parteneră pe care s-o poată domina măcar prin corpolența lui. De unde preferința pentru femeile-copii.

Ipoteza II: propagarea excepțională a «femeii slabă cu sânii mici» se datorează declinului general al societății occidentale. Decăderea oricărei civilizații se caracterizează prin nivelarea, confundarea și distrugerea ierarhiilor, opozițiilor și contrastelor care constituiau, odinioară, forța și complexitatea ei vie. Astăzi, în amestecul frenetic al raselor, claselor, vârstelor și sexelor, «femeia-adolescentă» apare ca specia cea mai adaptată la această egalizare. Masculul modern tot mai orientat spre modelul homosexual, reușește să-și ascundă înclinația alegând acest tip de femei. Fiindcă, fizic și mental, această femeie este un fel de bărbat sau mai degrabă un adolescent nediferențiat.

Ipoteza III: această fluctuație a raporturilor între sexe ar fi imputabilă feminismului. Mulți analiști (și câțiva romancieri, în curentul lui Michael Béquoul) susțin asta. Nemaivoind să fie un obiect (mai ales un obiect sexual), femeia a înlăturat treptat tot ceea ce, în feminitatea ei, putea fi obiectualizat, fetișizat erotic. Corpul său a fost victima principală, aplatizat în acest elan de nediferențiere. Gata cu curba cărnoasă a coapselor, lățimea voluptuoasă a crupei, rotunjimea feselor, greutatea sânilor. Sexul feminin s-a redus la o unică urmă vizibilă: sexul, în sensul genito-urinar al termenului. Din acest punct de vedere, femeia-adolescentă este o femeie ideală.

lpoteza IV: această femeie ideală este rezultatul infantilizării societății occidentale contemporane. Acestui proces i-au fost deja analizate în nenumărate rânduri principalele componente: jocul care invadează toate sferele vieții sociale, de la cultul obscen (pe lângă mizeria înfometaților) al fotbalului și tenisului până la politica-spectacol; fabricarea actualității de către televiziune; virtualizarea care permite confundarea bombardamentelor reale cu jocurile electronice etc. Masculul occidental, infantilizat de aceste jocuri, precum și de statul-providență, vrea să se joace și de-a sexul. Recade în copilărie și caută o parteneră cu care n-a avut pasiunea sau îndrăzneala s-o facă în prima tinerețe: o fată abia puberă, o adolescentă. O femeie-adolescentă. Și da, tot această «femeie slabă cu sânii mici», sex-simbol al regresiunii infantile la cvadragenarii în pantaloni scurți.(…)

Trebuie însă evocată ultima ipoteză, care încă n-a fost niciodată formulată și care, după părerea noastră, explică esența misterioasei dominații sexuale exercitate de «femeia slabă cu sânii mici».

Ipoteza V: femeia-adolescentă domnește pentru că ne permite să uităm de moarte. Subiect tabu în societatea actuală, înconjurat de o mie de ipocrizii retorice («vârsta  a patra», «sfârșitul vieții»…), moartea nu are putere asupra   femeii-adolescente, deoarece aceasta nu îmbătrânește. Ea se usucă ușor, foarte încet, atâta tot. La douazeci și cinci de ani are același corp ca la patruzeci și cinci, sau mai degrabă nu are corp deloc. Un înveliș fizic, redus la minimul funcțional și care, desigur, se îngălbenește puțin, cu timpul, se ridează delicat fără să intervină vreo schimbare majoră. Femeia adolescentă neagă Timpul.”[2]

Vinovat ?  Bărbatul modern, desigur, care „este, de facto, un pedofil. Dacă nu cade în pedofilia criminală, e datorită femeiIor-adolescente care răspund specificității pulsiunilor sale erotice. Dar acest răspuns e cu două tăișuri. Creșterea exponențială a infracțiunilor sexuale împotriva copiilor dovedește un lucru: femeia-adolescentă este, desigur, un bun derivativ care poate deturna intențiile pedofile ale unui bărbat captându-le, dirijându-le spre o viață conjugală aparent foarte clasică. Dar această femeie slabă cu sânii mici îl împinge pe bărbat să considere acest tip corporal drept cel mai propice satisfacerii dorințelor sale. Femeile adolescente, cum am văzut, sunt larg majoritare și se vor normative. Astăzi ele își arogă formarea sexuală a bărbatului. Aproape toți «elevii» se pliază pe această  educație și își sfârșesc zilele în compania bătrânelor soții-adolescente. Câțiva tocilari optează pentru o soluție mai originală. În  loc să copuleze cu femeile Iipsite de feminitate, de ce să nu aleagă bărbații care știu să fie mai tandri și mai feminini decât femeile? Homosexualitatea debordantă de astazi se datorează căutării disperate a tandreții. Este reacția cea mai cinstită în fața diktatului femeilor masculinizate. În sfârșit, niște loaze sau derbedei perturbați de această sexualitate infantilizantă deraiază și se apucă să violeze copii. Sau pe adolescentele care, carnal, seamănă atât de mult cu tipul feminin foarte majoritar în zilele noastre.”[3]

Numai că „bărbatul modern, acest pedofil deghizat, reușește uneori, să se smulgă din anestezia în care-l cufundă femeia-adolescentă. Își înțelege greșeala fatală, lașitatea, rușinea de a se preface că iubește. Se îndreaptă atunci spre    lumea subterană, spre caverna unde mai supraviețuiesc femeile carnale. Își cumpără o revistă erotică și, cât durează să ajungă la orgasm, se crede jamaicanul care călărește o blondă cu sâni foarte mari sau marinarul bronzat al cărui sex dispare în gura cărnoasă a unei africane…Angoasa îl cuprinde iar foarte repede, imaginația îl sperie, se întoarce spre soția-imortelă, spre confortul dorinței domestice.”[4]

Ceata zgomotoasă de liceeni trece pe lângă mine fără să se sinchisească de grimasa mea. De-ar ști ce gândesc, sigur m-ar tăvăli nițel în vorbele lor impertinente și obscene. În definitiv, eu  nu mai sunt decât un trăitor de la  periferia vieții, viitorul este al femeii-adolescente și al homosexualilor, nu ?

–––––––––––––––––––

[1] Lucrarea iubirii

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem