M-am întors – a câta oară?
Și, de fiecare dată,
Satul de odinioară
Pare-o poză-n scrin uitată;

Plopii-s drepți ca niște suliți,
Merii-n rugăciuni pioase,
Dar mai sunt copii pe uliți?
Mai e bucurie-n case?

Mai e gârla colo-n vale?
Dar băltița mai trăiește?
Nalba se mai nalță-n cale?
Stufu-n prund se mai foiește?

Salcia se mai înclină
Peste nuferii din unde?
Lișița, pe apa lină,
Prin brădiș se mai ascunde?

Peste dig, mai e pădurea?
Dar cel deal din depărtare?
Totu-i trist, pierdut, aiurea,
Dintr-o zare-n altă zare;

Satul nu mai are nume,
Geaba fac privirea roată,
Parcă a plecat în lume,
La cerșit, suflarea toată;

Stau încremenit în sine
Și mă-ntreb: dar eu mi-s, oare,
Mai am vreun ecou, în vine,
De ființă trăitoare?

Plec din nou… spre lumi deșarte,
Tot crezând că-n altă zi,
Din ăst vis, ca și din moarte,
Iar copil mă voi trezi;

Și-o să fie totul, dară,
Cum a fost mai înainte –
M-am întors… a câta oară?
…Dar prezentul mă tot minte!