Arabia Saudită, altă colonie cu miasme de hamburger, s-a dezmorțit brusc și surprinzător din ancestrala-i letargie. Gelos pe lupta anticorupție  de la noi, prințul de acolo i-a îmboldit pe procurori să-i ridice pe rivalii săi miliardari. Și ca să scape eventual de sancțiunile Curții Arabe  a Drepturilor Omului, pe motiv de condiții inumane în pușcăriile saudite, i-a plasat pe infractorii princiari în  hotelul Ritz. Luând exemplul felahilor, ar trebui  ca și România să introducă în actuala legislație penală posibilitatea ca inculpații să-și execute detenția în astfel de clădiri. Oricum,  mare schimbare n-ar fi, deoarece parlamentarii sunt deja cazați la Parliament și la alte stabilimente similare. Măsura ar rezolva criza penitenciarelor, iar puterea legiuitoare n-ar mai plăti chiriile aleșilor noștri, vasăzică toată lumea ar câștiga. Chiar așa,  nu-i și  acesta un motiv de îngrijorare pentru oficialii  americani  de la București ?  Că doar și noi le suntem aliați-cobai, nu numai saudiții

Pe malurile Dâmboviței, lumea justiției are însă alte frământări. Doi judecători au fost pârâți de justițiabili la Consiliul Superior al Magistraturii pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori  prestigiului justiției și pentru desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Vasăzică, Dorel  a lovit  din nou, o recidivă  deci, căci nu demult  el fusese eroul unei întâmplări cu zguduire, cuprinsă în Suflet în exil

Doi inşi discută la  telefon despre al treilea. „Dă-l, bă, în mă-sa, ăla e un fraier, un fel de pielea p… !” zice unul scârbos la limbă. Sporovăiala e capturată  la ţanc de organele vigilente ale statului dedulcit la ascultări legale şi ilegale. Conversaţia, plină de expresii licenţioase, devine probă într-un dosar penal. Procurorul  o îndeasă între sutele de hârtii şi-i dă cuvenita greutate în dovedirea vinovăţiei mişeilor. Judecătorul o analizează cu solemnă aplecare, o interpretează din toate  unghiurile şi chibzuieşte adânc. Amână chiar pronunţarea, insomniile îl cotropesc din lipsa precedentelor  jurisprudenţiale care să-i lumineze vertexul. În cele din urmă,  conştiinţa i se limpezeşte şi totul capătă alt sens. Evrika ! exclamă eliberat magistratul şi purcede la redactarea sentinţei. Zâmbeşte  mefistofelic, scuturat de izbăvitoarea revelaţie, şi notează  sobru: „X, deşi are funcţie de director este epiderma organului genital masculin (inculpatul  foloseşte în concret exprimare argotică), are o poziţie sexuală pasivă etc., aceste expresii denotând clar că X nu avea o poziţie decizională în fapt”. Of, ce ţi-e şi cu concretul ăsta tiranic, cum se cuibăreşte el în mintea  noastră  şi ne excedează existenţial ! Tradusă  în limbajul preţios al juriştilor, „poziţia sexuală pasivă” constituie, din când în când, o circumstanţă atenuantă. Iată, deci, cum bleaga potenţă scade pedeapsa infractorului, precedentul judiciar este creat deja ! Sau, din contră, o umflă, dacă e vârtoasă şi zdrang circumstanţa agravantă ! Doctrinarii  se vor îngrămădi să  culeagă speţa şi s-o contureze savant; s-o invoce ca izvor de practică şi s-o propună de lege ferenda în iminenta modificare a Codului penal. Căprarii bruxellezi nu vor rămâne nici ei  insensibili la noul chip al reformei justiţiei române şi abia aştept să citesc la toamnă  raportul  umilinţei naţionale. (…) În facultăţile de specialitate, studenţii vor cere explicaţii suplimentare profesorilor şi asistenţilor. Cât de pasivă să fie poziţia subiectului activ ? îl vor iscodi ei pe dascălul cu morgă academică. Dar în cazul epidermei organului genital femeiesc raţionamentul instanţei poate fi aplicat,  există identitate de raţiuni juridice ? Tinerii învăţăcei vor cerceta nedumeriţi către şliţul colegilor şi-i vor cântări din priviri, ca viitori făcători de dreptate. Oricum, e grav şi periculos dacă justiţia băştinaşă a ajuns să depindă de pielea organului genital, iar o vorbă rostită aiurea să se transforme în ditamai motivarea judecătorească.

Întâmplarea de care vă povestesc nu e o născocire, ea s-a petrecut aievea  în spaţiul mioritic, la Bucureşti. Să  fie rodul teribilismului, al frustrării, al obsesiei sexuale ? Încă n-am habar. Ştiu însă că uneori îmi este ruşine de profesia mea de jurist şi că sub robă se ascund adesea indivizi ciudaţi în comportament. D-aia inamovibilitatea trebuie tratată cu smerenia cuvenită, altfel e vulgaritate.

Acum, dom` Prezident a fost prins cu niște postări și like-uri pe Facebook-ul personal. Ce-i place  onorabilului ? În  primul rând mesajele anti-PSD și cele venite dinspre doimaiștii  și vamaioții din  ceata lui Chichirău, dar și cele carcerale – „Are loc asigurat la Rahova”, „Imagine PE și DIN față  a grupului infracțional organizat”, „Parlament penal,  marș la tribunal !”, „Mitică, la  frizerie !”  – ori cu  conotație  sexuală (nu le mai trec în revistă pentru că hârtia nu suportă chiar orice !)  Mă gândesc  adesea ce orgasm profesional trebuie  să fi trăit  stimabilul când i-a picat în  mână dosarul cu  sponsorizarea pesediștilor, cu Geoană  în frunte, la naiba  cu imparțialitatea  ! Nu-i așa,  „Liberté, Egalité, Muie PSD !”, că tot  a înroșit tasta cu like !

Ori de câte ori citesc  astfel de materiale, cu inși care își exprimă opinia despre  astfel de mesaje, îmi închipui o haită de câini cu balele împrăștiate  pe bot  și dând din  fund, în timp ce dulăul  alfa încalecă o cățea. Etologii au descris cum nu se poate mai fidel scena și ea seamănă teribil cu ce se petrece pe maidanele virtuale.

Surprinzător și dezgustător este  universul în care s-a rătăcit  un magistrat, altfel inteligent  și știutor de carte, mizeria la care acceptă să fie părtaș. Și atunci cum să nu-și exhibe frustrarea în sala de judecată, în soluțiile pronunțate din umori niciodată ținute sub control. Specialiștii în psihiatrie sunt în măsură să explice aceste devieri de comportament și să le diagnosticheze cu competență, eu doar mă mir că un astfel de individ are în fișa postului împărțirea dreptății.

Vă veți întreba ce legătură este  între secvența arabă și cea valahă, nu? Dar ce, între „pielea p…i” și circumstanțele atenuante există ?