EXISTĂ DNA PE ALTE PLANETE ?

 

Majoritatea savanților au ajuns la concluzia că există viață  extraterestră, inteligentă, avându-se în vedere că numai în galaxia noastră există peste o mie de miliarde de sori în jurul cărora pot gravita planete, pe care există viață inteligentă  cu grad avansat de civilizație.

Întrebarea mea naivă, dar punctuală este următoarea:  există DNA în afara planetei noastre, în galaxia noastră  sau în afara  ei ?

Logica simplă duce la concluzia că pe planeta sau planetele extrasolare unde se află  viață civilizată există politică și politicieni, ceea ce înseamnă că,  automat, există  și corupție.  Atunci există și DNA. Și de aici, o serie de întrebări: Cum se numește, direcție, secție, compartiment sau oficiu? De care structură socială de acolo aparține, ce competență materială are, face dosare tuturor sau numai celor din opoziție, soluționează dosarele la toți înainte sau după alegeri ?

De cine este condus DNA-ul lor ? De entitățile lor de acolo, sau de roboți ultraperformanți, care fac dosarele potrivit programului din soft ?

În vederea audierii, cum sunt săltați penalii de acolo, cu mască sau fără? Există presă, televiziune, Antena 3, care să transmită momentul când îi bagă în dubă  sau în OZN-uri cu sirenă și girofar ? Ei au beci domnesc ?

Adâncindu-ne în întrebări, nu se poate să nu ne gândim dacă dosarele DNA-ului de acolo sunt  făcute sau nu pe baza interceptărilor și denunțurilor;  sau mai au și altceva ?

Ei au abuz în serviciu ?

Sunt tot atâtea întrebări Ia care savanții Iumii vor da răspuns. Sigur, adepții teoriei conspirației susțin că DNA-ul nostru din Str. Știrbei Vodă ar fi în posesia unor licurici  extratereștri, care, cică ar decide direcțiile de acțiune.

Sunt doar zvonuri, dar argumentele susținătorilor că acolo, pe Știrbei Vodă ar fi un fel de Area 51 și că au fost cazuri de dispariție a unor persoane care au intrat și au ieșit după 9 sau 10 ani, trebuie luate în seamă.

                        un pământean  neînsemnat, Mihai Andrei Dinu

 

 

– va urma –