Catastrofa aeronautică de la Balotești, din 31 martie 1995, ne prinsese complet nepregătiți, uman și tehnic. Ca procuror, nu fusesem niciodată pregătit pentru o astfel de situație, cercetarea la fața locului presupunând particularități deosebite. Cât despre nevolnicia tehnică și materială de atunci nici n-are rost să mai consum cerneala… Noroc  că Eugen Vasiliu, șef al Secției de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul General, avusese  în trecut o cauză similară și m-a îndrumat, altminteri… În fine, știu însă că fără ajutorul echipei de specialiști  belgieni sosită chiar de-a doua zi la București, identificarea victimelor ar fi fost un fiasco răsunător. „Musafirii” noștri aveau de toate: oameni instruiți anume, mijloace tehnice, sistem de comunicații sofisticat și, îndeosebi, experiență în domeniu. DISASTER VICTIM IDENTIFICATION – DVI (ECHIPA DE IDENTIFICARE A VICTIMEI  DEZASTRELOR) se numea această celulă și era formată din jandarmi, medici legiști, medici stomatologi, psihologi și lucrători de la „Crucea Roșie”. Ca principale instrumente de lucru s-au folosit metodele recunoașterii pe baza testului ADN și a formulei dentare, astfel încât, la finalul procedurii, „Fișa AM” (ANTE MORTEM) să coincidă cu „Fișa PM” (POST MORTEM), ambele utilizate de INTERPOL.

Sedus de exemplul colegilor din „Benelux”, am conceput un regulament de organizare și funcționare a unei echipe similare și la noi, care a ajuns finalmente la guvern. Din păcate, mi s-a răspuns de acolo, de fapt Procurorului general din vremea  aceea, că nu sunt fonduri și iluzia mea s-a năruit iremediabil.

Echipa respectivă, în versiunea mea, presupunea  alăturarea unor specialiști –  procurori criminaliști, polițiști, jandarmi, medici legiști, medici stomatologi și psihologi – și întrunirea lor periodică întru pregătirea posibilelor intervenții în teren. De asemenea, mai era nevoie și de o dotare tehnică pe măsură, precum și de un sistem național de completare și păstrare a fișelor dentare. Specialiștii avuți în vedere își părăseau  temporar posturile – numai pe perioada activității de identificare a victimelor -, așa încât  nu se punea problema măririi  organigramei ori a suplimentării fondurilor salariale pentru instituțiile din care proveneau specialiștii. În cele din urmă, prevăzusem  ca echipa să se afle în subordinea Procurorului  general al României, singurul care o putea convoca.

S-au scurs 25 de ani de la dezastrul aeronautic de la Balotești,   a mai picat un avion în Apuseni, dar România nu are încă o  echipă specializată  în asemenea nenorociri și nu doar. Mi-e teamă să mă gândesc, de pildă,  ce s-ar întâmpla în cazul unui cutremur, cum  vor fi identificate  sutele (poate miile) de victime… Nu-mi rămâne decât să mă rog la Dumnezeu să ne ferească de ghinioane.

Zilele trecute am dat peste regulamentul de odinioară și m-am opintit  iarăși în naivitățile de tinerețe și m-am întrebat dacă o fi cineva curios din Ministerul Public să-l citească, să-l actualizeze și să-l  pună în aplicare. Aștept curios reacția celor interesați, nu de alta, însă paza bună trece primejdia rea. Sau, cum sună și deviza DVI din Belgia: „To speak for the dead, to protect the living”…