În anul 2004, Florin Lăiu (http://florinlaiu.com) publica  la Editura GRAPHE, Colecția Straif, un album de poezii –   Stiluri de altădată  – care cuprindea și Protestul maimuțelor.

Odată, o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: „Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă…
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop…
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, că-s pur urangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!
Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se-njunghie, se fură?
Nu veţi vedea prin lume, cât timp purta-vom coadă,
Gorile divorţate şi prunci lăsaţi pe stradă.
Cine-a văzut în hoardă vreun iraţional
Tâmpindu-se cu droguri, sau homosexual?
Nu inspirăm Marlboro, nu traficăm muniţii,
Nu prea avem ştiinţă, n-avem nici superstiţii,
Nici cârciumi, nici spitale, nici case de nebuni,
Şi nu plătim pe alţii să facă rugăciuni.
Aţi întâlnit prin codri vreun cimpanzeu beţiv,
Gibon care să-njure sau pavian parşiv?
Cât am umblat eu creanga, scuzaţi, n-am observat
În obştea simiască, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise mame.
Lipsesc şi teroriştii, n-avem corupţi, nici duri,
Nici ţări, nici prim-miniştri pe care să-i înjuri.
La mondiale suntem cu mult în urmă noi,
Încât n-am fost în stare de nici un prim război.
Noi n-am avut Ev mediu, ci numai mediu pur,
Lipsit de Inchiziţii, de orizont obscur,
Noi n-avem drepţi în temniţi, nici versuri puse-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri.
E drept, n-avem miliţii în junglă, dar nici mafii,
N-avem un staff al morţii, n-avem nici măcar stáfii!
(E trist s-ajungi vreodată privit la Zoo Park
Dar maxima ruşine-i să pui pe alţii-n ţarc.)

Eu vă invit pe toate acum la raţiune:
Nu promovaţi această credinţă de minune;
Să nu apară-n junglă manipulări în masă,
Cu dogme şi partide în lupta lor de clasă.
Mă tem că ne pândeşte o nouă cruciadă,
O convertire a hoardei în monştri fără coadă.
De-o să vedeţi vreodată c-am coborât din pom,
Maimuţărind făptura care îşi zice om,
Opriţi-mă la vreme, să nu evoluez
Şi, ajungând ca lumea, să nu ştiu ce să crez.

I-adevărat că omul a coborât, ca soi,
Dar, bre, fiţi rezonabili, n-a coborât din noi!”

Din păcate,  poezia  a  suferit  fel de fel de adăugiri, iar autorul s-a pierdut  în hăul virtual, puțini mai pomenindu-i numele.

                 Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,

                Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,

                A zis: Atenţiune ! Sunt foarte afectată !

                Tot circulă o vorbă, deloc adevărată

                Că omul ar descinde din buna noastră rasă.

                Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă !

                Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte

                Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte !

                Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi ?

                Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război ?

                Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării ?

                Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii ?

                Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,

                Ca să scornească arma distrugerii în masă ?

                Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,

                E biodegradabil. Natura o-ngrijim.

                Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,

                Păduri, câmpii şi ape, şi zările-azurii . . .

                N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,

                Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi !

                Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,

                Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,

                Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie ?

                În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie !

                Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,

                Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă . . .

   

                Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat

                În obştea maimuţească vreun cocotier privat.

                Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,

                Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.

                În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,

                Devine şef acela viteaz, agil, deştept,

                Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,

                De rele şi primejdii turma să şi-o ferească .

                Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,

                Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.

                Pe când, priviţi ! La oameni, ferească Domnul sfânt,

               Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,

                Corupţi, vicleni, jigodii,cu gura cât mai mare,

                Nebuni după putere şi după bunăstare !

                De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,

                Contează doar averea şi înmulţirea ei.

                Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,

                O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.

                La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură

                Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.

                Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,

                N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator. . .

 

                Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos :

                La noi nu se întâmplă război religios,

                Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,

                Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,

                Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,

                Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism…

Am ales să  vă ofer, spre comparație, ambele variante, ultima fiindu-i  atribuită lui Sandu Iaschevici.