Scandalul protocoalelor secrete între instituțiile de forță ale statului este departe de a fi lămurit. Apar întrebări, nedumeriri, temeri de tot felul. În timpul acesta, în loc să primim răspunsuri, cei care și-au pus semnătura pe aceste orori contractuale tac. Nu este exclus că multe din aceste protocoale de cooperare, desecretizate sau nu, să își producă în continuare efectele.  Despre aceste „hârtii” care au deturnat democrația românească a vorbit pentru Q Magazine*, avocatul Marian Nazat, unul din cei mai respectați procurori ai României înainte de a intra în avocatură.

1.Citind Protocolul desecretizat dintre SRI și Parchetul General, care sunt concluziile dvs ca jurist?

– Că am făcut degeaba Facultatea de Drept, că tot ce am învățat  în cei patru ani universitari a fost în van! Citesc protocolul și mă crucesc, zău !  Bazaconia asta sinistră are în preambul un pomelnic întreg cu actele normative care l-au fundamentat. Ei bine, înșiruirea începe cu Constituția României și se încheie cu Hotărârea  CSAT nr.00173/2006, însă nicăieri nu găsesc o trimitere  la un articol anume, nimic concret. Mă miră lipsa de rigoare, incultura juridică a celor  care l-au pritocit… Păi, cum ar fi să apari în fața  unui complet de judecată și să invoci  otova ba Constituția, ba Codul de proccedură penală, ba o lege oarecare, fără să trimiți la o dispoziție anume ? Instanța te-ar invita mintenaș la reciclare profesională. Să ni se indice și nouă, profanilor, un text în  concret în baza căruia se putea parafa protocolul de cooperare ! Nu există, așa încât chiar actul de naștere  este ilegal ! Cât despre efecte, un imens câmp tactic odios și mârșav, cu  „magistrale” culoare către  inima magistraților „dedicați”  stârpirii  corupției…

Culmea, înscrisul este și de o ipocrizie fără seamăn, de vreme ce își propune să  respecte principiile statului de drept, supremației legii, egalității tuturor cetățenilor în fața legii, drepturilor fundamentale ale omului, separației puterilor în stat, bla-bla…Limbajul de termopan al capitalismului multilateral  globalizat. Deceniul perverselor aparențe s-a născut din astfel de monstruozități, împănate  obscen cu sloganuri gogonat-găunoase.

În slujirea „statului vertical”, ce altceva mai nimerit decât o „păsărească” deseori comică: „contracararea vulnerabilităților și a factorilor de risc”, „prelucrarea analitică  a  informațiilor”, „situații  operative și soluții tehnice”, vorbe mari, lozinci din schițele lui Caragiale.

Cum naiba să  accepți să  transformi Ministerul Public într-o anexă  a Serviciilor Secrete, altfel o entitate de care nicio  normă constituțională nu amintește ? Căci experții Serviciului acordă  asistență tehnică de specialitate procurorilor pentru aplicarea unor prevederi din Codul de  procedură penală, le asigură transcrierea comunicărilor  sau convorbirilor considerate  relevante în cauză, de parcă procurorii  ar fi niște momâi… Punctul  culminant al cooperării îl constituie Secțiunea 1 din Capitolul II, unde se stabilește obligația procurorilor de a raporta Serviciului modul de valorificare  a informărilor sau sesizărilor primite. În termen de 60 de zile, nu oricum, să fim bine înțeleși !  Să se  știe cine e șeful !

Mă uit  precum curca în  lemne la peticul  de  celuloză și nu pricep ce înseamnă infracțiune gravă, la care „părțile” fac referire în art.2. Curată blestemăție,  dar, nu-i așa ?, hârtia suportă orice !

Una peste alta, după  procesul  soților Ceaușescu, protocolul cu pricina este altă rușine națională a justiției neaoșe ! Mă surprinde însă lipsa de reacție a procurorilor, cum îngăduie să le fie samavolnicit astfel statutul !? Cum să-ți  delegi cu atâta inconștiență competențele procedural-penale către o structură din afara Constituției?

2. Există efecte juridice ale protocoalelor care pot fi declarate nule? Cum se poate face asta juridic? Individual, prin revizuirea fiecărui caz în parte? Printr-o lege care să prevadă revizuirea in extenso a tuturor dosarelor din perioada 2009-2018, în care SRI care NU este organ cu atribuții în strângerea probatoriului (cu excepția cazurilor care îi intră legal în atribuții) a produs probe?

– Mă tem că va mai dura câțiva ani până se va cristaliza un punct de vedere comun în privința efectelor acestor protocoale. Oricum, nu printr-o  lege, ci individual, în fiecare dosar în parte, dacă se va putea dovedi că unele acte de urmărire penală s-au efectuat de către „echipele mixte”. Și plecând de la comunicatele Ministerului Public, în care se menționează că „procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații…” Comunicatele vor  fi chiar firul Ariadnei… Vă dați seama că sunt destui magistrați fideli, captivi chiar, acestor protocoale și se vor opune cu orice preț devoalării lor in extenso. Practica judiciară  va clarifica și această problemă, nu legiuitorul. Fiindcă nu poți să  emiți un act normativ care să anuleze  efectele unui act ilegal ! Altminteri, nu sunt prea optimist, Serviciul va accepta cu greu să se retragă dintr-un  câmp atât de mănos și pe care l-a birjărit  discreționar. Căci de pe colnicul Justiției  a dominat după bunu-i plac tot ce a mișcat în societatea noastră după ce l-a instalat pe Traian Băsescu la Cotroceni. Probabil acesta  a fost și târgul  – îți dăm președinția, ne dai puteri absolute în  stat. Pactul  ticăloșiei supreme.

3. Suspectați producerea unor abuzuri în dosarele instrumentate de Parchetul General și DNA după 2009?

– Mai mult, este o presupunere rezonabilă ! Dezvăluirile din anii din urmă sunt  dovezi publice deja. Doar dacă ești haștagist nu vrei să le iei în seamă. Apoi, niciodată  n-a  existat o justiție fără abuzuri, să nu ne prefacem mai naivi decât trebuie. Justiția  este un instrument al puterii politice și cum să nu aluneci pe lângă lege când deții toate pârghiile ? De  ce te-ai mai bate să câștigi puterea ? Și, adesea, ca să-ți atingi interesele, apelezi la magistrații abuzivi. La noi și aiurea, acum și-ntotdeauna, lucrurile  sunt extrem de simple. Istoria   este plină  de procese  dirijate politic.

4. Ca fost procuror vedeți normală, legală, utilă, existența echipelor comune SRI Parchet?

– Legală, tocmai ce v-am spus că  nu e, protocoalele înseamnă un harakiri pentru Ministerul Public. Eu știu un lucru – procurorul este stăpânul urmăririi penale, sigur, cu controlul exercitat de  judecătorul  de drepturi și libertăți. Codul de procedură penală  nu-l împuternicește să-și împartă  cu altcineva aceste atribuții legale. Am mai scris că, în deceniul turpitudinii Serviciile Secrete și-au extins prezența oriîncotro privești: justiție, politică, economie, mass-media. E prea mult, nu mai merge să fim prostiți cu  siguranța națională, cu interesul național ca pretext al filării și monitorizării oricărui element dușmănos al ordinii decretate prin protocoale. Mă întreb de ce, de pildă, Legea nr.51/1991 continuă să  funcționeze într-o formă desuetă, anacronică? Serviciile Secrete trebuie să reintre în rostul lor legal, statul nu poate fi arestat la infinit de o mână de inși care se închipuie  mesianici.

5. Daniel Morar a declarat că el s-a opus protocolului considerându-l ilegal și că nu l-a aplicat cât a condus DNA. La rândul său, Laura Codruța Kovesi spune că în arhiva DNA sunt multe Note semnate de Daniel Morar pe baza Protocolului și că dacă îl considera ilegal îl putea denunța cât timp a fost Procuror General, ceea ce nu a făcut. Cine minte?

– Ehe, dacă aș putea să răspund  la întrebarea asta, sigur m-aș propune în fruntea  echipelor mixte ! Un lucru este cert, nimeni n-a denunțat existența protocoalelor. Restul e tăcere, iar, uneori, tăcerea echivalează  cu complicitatea.

6. Ce ar trebui să se întâmple de acum înainte? Cum se poate restabili o stare de legalitate și de încredere în Justiție?

– Grele răspunsuri, vast proiect ! Înainte de  toate, e nevoie de o revoltă a magistraților, de o trezire  a lor la realitatea codurilor, penal și de procedură penală. Ar mai fi  discutarea serioasă a statutului procurorilor – magistrați sau agenți  ai executivului ? Ca și separarea Consiliului Superior  al Magistraturii, a Institutului Național de Magistratură, fiindcă procurorul  e una  și judecătorul alta.

Cât despre restabilirea stării de legalitate, mă întreb  când o fi existat cu adevărat  o astfel de stare ! Cumva în timpul Evei și al lui Adam ? Posibil,  deși nu sunt sigur. Mizele mari  aruncă la gunoi  ideea de  legalitate. Haideți să ne ocupăm serios de educația cetățenilor, să mai eliminăm dintre ispitele  sociale și financiare și mai vorbim.  Legalitatea trebuie să fie o problemă a noastră, a tuturor, nu doar  a magistraților.

Încrederea în Justiție ? Mda, dar românul nu are încredere în nimic. Poate în moaște și în binefăcătorii de ocazie. Așa că mă întorc  iarăși la educație. Scoateți-i din mall-uri și cluburi pe tineri și întoarceți-i în școli, interziceți cu adevărat drogurile și manipulările  mediatice, creați locuri de muncă și să vedeți că românul va începe să creadă în ceva. Inclusiv în Justiție.

Marian Nazat a devenit procuror pentru a-și împlini un vis, acela de a fi „vânător de ucigași, justițiar cu mandat de arestare în buzunar”. A trecut prin multe experiențe ceea ce l-a făcut să conștientizeze că este „sluga unui sistem perfid și cinic”. A decis să demisioneze, în 1997, „pentru a nu se transforma într-un monstru.” Își jurase sieși că nu va face nicicând avocatura. Cu toate acestea… destinul s-a amuzat pe seama lui. Marian Nazat a ajuns – după cum mărturisește – „în solda inculpaților, accesoriu în leprozeria penală”.

Din 1998 scrie la ziarele Național, Azi, Cotidianul, Jurnalul Național. În anul 2000 publică volumele Starea de anormalitate 1 și 2 (Editura Evenimentul Românesc), România de-a-ndoaselea (Editura Humanitas), România oranj, România târăș, Pe tălpile României, Țara de cobai și Jurnalul banalității (toate la Editura  RAO).

––––––––––

*Interviul a fost realizat de Floriana Jucan la 10 aprilie 2018

Un fost procuror al României: Nu mai merge să fim prostiți cu siguranța națională!