S-a stins un dascăl minunat. Așa, dintr-odată, fără să ne anunțe că se duce și ne lasă mai singuri. Profesorul Viorel Mihai Ciobanu a predat nu doar lecții de procedură civilă, ci și de omenie. Îl ascultam vrăjiți pe vremea studenției, avea talent pedagogic, era în sine o instituție de drept.
La deschiderea cursurilor universitare îi plăcea să dea citire unui text din Pandectele Codului Iustinianus, a cărui lectură ar trebui să fie obligatorie pentru orice magistrat. Parcă îl aud rostind Rugăciunea unui judecător…

     Doamne ! Eu sunt unica fiinţă pe lume căreia Tu i-ai dat o părticică din atotputernicia Ta; putere de a condamna sau a achita pe semenii mei.
    În faţa mea persoanele se înclină; la cuvântul meu ele aleargă; la vorbele mele ele ascultă; poruncilor mele ele se supun; la sfaturile mele ele se împacă, se despart sau îşi părăsesc bunurile lor.
   La semnul meu uşile se închid, în urma condamnatului, sau se deschid, pentru libertate.
     Sentinţa mea poate schimba sărăcia în belşug şi bogăţia în mizerie. De hotărârea mea depinde destinul multor vieţi. Înţelepţi sau ignoranţi, bogaţi sau săraci, bărbaţi sau femei, cei care se vor naşte, copiii, tinerii, nebunii şi muribunzii, toţi sunt supuşi, de la naştere şi până la moarte, legii pe care eu o reprezint şi justiţiei pe care o simbolizez.
     Ce grea şi teribilă povară ai pus, Doamne, pe umerii mei!
   Ajută-mă Doamne, ca eu să fiu vrednic de această înaltă misiune! Măreţia acestui oficiu să nu mă ispitească. Orgoliul sau mândria să nu mă încânte şi măririle deşarte să nu mă încurajeze.
    Unge, Doamne, mâinile mele, încurajează fruntea mea, o Duh al meu, pentru ca să fiu ministrul dreptăţii pe care Tu ai creat-o, pentru societatea oamenilor.
    Fă din toga mea o manta incoruptibilă! Pana mea să nu fie un pumnal care răneşte, ci să fie săgeata care indică traiectoria Legii, pe drumul justiţiei.
    Ajută-mă, Doamne! Fă-mă ca să fiu drept şi hotărât, cinstit şi curat, moderat şi blând, deschis şi umilit. Să fiu necruţător faţă de greşeli, dar înţelegător cu cei care greşesc. Prieten al Adevărului şi ghid pentru cei ce-l caută. Să fiu cel ce aplică legea, dar, înainte de toate, acela care o împlineşte. Nu-mi permite niciodată să-mi spăl mâinile, ca Pilat, în faţa nevinovăţiei şi nici să arunc, ca Irod, pe umerii celui batjocorit, haina de ruşine. Să nu mă tem de Cezar, de împărat, şi nici de frica lui să întreb poporul: Baraba sau Iisus?
    Verdictul meu să nu fie o anatemă dureroasă, ci un mesaj care regenerează, un cuvânt care reconfortează, lumina care clarifică, apa care spală, sămânţa care încolţeşte, floarea care ţâşneşte din amărăciunea unei inimi umane. Sentinţa mea să poată aduce uşurare celui mâhnit şi curaj celui persecutat. Ea să sece lacrimile văduvei şi să înceteze plânsul orfanilor. Iar când vor trece prin faţa scaunului de judecată, pe care eu şed, zdrenţăroşii, mizerabilii, dezmoşteniţii, fără credinţă şi fără nicio speranţă în oameni, călcaţi în picioare, alungaţii, chinuiţii, a căror gură salivează, fără a avea pâine ca să mănânce, a căror faţă se spală cu lacrimi de durere, de umilinţă şi de dispreţ, ajută-mă, Doamne, să alin foamea şi să astâmpăr setea lor după dreptate. Ajută-mă Doamne!
    Când momente din viaţa mea vor fi umbrite, când spini şi pălămidă îmi vor răni picioarele, când răutatea oamenilor va fi mare, când flăcările urii se vor aprinde şi pumnul se va ridica să lovească; când machiavelismul şi înşelăciunea se vor introduce în locul Binelui şi vor răsturna legile raţiunii; când ispita va întuneca gândirea mea şi va tulbura simţurile mele, ajută-mă, Doamne!
     Când mă voi frământa în nesiguranţă, luminează-mi mintea; când voi ezita să iau o hotărâre, însufleţeşte-mă; când voi cădea, ridică-mă !
    Şi, în sfârşit, când, într-o zi, voi muri, va trebui să apar în Augusta ta faţă, pentru ultima judecată, priveşte cu milă spre mine, Pronunţă, Doamne, Sentinţa Ta !
     Judecă-mă ca Dumnezeu.
     Eu am judecat ca om.

     Dumnezeu să vă odihnească în pace, Domnule Profesor !