Creștere și descreștere la Islaz...

Calc pe urmele de odinioară… Nu sunt singur. Prichindelul de lângă mine e întruchiparea primăverii, a mugurelui ce va înflori cândva amintindu-și de Islaz. Și de neamul din care își trage seva. Nădăjduiesc să se întâmple așa, dar ce va fi, n-am să știu, orizontul nu-i prea departe. Ca el să crească, eu trebuie să descresc, asta-i legea omului, netrebnica ! Restul e amăgire de sine… Adică efemeritate.