Tresar ! Mi s-a părut pentru o clipă că sunt încă student și că peste o zi, două, voi părăsi definitiv spațiul acela mirific. M-a cuprins disperarea la gândul că mă voi întoarce acasă, după patru ani de inefabilă poveste… Nu știu de ce, mă pomenesc fredonând un cântecel nu prea academic:
„Mi-a căzut ceasu-n căcat,
Dar nu-mi pasă, că sunt tânăr
Și bag mâna pân’ la cot,
Fiindcă vreau să-l scot !
Hei, mi-a căzut…”
Și uite așa repetam din ce în ce mai alert versurile de-un optimism debordant, indiferenți la damful greu de fecale din jur în anumite momente. Deh, chiar că eram tineri și nu ne sfiam să ne vârâm mâinile în orice murdărie… Acum, suntem cam toți azvârliți în rahat, abia ni se mai zăresc scăfârliile, și cui îi mai dă prin minte să cânte ca odinioară?… Atunci când, prinși pe la vreun chef în cămin, în Grozăvești, izbucneam cu elan patriotic:
„Azi nu vine varză-n târg,
Varză-n târg, varză-n târg!
Azi nu vine…”
Râdeam din tot sufletul și reluam întruna versurile cu tâlc, mirosind a disidență…
Alteori, în aceeași gamă usturătoare, ne porneam în nepierduta candoare juvenilă:
„La alimentară-n geam,
Un salam baban,
Dai un leu și iei salam,
Ce salam baban !
La alimentară-n…”
Răsuna palierul de glasuri zvăpăiate și sprințare, iar din altă cameră se auzea invariabil strigătul definitoriu al stării de spirit din enclavele studențești: „Muie la milițieni !” Doamne, ce ne mai amuzam ! Niște copii răsfățați și lipsiți de griji, cărora societatea le ierta ieșirile din normele eticii și echității socialiste. Taman cât să-i moralizăm pe alții:
„La intrarea-n facultate e un căcat
Și-a trecut decanul și l-a mângâiat:
«Măi, căcat, măi, căcățel, nu mă lăsa,
De trei zile-ncoace eu n-am ce mânca !»
Iară căcățelul nostru-ascultător
S-a lăsat mâncat de domnul profesor
Și morala întâmplării sună cam așa:
«Nu mânca căcat când nu ai ce mânca!»”
Oho, aplaudam și tropăiam de se hâțâna catul, ni se rupea-n paișpe de vigilenții purtători de pulane aflați în exercițiul funcțiunii pe aleile complexului studențesc, un fel de obiectiv de siguranță națională!
Timpul a curs și curge nemilos, luând cu el vieți de-a valma, ca un șuvoi scăpat din matcă. Ehe, ce-aș mai băga mâna pân’ la cot, ba nu, până la umăr, ca să-mi scot din căcat ceasul învechit și demodat…Blestematul, parcă se și apropie să sune!