Ajung pentru prima oară aici, la Celeiu, lângă Corabia, deși distanța de la Islaz sau Turnu Măgurele e de doar câțiva kilometri… Zidurile fostei cetăți romane Sucidava – a cărei atestare arheologică datează din vremea împăratului Aurelian (270-275) – se întind ca o caracatiță pe malul Dunării. Acolo unde Constantin cel Mare ridicase, în anul 328, un pod lung de 2400 de metri spre Moesia, însă „podul de piatră s-a dărâmat,/ A venit apa și l-a luat”, vorba cântecului învățat în copilărie… De jur-împrejur, macii înfloriți colorează în roșu tabloul acesta neverosimil, cu deschidere spre zarea cea largă… E o liniște ca la început de lume aici, la Sucidava, în vechea capitală a tribului dacic al sucilor.
La ieșire, zăbovesc nițel în „poiana popii”, la un taifas cu Popa Șapcă, vocea tunătoare a Proclamației de la Islaz… Preotul a îmbătrânit și dă din mână a lehamite când îl provoc la o discuție despre România de azi. Îmi face semn că are treabă, așa că pleacă în bordeiul de peste drum. Parcă s-a gârbovit, iar ochii nu-i mai strălucesc ca odinioară. Doamne, câtă deznădejde cară cu el prin biata noastră istorie…
