• avocat
  • scriitor
  • publicist

Cartea e totul !

În facultate, am prins  cu adevărat plăcerea inegalabilă a lecturii. Și m-am apucat să citesc. Uneori, când prindeam aripi și voiam să le păstrez, copiam  de mână  slovele ce mă tulburaseră peste măsură, pagini întregi. De pildă, volumul Gog al lui Giovanni Papini, ori  capitole din Elogiul nebuniei, capodopera batavului Erasmus. Cu hârtiile acelea astfel înnobilate, m-am întors  acasă, la Turnu Măgurele, după repartiția  guvernamentală, și apoi le-am adus la București, în 1990. Mi le-am pus bine, să nu cumva să dispară sau să le șteargă șuvoiul vremuirii  nemiloase.  Este greu de descris în cuvinte starea pe care o trăiesc   ori de câte ori le pipăi și le  dezmierd cu privirea!

 Zilele trecute, mi-am luat nepoțica de la școală și  ne-am așezat la un mic taifas.

– Bunicu’, peste  trei ani o să primesc  un telefon mobil, dar cu acces limitat!

– Să ai grijă, Aria, nu cumva să devii dependentă de aparatul acesta dăunător în multe privințe!

-Nuu, atâta timp cât există  cărțile pe lume, nu-mi trebuie nimic altceva! Să nu-ți faci griji, cărțile sunt totul pentru mine!

Am sărutat-o pe frunte, Doamne, am iubit-o și mai tare auzind-o rostind asemenea vorbe! Și nu  exagerez deloc, micuța are aproape  11 ani și citește întruna, niciodată nu pleacă undeva fără să ia cu ea o filadă. De n-ar strica-o moravurile societății,  o societate agățată sinucigaș de carcasa smartphone-ului. Involuntar, mă întreb, cu sufletu-mi îmbobocit, ce  legi nescrise ale geneticii  i-au transmis ei pasiunea mea pentru lectură…

Va puteți abona la articole prin e-mail:

Citeste si...

14 august, 2026

În facultate, am prins cu adevărat plăcerea inegalabilă a lecturii. Și m-am apucat să citesc. Uneori, când prin

12 august, 2026

În facultate, am prins cu adevărat plăcerea inegalabilă a lecturii. Și m-am apucat să citesc. Uneori, când prin

30 iulie, 2026

În facultate, am prins cu adevărat plăcerea inegalabilă a lecturii. Și m-am apucat să citesc. Uneori, când prin

Articole similare

Din bătătura copilăriei…
VIZUALIZARI
Cătănie, cătănie...
VIZUALIZARI
O dimineață la  Vrachos
VIZUALIZARI
Plaja de altădată a Islazului
VIZUALIZARI
România din exil
VIZUALIZARI
Despre actorie
VIZUALIZARI
Liviu Rebreanu, omul
VIZUALIZARI
Iarăși la Brașov
VIZUALIZARI
Din nou prin Moldova de Sus (5)
VIZUALIZARI
Din nou prin Moldova de Sus (4)
VIZUALIZARI